Deputatul PD-L Alin Popoviciu face afaceri avantajoase pentru el și familia sa pe spinarea CFR, o companie aproape falimentată de "băieții deștepți".
Popoviciu s-a asigurat printr-o anexă de zece rânduri că va fi imposibil ca firma sa să fie scoasă în următorii 15 ani din Clubul CFR, aflat în centrul Timişoarei. PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că firma Prozax SRL, în care acţionari sunt deputatul Popoviciu şi soţia sa, a închiriat spaţiul aflat în zona zero a Timişoarei, de aproape o mie de metri pătraţi, pentru nici o mie de euro. Contractul prin care CFR pierde milioane de euro a fost semnat de Valeriu Trică, directorul Regionalei CFR Timişoara în momentul semnării contractului – decembrie 2009. "Întâmplător", Trică este unul din oamenii de încredere ai deputatului Alin Popoviciu, fiind unul dintre cei care i-a făcut campanie în perioada alegerilor. Ulterior, încheierii acestui contract, Trică a fost numit directorul general al CFR SA.
Acum, PRESSALERT.ro a intrat în posesia unui document care dovedeşte că Trică şi Popoviciu au avut grijă să perfecţioneze "tunul" dat CFR, asigurându-se că timp de 15 ani deputatul democrat liberal va fi aproape imposibil de scos din spaţiul care, teoretic are ca destinaţie "activităţi culturale dedicate în mod special copiilor".
În urma unei solicitări trimise de Prozax SRL, conducerea centrală a companiei de căi ferate, condusă de Trică, a fost de acord să modifice o serie de clauze din contract, toate modificările fiind în defavoarea societăţii de stat, potrivit jurnaliștilor de la Pressalert.
Dacă iniţial se preciza că în cazul încetării înainte de termen a contractului amenajările efectuate în spaţiul închiriat rămân în proprietatea CFR fără nici o despăgubire, prin anexă s-a limitat doar la situaţia în care "pentru o cauză determinată de culpa exclusivă a locatarului". Printr-o altă modificare, CFR SA , ca şi proprietar al clădirii, a renunţat la dreptul de a rezilia oricând contractul pe perioada celor 15 ani, clauza modificându-se astfel încât denunţarea unilaterală a contractului de către una dintre părţi cu 60 de zile înainte se poate face "numai pentru o culpă exclusivă a celeilalte părţi". De asemenea, au fost eliminate integral alte trei clauze prin care CFR putea notifica şi solicita eliberarea spaţiului când interesele de exploatare sau modernizare ale companiei de stat impun acest lucru, potrivit sursei citate.
Ioana Radu
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/tun-dat-cfr-de-pedelistul-popoviciu-168599/