Valul uriaş de simpatie şi admiraţie stârnit de apariţia electrizantă a locotenentului Alexandru Gheorghe în mijlocul manifestanţilor de la Piaţa Universităţii nu i-a lăsat indiferenţi pe scribii lui Traian Băsescu, care nu s-au dat înapoi de la a murdări gestul de demnitate al unui militar român.
În mod deloc surprinzător, ziarul re-evaluatului mogul Patriciu a fost una dintre primele publicaţii cotroceniste care s-au repezit să toarne tone de dejecţii şi minciuni despre tânărul locotenent Gheorghe.
Ofensiva împotriva lui Alexandru Gheorghe a fost condusă de Sabin Orcan, redactorul-şef al ediţiilor locale "Adevărul", unul din cei mai înverşunaţi băsişti din trustul lui Dinu Patriciu. În editorialul său de marţi, Orcan îl jigneşte (încă din titlu) pe ofiţerul de la Câmpia Turzii spunând că acesta este "fals erou cu epoleţi". După ce ne pune la zid pe toţi aceia care am îndrăznit să îl vedem pe locotenentul Gheorghe Alexandru "un simbol al revoltei", slujbaşul lui Patriciu trece la condamnarea cu mânie proletară a tânărului şi curajosului ardelean.
"Locotenentul a părăsit unitatea militară din Câmpia Turzii ca să meargă până la Sibiu, nu ca să ajungă în centrul Capitalei. Unui civil, acest amănunt i se va părea, pesemne, ridicol. În termeni cazoni, absenţa nejustificată, insubordonarea, călcarea consemnului şi dezertarea sunt, după trădare, cele mai grave fapte ce pot fi comise de un ostaş pe timp de pace. Şi se pedepsesc nu cu mustrare, ci cu ani grei de puşcărie", scrie ameninţător Orcan.
Alte câteva rânduri mai jos, insul ce se pretinde mare deontolog se adresează din nou "exaltaţilor manifestanţi anti-Băsescu", cărora le pune în vedere să nu mai spună că "un «erou» nu trebuie să dea socoteală în faţa Codului Penal. Altminteri, ce s-ar fi ales de Revoluţia română din '89? Din fericire pentru noi şi din păcate pentru cel în cauză, nu ne aflăm însă în aceeaşi situaţie ca în clipa răsturnării dictaturii".
Fireşte că la sfârşitul editorialului nu lipseşte manipularea tipic securistică marca Băsescu-PDL, folosită de toţi propagandiştii din presă ai regimului: aruncarea pe piaţă a unor informaţii despre viaţa unei persoane neagreate de băsişti, informaţii false ori scoase din context: "Nemulţumirile oamenilor sunt legitime, dar răsturnarea unui regim se face la vot, nu în stradă. Fiindcă nu putem arunca la coşul de gunoi, odată cu guvernanţii de azi, şi statul de drept. Altfel vom ajunge, Doamne fereşte, ca România să fie condusă de prietenii dlui Gheorghe de pe Facebook: «Noua Dreaptă» (partidul neolegionarilor) şi «Tricolorul» (oficiosul naţional-comuniştilor)", insinuează mizerabil Sabin Orcan, dorind să maculeze gestul de demnitate şi curaj al locotenentului Alexandru Gheorghe.
Şi dacă tot vorbim despre poeţii de curte ai lui Traian Băsescu stipendiaţi de Dinu Patriciu, nu se poate să îl omitem tocmai pe Grigore Cartianu, redactorul-şef al găgăuţilor de la "Adevărul". Insul, autobotezat Gregoar Ecrivan, a găsit de cuviinţă să arunce şi el o mână de noroi în obrazul curat al demnului locotenent Alexandru Gheorghe şi acelor multe milioane de români care au rezonat profund la protestul şi revolta ofiţerului clujean: "Mai nou, au fost descoperiţi doi noi eroi: locotenentul Alexandru Gheorghe şi procurorul Florin Roman. Aceştia şi-au ridicat glasul împotriva dictaturii, în aplauzele compatrioţilor care, după 22 de ani de libertate, sunt mai năuci decât în democraţia lui Ceauşescu. Ce mai contează că Gheorghe şi Roman au încălcat nişte legi, nişte regulamente...?! Dacă e anarhie, anarhie să fie! Rechinii politici şi cei penali stau în umbră şi jubilează...", scrijeleşte pe hârtie gregarul Gregoar Cartianu.
Voxpublica, o altă platformă online încă înţesată de scribi băsişti, conţine câteva mostre inegalabile de mânjire a imaginii unui tănâr devenit simbol naţional în doar câteva ore, graţie gestului său de un curaj rar întâlnit în aceşti din urmă ani.
De pildă, Cristian Bândea, un jurnalist (despre ale cărui articole memorabile, să ne ierte Dumnezeu, nu am auzit), a scris imediat pe Voxpublica despre apariţia în Piaţa Universităţii a locotenentului Alexandru Gheorghe. "Uniforma scrobită a locotenentului Alexandru Gheorghe a împrăştiat aseară în Piaţa Universităţii un miros de juntă. Militarul nu a vorbit doar în nume propriu, ci a transmis că fost ales de un grup de ofiţeri din armata română pentru a le reprezenta nemulţumirile. În acest fel, românii cu imaginaţie bogată au putut trage concluzia că guvernanţilor li se pregăteşte o rebeliune militară. Eu n-am chef de scenarii de-astea de lumea a treia, însă văd că unii români, care s-au apucat să-l elogieze pe Alexandru Gheorghe pe Facebook, au. Îi este lăudat curajul, fără să se ţină seama că gestul său este unul absurd. Oricât ne-am dispreţui conducătorii, România este un stat de drept, iar preşedintele Traian Băsescu a fost ales în urma unor alegeri democratice", zice imund junele Bândea despre locotenentul Alexandru Gheorghe, neuitând în acelaşi timp să-l perie puţin şi pe locatarul de la Palatul Cotroceni. Folosind aceleaşi fraze şi obsesii ale propagandei pedeliste, Bândea încearcă să insinueze că protestul inedit al locotenentului Alexandru Gheorghe ar avea un substrat care s-ar traduce pe viitor în avantaje politice şi materiale: "Nu-mi dau seama încă dacă Alexandru Gheorghe este pur şi simplu naiv sau dacă îşi urmăreşte abil anumite interese supra-cazone. Apariţia în studioul Antenei 3 lasă deschise ambele variante".
Socotind probabil că un articol în care să-l facă pulbere pe curajosul ofiţer nu-i de ajuns, jurnalistul de duzină Cristian Bândea a mai trântit încă unul. Tot pe Voxpublica, evident. În acest al doilea text, insul care pretinde care ar fi dat cu degetul în taste şi pe la Cotidianul (probabil în epoca de tristă amintire Robert Turcescu) încearcă o manipulare şi mai jegoasă.
În materialul al cărui titlu este "Merită oare militarii respect?", Cristian Bândea zugrăveşte - în mod nedemn pentru un ziarist care se pretinde a fi liber şi educat în spirit democratic - portretul acelora care îndrăznesc să aibă curajul a se înrola în armată în vremurile tulburi pe care le trăim. Bref, acest admirator al lui Robert Turcescu ne explică preţ de jumătate de pagină ce brute dezumanizate sunt tinerii români care aleg uniforma militară şi muncesc pe câmpurile de luptă din Afganistan, Irak sau Kosovo. După care se întoarce la luminosul personaj Alexandru Gheorghe, şi - fără a-l pomeni, ce-i drept de data, cu nume şi prenume - Bândea încearcă să îl înghesuie pe bravul ofiţer într-o zonă care ţine mai curând de patologia cinefililor pasionaţi de Rambo: "Având toate instrumentele astea de manipulare în minte, pot înţelege până la un punct de ce tinerii români care au crescut cu filme cu Rambo şi legende despre Legiunea Străină ajung să se înroleze în armată. Nu-mi cereţi însă să-i şi respect. Nici pe ei, nici pe colegii lor mai în vârstă".
Aproape că nici nu mai merită să amintim şi despre atitudinea pe care au avut-o trupeţii lui Dan Andronic de la "Evenimentul zilei", ziarul fraţilor Păunescu, în privinţa gestului demn şi curaj pe care l-a făcut locotenentul Alexandru Gheorghe, alăturându-se protestatarilor din Piaţa Universităţii. "Ofiţerul care a stricat emisiunea lui Mihai Gâdea: «Am fost instigat să scandez împotriva preşedintelui»", titrează năimiţii de la oficiosul EVZ, neuitând nicio clipă că principala lor datorie este să venereze dinapoiul prezidenţial.
Trist, extrem de trist e peisajul de ansamblu al presei româneşti, acum, la sfârşit de regim politic!
Cristina Horvat
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/ce-cred-servitorii-presedintelui-despre-fapta-de-curaj-a-unui-ofiter-roman-170884/