Anul 2010 a început cu marele scandal „Romgaz", care se vrea a fi un semnal al rereluării luptei împotriva corupţiei. Dacă este vorba de o fraudă uriaşă, celor 40 de cercetaţi trebuie să li alăture şi Emil Boc şi Traian Băsescu, care au avut responsabilităţi directe. Nu este exclus însă ca tot scandalul să fie o mare diversiune pentru acoperirea realităţilor zilei.
OUG 54/2009, cheia întregului scandal
Scandalul Romgaz este unul relativ simplu în esenţa sa: o serie de companii ale omului de afaceri Ioan Niculae ar fi primit gaze la preţ redus, creându-se un prejudiciu statului de cca 127 de milioane de dolari. 40 de persoane sunt cercetate, printre acestea şi patru foşti secretari de stat. Atât Ioan Niculae, dar şi fostul ministru Varujan Vosganian fac referire la OUG 54/2009. Niculae susţine că a primit legal gaze mai ieftin datorită respectivei ordonanţe, Vosganian susţine că ordonanţa a fost dată ilegal de guvern. Plecând de la cele două referiri privind OUG 54/2009, ajungem la o situaţie care poate genera surprize.
Boc a dat...
Să mergem pe „firul apei", adică să facem istoricul OUG 54/2009. Orodonanţa a fost dată de guvernul Boc 1 pe 27 mai 2009 şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 400 pe 12 iunie acelaşi an. Ordonanţa prevedea că, în perioada iunie - octombrie 2009, pentru consumatorii eligibili care optează pentru statutul de consumator întreruptibil, furnizarea gazelor naturale se va face doar din producţia internă. Menţionăm că gazele din producţia internă sunt mult mai ieftine decât cele din import. În expunerea de motive a ordonanţei se arăta că actul normativ este necesar pentru salvarea industriei chimice. Ordonanţa a fost semnată de premierul Emil Boc; au contrasemnat: secretarul de stat Tudor Şerban (de ce n-a semnat ministrul Adriean Videanu, nu ştim); preşedintele ANRM, Gelu Mărăcineanu; Eugen Georgescu în locul preşedintelui ANRDE şi ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea. Pe 7 septembrie 2009, ordonanţa este adoptată de Senat cu 74 de voturi „pentru", 16 „contra" (PNL) şi 1 abţinere, în forma venită de la guvern.
... PDL a plusat printr-un inginer specialist în camioane...
Surpriză în Camera Deputaţilor. În Comisia de industrii şi servicii, deputatul PDL Alin Trăşculescu - atenţie, acesta este inginer cu specialitatea autovehicule rutiere - propune un amendament prin care se măreşte perioada de acordare a gazelor ieftine până în octombrie 2010. Amendamentul este aprobat. În plenul Camerei Deputaţilor, pe 20 octombrie, ordonanţa este adoptată cu următoarea linie de vot: 209 „pentru" (100 deputaţi PDL, 79 PSD, 16 UDMR, 11 minorităţi şi 3 PNL), 51 „contra" (45 deputaţi PNL, 3 PSD, 1 PDL, 1 minorităţi, 1 neafiliat) şi 4 abţineri (2 PSD, 1 PNL, 1 PDL). Menţionăm că la vremea respectivă UNPR nu exista nici măcar sub formă de grup independent în Camera Deputaţilor. În plenul Camerei, ordonanţa a fost susţinută din partea guvernului de către secretarul de stat din Ministerul Economiei, Constantin Stafie (personaj propulsat la Bucureşti de Gheorghe Ştefan Pinalty – n.a.). În cadrul dezbaterilor nu au existat luări de poziţii contrare.
... şi Băsescu a promulgat
Un lucru trebuie neapărat subliniat: deşi nu a fost o procedură de urgenţă, OUG 54/2009 a avut un traseu destul de rapid în Parlament în condiţiile în care a ajuns la Senat cu câteva zile înaintea vacanţei parlamentare de vară. Practic, în mai puţin de două luni, legea de adoptare a ordonanţei a parcurs întreg traseul legislativ în Parlament. Pe 28 octombrie, legea este trimisă la promulgare la Palatul Cotroceni, iar pe 10 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu, prin Decretul 1648/2009, promulgă legea, care chiar a doua zi este publicată în Monitorul Oficial şi devine Legea 332/2009. Aici se impune următoarea constatare: din moment ce preşedintele Traian Băsescu nu a trimis legea spre reexaminare, înseamnă că a considerat că totul este în regulă. Practic, preşedintele României şi-a dat girul pentru această lege.
Traian Băsescu, de la „Nu ţi-e ruşine, dle Niculae!" la „Cereţi guvernului!"
Pe 27 iulie 2010, ştiind că guvernul nu mai intenţionează să prelungească efectele OUG 54/2009, Ioan Niculae declară presei că îşi va muta firmele în Bulgaria. Câteva zile mai târziu, în cadrul unei ieşiri publice, Traian Băsescu reacţionează. „Am văzut un domn zilele trecute. El se numeşte Niculae, un domn de pe la Braşov (o confuzie cu omul de faceri cu acelaşi nume din Braşov – n.a.), miliardarul, care spunea că el se mută în Bulgaria, că sunt impozitele mai mici, ca e 10% cota unică. Trebuie să ai un tupeu extraordinar să faci astfel de afirmatii. Bine, domnule Niculae, dar de câţi ani primeşti gaze la preţ mai mic, nu ţi-e ruşine? Te duci cu tot cu gaze ieftine în Bulgaria? Acolo o să plăteşti 380 de dolari pe metrul cub", a spus atunci Băsescu.
Ce spune pe 19 decembrie acelaşi Traian Băsescu, aflat la o reunine cu oamenii de afaceri după ce, din asistenţă, acelaşi Ioan Niculae afirmă că are probleme din cauza preţului gazelor naturale: „În cazul domnului Niculae, altă dezbatere de presă, mai mult sau mai puţin îndreptăţită. Sigur că până la urmă vorbim despre nişte măsuri de scoatere din criză a companiilor producătoare de îngrăşăminte (Adică obiectul de activitate al companiilor lui Niculae – n.a.). Şi piaţa îngrăşămintelor, ca şi piaţa oţelului sunt dependente de fluctuaţiile de preţ. Va trebui analizat dacă rezistă în competiţie pentru că în România petrochimia a fost prăbuşită pur şi simplu de dumping-ul produs de Ucraina şi de Federaţia Rusă. Domnule Niculae, chiar dacă este un scandal public în momentul de faţă, ca şef al statului nu mă pot preface. Trebuie analizat, şi cereţi la Guvern să se analizeze capacitatea combinatelor de producţie de îngrăşăminte din România de a sta pe piaţă în actualele condiţii. Dacă nu, va trebui să vedem", a spus Traian Băsescu. (Anterior, Traian Băsescu îndemna ALRO Slatina să-i mai trimită memorii - tot pentru obţinerea de facilităţi privind costul energiei -, promiţând că le va semna şi direcţiona spre guvern!!!)
Şi mai este de semnalat un aspect interesant: de câteva zile de când scandalul Romgaz a acaparat media, Traian Băsescu a tăcut mâlc, deşi a avut o ieşire publică unde şi-a etalat clasicul repertoriu, dar despre acest subiect nici nu a pomenit. De regulă, un astfel de subiect fierbinte este prompt comentat de Traian Băsescu.
Întrebări care se impun şi la care aşteptăm răspunsuri
1. Ce procent din prejudiciul de 127 de milioane de dolari a fost cauzat de efectele Ordonanţei 54/2009 ?
2. DIICOT consideră legală emiterea OUG 54/2009 ?
Dacă la întrebarea nr. 2 răspunsul este negativ se impun următoarele întrebări:
1. De ce Traian Băsescu a promulgat Legea de aprobare a OUG 54/2009?
2. De ce acum se consideră infracţiune ceea ce în 2009 s-a considerat ca fiind legal?
3. De ce DIICOT nu extinde cercetările şi în ceea ce-i priveşte pe premierul Emil Boc, fostul ministru de Finanţe Gheorghe Pogea şi preşedintele Traian Băsescu, ei fiind la fel de responsabili ca şi secretarii de stat care au semnat OUG 54/2009? (Parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile lor politice şi pentru voturile pe care le dau – n.a.)
Întrebări care îl vizează direct pe Traian Băsescu
1. De ce, în 2010, Traian Băsescu incrimina facilităţile obţinute de Ioan Niculae, iar în decembrie 2011 era de acord cu respectivele facilităţi?
2. Cine şi ce îi dă dreptul preşedintelui României să recomande guvernului căror companii să le fie acorde facilităţi?
Lucian Gheorghiu
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/boc-a-dat-pdl-a-plusat-basescu-a-aprobat-169165/