Majorările salariale - farsă de neam prost sau soluţie de Gâgă

Pe zi ce trece, regimul Băsescu îşi arată cârpelile. De idei, de personal, de organizare şi de gândire. Mai răs-alaltăieri, Emil Boc zicea că nu ştie de un acord semnat de guvernul său. Cu o seară înainte dădea ceaiuri şoferilor de TIR care au în cabine şi expresoare şi maşini de gătit. Traian Băsescu ne vorbeşte de vâjul financiar ce va să vină peste Europa, mai ales în zona euro. Şi, la două propoziţii distanţă, pomeneşte despre avioanele ce trebuie cumpărate de ţara sa cu vistieria goală. Să aibă preşedintele nişte argumente la Washington sau mai multe jucării în colecţia sa de instrumente de putere! Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, se străduieşte din răsputeri să declanşeze şi un curent antiamerican în cea mai filoamericană ţară din Europa. După dezinvoltura declaraţiilor publice, sunt destule semne că va izbuti. Să ne bucurăm că putem să demonstrăm în voie că altfel, cine ştie, jandarmii, ca prin alte ţări, ar putea deschide şi focul. Consecvenţa sa în a da semnale de sprijin pentru un regim care execută chiar şi ordine păguboase pentru ţara noastră duce România în situaţia unei reevaluări a unui parteneriat care începe să arate a altceva.
Cea mai caraghioasă poveste este însă mandatarea lansată de Sorin Frunzăverde. Cică dânsul, super-îngrijorat de sărăcirea populaţiei (Reşiţa fiind cel mai grăitor exemplu aflat sub nasul ridicat al domniei sale!), a propus mandatarea prim-ministrului pentru a negocia cu delegaţia FMI o majorare a pensiilor şi salariilor. Super! Din banii cuplului Cocoş-Elena Udrea şi din rezervele lui Stănişoară. Mai dă şi Liviu Negoiţă un ban, mai scoate Berceanu ceva de la saltea, mai vinde Adriean Videanu nişte marmură şi nişte energie. Şi gata, se rezolvă! La un salariu de 1.000 de lei cum are acum majoritatea populaţiei, să se mulţumească rumânul (concept lansat de gândirea lui Ion Ţiriac!) cu 50 de lei. Bogăţie, nu altceva! Deşi, în comparaţie cu suta de lei oferită de Nicolae Ceauşescu în ultimele ore ale regimului său, este totuşi o nimica toată. Dacă oferta lui Nea Nicu ar fi fost ceva petrecut prin 1920, poate că mandatarea lui Frunzăverde ar fi prins şi ar fi stârnit un strop de iluzie. Aşa, amintirea acelui ciubuc pe post de calmant, oferit din balconul Comitetului Central, abia că stârneşte şi mai multă furie. Şi arată a fi doar o încercare de mituire a populaţiei nemulţumite. În acelaşi timp, oferta PDL încurajează protestatarii. E clar că ne aflăm în faţa unui semnal de disperare, a unei disponibilităţi de negociere sau chiar de cedare.
În toate confruntările de până acum, semnele de slăbiciune, invitaţiile la conciliere adresate părţii nemulţumite nu fac decât să sporească încrederea în forţele sale şi să o mâne şi mai puternic la luptă.
S-ar putea ca acadeaua Boc-Frunzăverde să semene mai mult a invitaţie insistentă la protestele din perioada următoare!

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/majorarile-salariale-farsa-de-neam-prost-sau-solutie-de-gaga-171325/