Anul războiului

Şi, totuşi, acest articol nu este despre pensiile militarilor

Scris de : Hari Bucur-Marcu 

Prima săptămână a anului 2012 a cunoscut două teme majore în dezbaterea publică internaţională, politica şi războiul. Se pare că lumea se gândeşte, în continuare, la soluţii politice ale crizei financiare şi economice mondiale, iar unul din instrumentele de a face politică este, tot în continuare, războiul.

În prim-planul acestei dezbateri mondiale au stat, deloc surpinzător, Statele Unite ale Americii, cu Europa „in supporting role”, cum ar zice specialiştii în producţia Hollywood-iană de filme şi cu Rusia făcând eforturi mediatice să intre şi ea în scenă, pe când restul lumii nu pare să vrea să audă de gura ei mare.
În America, preşedintele a lansat noua strategie de apărare, precum şi programul foarte ambiţios de reducere a cheltuielilor militare în următorul deceniu, pe când opoziţia prezidenţială a lansat campania electorală de nominalizare a celui mai bun contra-candidat al domnului Obama, la Casa Albă. În asemenea condiţii, dezbaterile au adoptat cu uşurinţă tema puterii militare a Americii şi consecinţele diminuării acestei puteri pentru aliaţii, partenerii şi prietenii americanilor, de pe tot Globul, inclusiv din Europa.
O observaţie pertinentă, care mi-a atras atenţia, a fost că este de aşteptat ca „băieţii răi” din lume, cei care astăzi mai sunt încă ţinuţi acasă de teama să nu supere vulturul american, vor purcede, chiar de anul acesta, să testeze câtă putere şi câtă capacitate de reacţie îi rămâne Americii odată cu aplicarea strategiei şi a planului de reduceri ale cheltuielilor militare. Dacă asta se va întâmpla, nu este exclus să vedem nu numai ameninţări cu forţa, dar şi unele incidente sau chiar războaie convenţionale, în diferite părţi ale lumii, poate chiar mai aproape de noi decât ne-ar place.
În dezbaterile publice, Europa nu a ajuns încă la această temă despre puterea militară proprie sau despre ce s-ar face dacă Statele Unite ar avea altă treabă decât să garanteze militar securitatea continentului. Europenii „Zonei Euro” precum şi unii sateliţi ai acesteia se pare că au în gând şi se preocupă exclusiv de „salvarea” monedei europene, mai precis de cârpirea unui mecanism monetar pe care l-au gândit şi construit cu defecte majore, şi l-au folosit neîndemânatic, până aproape de distrugerea totală.
Asta deşi, de peste gardul ce a mai rămas din dărâmarea zidului Berlinului şi tragerea Cortinei de Fier, Federaţia Rusă zornăie de zor cheile de la pupitrul de comandă a rachetelor balistice intercontinentale, singura armă cât de cât credibilă ce le-a mai rămas ruşilor, după douăzeci de ani de eşecuri în recâştigarea pieţelor de armament pierdute odată cu războiul rece, situaţie care a dus şi la scăderea dramatică a puterii lor militare convenţionale.
Anul 2012 este unul foarte electoral. Cu siguranţă americanii, dar şi ruşii ori francezii vor folosi tema puterii militare în campaniile lor electorale. Ocupanţii actuali ai fotoliilor puse în joc de alegeri vor căuta orice prilej să îşi arăte muşchii, să vadă lumea ce leader-i destoinici şi responsabili sunt ei, cum ştiu ei să îşi conducă trupele la victorie, dacă este nevoie. Nu cred că vor merge până acolo încât să fabrice sau să înceapă un război pentru a sublinia această flexare de muşchi, dar nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul. Iar dacă se va ivi ocazia, anul acesta, mai mult decât în alţi ani, vom putea vedea o predispoziţie mai mare pentru exercitarea forţei armate, de către cei care o au, desigur.
La noi, în România, este o cu totul altă poveste. Şi la noi este o dezbatere politică şi, destul de probabil, 2012 va fi şi la noi un an electoral, numai că temele discuţiilor publice româneşti sunt minore, iar subiectul puterii militare a statului are o abordare cu totul originală.

Citeşte continuarea pe:  http://www.ziuaveche.ro/opinie/anul-razboiului-68082.html