"Controversaţi", doar oamenii de afaceri. Politicienii, niciodată!
Politicienii sunt cei care aprobă, hirotonisesc averi, dezvoltă şi legiferează fraude
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
M-am săturat de eticheta, uzată, nedreaptă de multe ori, pe care o aplicăm oamenilor de afaceri români, cei curajoşi, muncitori şi adevăraţi. Ei sunt, când nu ne explicăm ceva, când se iscă un scandal de gologani şi corupţie, „controversaţi”. Invariabil, „controversaţi”. De ce ei? De ce nu sunt politicienii niciodată „controversaţi”, fiindcă nenorocirea de acolo vine? Politicienii sunt cei care aprobă, hirotonisesc averi, dezvoltă şi legiferează fraude. De ce? Corupţia, nelămuritele toate, nebuloasele bugetare, mizeria se pitesc şi stau comod în spatele acestei etichete. Corupţia, din câte înţeleg eu, n-are cum fi atribuită unui om de afaceri. El luptă să-şi dezvolte investiţiile şi să facă, altfel sucombă, profit. El are, prin statutul firmei pe care a inventat-o, obligaţia de a ieşi în câştig după ce-şi plăteşte salariaţii, materialele, băncile, scadenţele, niciodată plusenţele (na, că am inventat un cuvânt!). Altfel îi fug muncitorii, dă faliment. Corupţia nu e la el, n-are cum fi, ci stă în puterea unui individ cocoţat, de nenumărate ori prin şmecherie electorală sau nepotism al influenţei politice, în preajma unui pix care poate iscăli dezlegări la gologani. Un pix care poate da liber la milioane şi uneori miliarde care nu sunt ale lui, ci ale mele, cetăţeanul de rând, cortizant la averea unui stat care nu-i mai aparţine.
O pereche de nădragi aşezată pe un scaun ministerial sau o fustă care acoperă-cloşcă o demnitate pot dispune de banii naţiunii. Cu ei nişte firme, firme adevărate, consolidate prin inteligenţă managerială, pot face şosele, fabrici sau nimic. Am fost săptămâna trecută la două emisiuni ale Antenei 3, singura care mai îndrăzneşte să mă lase să zic în direct câte ceva, fiindcă celelalte m-au tăiat şi de la recitarea poeziilor de dragoste. „Controversatul” om de afaceri Nicolae, parcă aşa i-au zis, a beneficiat de înlesniri la preţul gazelor pe care le foloseşte în fabricarea îngrăşămintelor chimice. A obţinut, înţeleg, de la nişte proprietari de pixuri aprobatoare, asociate cu ştampile, gaze mai ieftine sau curent mai ieftin. Domnilor, tâlhar nu e omul de afaceri care dă, mi-a povestit un amic, întâmplător în tangenţă cu investitorii, şpagă până la 80 la sută din „înlesnire”, ci omul statului, ăla cu pixul. Ală e şpăgarul, ăla e controversatul.
Nu-l ştiu pe acest Nicolae. Poate că dincolo de curajul de a dezvolta afaceri pe scară mare are şi simţul relaţiilor. Ştie să „ungă” nişte osii. Osiile alea, în regimul Băsescu, au ajuns criminale. De la un comision „rezonabil” de 10 la sută s-a ajuns la unul insuportabil. Din 100 de milioane de euro pentru o bucată de asfalt, puterea şi-a urcat partea la peste trei sferturi din sumă. Iar banii ei sunt liberi de orice obligaţie. Uneori se fac doar facturi, atunci când oamenii de afaceri sunt doar oameni de partid, cu firme alcătuite dintr-un portar şi o secretară. Cum poţi face autostrăzi cu o secretară? Puterea nu plăteşte muncitorii, nu dă salarii, şmecherul care iscăleşte, pus de partid, îşi trage partea lui şi contribuie la mormanul de bani cu care vor să cumpere alegerile viitoare.
Nu-l ştiu şi nici n-am chef să-l cunosc pe „controversatul” evocat în emisiune. Sunt însă mai mult de partea lui decât a acelora care i-au aprobat înlesnirile. Acele înlesniri, necesare unui om de afaceri care-şi vrea reduse cheltuielile, pentru a rezista economic, sunt obţinute – sunt aproape sigur – cu mari peşcheşuri date unor tipi care n-au nici o răspundere şi nici un merit. Este extrem de greu să rezişti, ca om de afaceri onest, în România. Îi ştiu pe mulţi. Cu unii sunt prieten – Urdăreanu, Creţu, Nicu Dumitru, pe care-l ştiu de când era puşti. Toţi sprijină proiecte culturale, dau burse unor copii talentaţi, finanţează ceea ce statul nu mai face demult. Mă înjură unii că sunt sclavul plătit al lui Voiculescu. Să trăiască ei din banii pe care-i primesc eu, ca autor, de la Jurnalul Naţional! L-am întâlnit cred că o singură dată pe acest om într-o mare de oameni şi nu ştiu dacă am apucat să schimbăm o vorbă.
Am însă şansa să gândesc şi să mă exprim neîngrădit în compania lui de presă. Am fost prieten cu Mihai Erbaşu. Mi-a povestit, adesea, câtă presiune se făcea asupra lui, inclusiv din biroul primarului general Traian Băsescu (ultima lui înaltă audienţă înainte de a se sinucide), care l-a ţinut patru ore la uşă, umilindu-l, în timp ce edilul conversa în birou cu sticla. Poate n-ai cotizat destul, Mihai! – i-am zis. N-am cotizat?! Dumnezeule! – a exclamat constructorul. Mi-a povestit câţi îi cereau şi nu se mai săturau şi nu mai avea de unde să dea. Cunosc oameni de afaceri care în presă apar drept „controversaţi”, dar care luptă cu mafia puterii care-i călăreşte şi nu se mai satură. De ce controversaţi? Toate proiectele depind, uneori în decisivă măsură, de aprobări de la putere. Şi puterea, prin nesimţitele ei cururi lipite de înalte scaune, vrea şpagă. Vrea întruna şpagă. Vrea şpagă tot mai mare.
Ciocoii ăştia nenorociţi, cu bodyguarzi, şoferi şi averi de nu le mai ţin socoteala sunt pecinginea capitalismului românesc, născut infirm, cu căpuşa neobrăzării politice pe spinare. Eu nu cred că ăla de i-a dat un apartament cât un stadion unei beizadele a făcut-o cu tragere de inimă. Eu nu cred că asfaltatorul care-şi împarte miliardele cu o funcţie care-l poate şi aresta din când în când dă banii cu bucurie. Dar dintre ei doi „controversat” nu e omul de afaceri, care mai are şi obligaţii faţă de muncitori, faţă de bănci, faţă de fisc, ci politicianul jegos, profitorul de meserie care neavând nici o afacere, ci doar un salariu de bugetar, a ajuns miliardar în euro şi dolari. El e pecinginea naţională şi nu oamenii de afaceri care, storşi şi şantajaţi fără milă, îşi pun uneori ştreangul de gât.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/controversati-doar-oamenii-de-afaceri-politicienii-niciodata-600931.htm
O pereche de nădragi aşezată pe un scaun ministerial sau o fustă care acoperă-cloşcă o demnitate pot dispune de banii naţiunii. Cu ei nişte firme, firme adevărate, consolidate prin inteligenţă managerială, pot face şosele, fabrici sau nimic. Am fost săptămâna trecută la două emisiuni ale Antenei 3, singura care mai îndrăzneşte să mă lase să zic în direct câte ceva, fiindcă celelalte m-au tăiat şi de la recitarea poeziilor de dragoste. „Controversatul” om de afaceri Nicolae, parcă aşa i-au zis, a beneficiat de înlesniri la preţul gazelor pe care le foloseşte în fabricarea îngrăşămintelor chimice. A obţinut, înţeleg, de la nişte proprietari de pixuri aprobatoare, asociate cu ştampile, gaze mai ieftine sau curent mai ieftin. Domnilor, tâlhar nu e omul de afaceri care dă, mi-a povestit un amic, întâmplător în tangenţă cu investitorii, şpagă până la 80 la sută din „înlesnire”, ci omul statului, ăla cu pixul. Ală e şpăgarul, ăla e controversatul.
Nu-l ştiu pe acest Nicolae. Poate că dincolo de curajul de a dezvolta afaceri pe scară mare are şi simţul relaţiilor. Ştie să „ungă” nişte osii. Osiile alea, în regimul Băsescu, au ajuns criminale. De la un comision „rezonabil” de 10 la sută s-a ajuns la unul insuportabil. Din 100 de milioane de euro pentru o bucată de asfalt, puterea şi-a urcat partea la peste trei sferturi din sumă. Iar banii ei sunt liberi de orice obligaţie. Uneori se fac doar facturi, atunci când oamenii de afaceri sunt doar oameni de partid, cu firme alcătuite dintr-un portar şi o secretară. Cum poţi face autostrăzi cu o secretară? Puterea nu plăteşte muncitorii, nu dă salarii, şmecherul care iscăleşte, pus de partid, îşi trage partea lui şi contribuie la mormanul de bani cu care vor să cumpere alegerile viitoare.
Nu-l ştiu şi nici n-am chef să-l cunosc pe „controversatul” evocat în emisiune. Sunt însă mai mult de partea lui decât a acelora care i-au aprobat înlesnirile. Acele înlesniri, necesare unui om de afaceri care-şi vrea reduse cheltuielile, pentru a rezista economic, sunt obţinute – sunt aproape sigur – cu mari peşcheşuri date unor tipi care n-au nici o răspundere şi nici un merit. Este extrem de greu să rezişti, ca om de afaceri onest, în România. Îi ştiu pe mulţi. Cu unii sunt prieten – Urdăreanu, Creţu, Nicu Dumitru, pe care-l ştiu de când era puşti. Toţi sprijină proiecte culturale, dau burse unor copii talentaţi, finanţează ceea ce statul nu mai face demult. Mă înjură unii că sunt sclavul plătit al lui Voiculescu. Să trăiască ei din banii pe care-i primesc eu, ca autor, de la Jurnalul Naţional! L-am întâlnit cred că o singură dată pe acest om într-o mare de oameni şi nu ştiu dacă am apucat să schimbăm o vorbă.
Am însă şansa să gândesc şi să mă exprim neîngrădit în compania lui de presă. Am fost prieten cu Mihai Erbaşu. Mi-a povestit, adesea, câtă presiune se făcea asupra lui, inclusiv din biroul primarului general Traian Băsescu (ultima lui înaltă audienţă înainte de a se sinucide), care l-a ţinut patru ore la uşă, umilindu-l, în timp ce edilul conversa în birou cu sticla. Poate n-ai cotizat destul, Mihai! – i-am zis. N-am cotizat?! Dumnezeule! – a exclamat constructorul. Mi-a povestit câţi îi cereau şi nu se mai săturau şi nu mai avea de unde să dea. Cunosc oameni de afaceri care în presă apar drept „controversaţi”, dar care luptă cu mafia puterii care-i călăreşte şi nu se mai satură. De ce controversaţi? Toate proiectele depind, uneori în decisivă măsură, de aprobări de la putere. Şi puterea, prin nesimţitele ei cururi lipite de înalte scaune, vrea şpagă. Vrea întruna şpagă. Vrea şpagă tot mai mare.
Ciocoii ăştia nenorociţi, cu bodyguarzi, şoferi şi averi de nu le mai ţin socoteala sunt pecinginea capitalismului românesc, născut infirm, cu căpuşa neobrăzării politice pe spinare. Eu nu cred că ăla de i-a dat un apartament cât un stadion unei beizadele a făcut-o cu tragere de inimă. Eu nu cred că asfaltatorul care-şi împarte miliardele cu o funcţie care-l poate şi aresta din când în când dă banii cu bucurie. Dar dintre ei doi „controversat” nu e omul de afaceri, care mai are şi obligaţii faţă de muncitori, faţă de bănci, faţă de fisc, ci politicianul jegos, profitorul de meserie care neavând nici o afacere, ci doar un salariu de bugetar, a ajuns miliardar în euro şi dolari. El e pecinginea naţională şi nu oamenii de afaceri care, storşi şi şantajaţi fără milă, îşi pun uneori ştreangul de gât.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/controversati-doar-oamenii-de-afaceri-politicienii-niciodata-600931.htm
