Cine a dat foc Romei?

Băsescu a reuşit întotdeauna să rupă în două societatea românească şi să asmută o parte împotriva celeilalte

 

În sfârşit, poporul se mişcă. În sfârşit, ultimele mizerii ale lui Băsescu, interpretate golăneşte la televizor, într-un imens dispreţ pentru naţia care, într-un moment nefast, l-a fabricat, re­u­şesc să insulte şi să îngreţoşeze. Depăşind limitele suportabilului, ele aprind chibritul ud şi amorţit al re­voltei care, în mod surprinzător, sca­pără. Oamenii scandează şi în Piaţa Universităţii, şi la Galaţi, Braşov sau Cluj, „Jos dictatorul!”, „Afară cu clica de nemernici!”.

Ecoul, multiplicat, cu­prinde ţara. Poporul de „proşti” nu mai e un popor de proşti. Le­gu­mele peste care, desfăcut la prohab şi hă­hăind, urinează Băsescu se scutură. Starea de inhibiţie se ridică şi oa­menii fac primul gest de a-l goni pe profanator. Cetăţeni altfel aşezaţi, tă­cuţi până ieri, doctori, profesori, pen­sionari, meseriaşi care îşi au locul în angrenajul unei vieţi încă normale, ies în stradă. Un cetăţean care spune că a absolvit trei facultăţi strigă din ră­runchi spre un microfon pe care-l des­­coperă în preajmă că nu mai poa­te, că nu se mai poate, „să dispară scă­­lâmbatul ăsta cu toate curvele lui”. La cine s-o fi referit? – am datoria să mă întreb ca ziarist.

Ce l-a determinat pe acest cetăţean cu carte, îngrijit îm­brăcat, cu maniere în viaţa sa normală, să-şi schimbe vorbele în bici? Clipa a coincis cu aceea în care Bă­ses­cu îl dă afară pe doctorul Arafat, ex­­p­onent al unui sistem de sănătate „ne­reformat” şi îl pune în locu-i, pe post de pionier al revoluţionarelor „re­forme”, pe Ciuhodaru, simbol al traseismului politic, al celei mai joase specii de politicieni greţoşi, arivişti, fără ruşine şi scrupule. Ei bine, cu toa­te că Băsescu a comis în „n” si­tu­a­ţii înlocuirea unor oameni valoroşi cu lichele, de astă dată mişcarea nu i-a mai ieşit.

Până şi nemerituosul mi­nistru maghiar al Sănătăţii a simţit ne­voia unui gest de demnitate, scuipându-l afară pe promovatul Co­trocenilor. E o recapitulare de acum târzie. Încerc, după o noapte albă, să aşez, dacă e posibil, în ordine, ce s-a petrecut ieri în centrul Capitalei. Pe fondul unor demonstraţii de revoltă în­dârjită, dar paşnice în expresia ma­nifestării stradale, în care oamenii cereau apăsat demisia lui Băsescu şi a clicii lui, au apărut brusc aşa-zişii ultraşi, fanaticii stadioanelor, puşti, unii dintre ei fără nici un Dumnezeu, care au dat foc Capitalei.

Mai de­vre­me, sub privirile îngăduitoare ale gra­da­ţilor văzuţi şi nevăzuţi, şi-au stivuit pi­e­troaiele, recuzita de sticle incendiare, anvelopele. Dezastrul care a ur­mat, soldat cu răniţi din rândurile lor şi ale jandarmeriei, cu victime în­tre gazetarii Antenei 3 (de ce s-au su­pă­rat ei tocmai pe slujbaşii fideli ai in­formării poporului?) a deturnat grav sensul anti-băsesc al demonstraţiilor de până acum. Studenţii, atenţionaţi de părinţi, au făcut, mulţi dintre ei, cale întoarsă, pentru a nu fi luaţi drept hu­li­gani şi pisaţi de jandarmi. Protestatari cărora le repugnă violenţa au plecat trişti spre casele lor.

Vocile care scandau „Jos Băsescu!” nu s-au mai auzit, făcând loc unui zgomot asurzitor în chimia căruia încăpeau urlete, geamuri care se sfărâmau de caldarâm, sirene de pompieri, flăcări. Cine a câştigat din deturnarea sensului legitim al revoltei populare care, de la o zi la alta, lua proporţii, clă­ti­nând pentru prima oară scaunele pu­tu­roase ale unei puteri corupte şi în­gâm­fate? „Nişte viermi”, conclu­zi­o­nea­ză unul dintre lacheii puterii, re­ferindu-se la protestatari. Care pro­tes­ta­tari, cei aduşi – de cine oare? – să sfărâme rânduiala, cea care mai e, a Capitalei sau cei care strigau „Jos Băsescu!”?

Fireşte, viermi suntem noi cei care cerem, unii în scris, alţii pe stradă, eliberarea de sub me­teh­ne­le celui mai perfid individ care a fost vreodată – împotriva României – la câr­ma României. Nemernici sunteţi voi, protestatarii, zice Becali, redeve­nit servitor al fincterelor ascunse ale lui Băsescu, fiindcă apărăm un arab îm­potriva preşedintelui. Al cui pre­şe­dinte? Al meu, zice europarlamenta­rul, care are şi o echipă de fotbal cu re­cunoscută galerie. Să fi consimţit şi oierul la diversiunea din Bucureşti? Greu de răspuns. Pre­şe­din­tele lui Becali tace deocamdată. Tăcând el, tace şi Guvernul, tac serviciile, tac ins­tituţiile toate ale pu­terii. Pregăteşte ceva Băsescu? Cu certitudine.

După noaptea pe care tocmai am în­cheiat-o, încercând să înşir aceste rân­duri, mi-a venit în minte – de ce oare? – incendierea Romei sub îm­pă­ra­tul Nero. Împăratul dă foc Cetăţii Eterne, iar serviciile lui au grijă să propage ideea că vinovaţi sunt creştinii, sectă religioasă încă ne­de­fi­nită atunci. Sunt culeşi de pretorieni, aruncaţi în temniţe, torturaţi. Din ordinul lui Nero, „incendiatorii” Romei sunt înveliţi în parafină şi folosiţi ca torţe vii pe străzi, iar alţii sunt aruncaţi leilor, spre deliciile plebei, care se simte răzbunată asistând cum sunt sfârtecaţi de fiare în arene. Băsescu a reuşit întotdeauna să rupă în două societatea românească şi să asmută o parte împotriva celeilalte. Şi de astă dată a reuşit ceva – să închidă în case nişte oameni care altfel ar fi ieşit să-şi proclame nemulţumirile. Mai mult nu va reuşi, aşa cum n-a reuşit să convingă poporul că sistemul de sănătate e distrus de părintele SMURD şi modernizat de lichele politice.

Nu mai ţine. Opoziţia, anesteziată până acum şi lipsită, zice ea, de sprijinul societăţii civile, are, iată, şansa să coaguleze, în înţelesuri politice vitale, acest sprijin neaşteptat. E bine că nu s-a băgat, fiindcă ar fi omorât revolta. Acum însă e timpul să arate că este. E timpul să se bage şi să lupte, nu să mimeze lupta. E timpul să nu ne mai lase doar pe noi, zi­a­riştii, să devenim torţe pe străzi, aşa cum a păţit un angajat al Antenei 3. Acest blestem pentru ţară trebuie să se încheie şi se va încheia, sunt convins. (Luni, orele 7)

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/cine-a-dat-foc-romei-601617.htm