marți, 31 mai 2011

S-a modificat Statutul Poliţistului. Concedieri uşoare



Scris de Z.V.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi cu 172 de voturi pentru, 130 contra şi nicio abţinere un proiect de modificare a Statutului poliţistului prin care ministrul de Interne poate stabili prin ordin procedura şi cazurile de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor.
Proiectul a fost iniţiat de către deputaţi atât din partea arcului guvernamental, cât şi din cea a opoziţiei, însă aceasta din urmă a reclamat, în cursul dezbaterilor din plen, faptul că puterea şi-a însuşit într-o şedinţă de luni amendamente din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor astfel încât raportul înlocuitor al comisiei de apărare conţine prevederi ce facilitează concedierile în rândul poliţiştilor.
“Ceea ce se încearcă este ca, pe sub uşă, să se întoarcă votul de săptămâna trecută de o manieră inadmisibilă pentru comisia de apărare şi pentru oamenii care lucrează în sistemul de ordine publică”, a spus deputatul PNL Victor Paul Dobre. Liberalii şi social-democraţii au reclamat forma în care a fost adoptat articolul 6 de către comisie: “Procedura şi cazurile de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor“.
Viceliderul grupului PSD, Aura Vasile a spus, potrivit Realitatea.net, că articolul îi conferă ministrului puteri de dictator în ceea ce priveşte păstrarea sau concedierea poliţiştilor.
Cele două articole despre care opoziţia spune că sunt un subterfugiu pentru concedieri intră însă în vigoare de la 1 ianuarie 2012, în timp ce restul legii intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.
Un alt liberal, George Scutaru a anunţat că îşi retrage semnătura de pe proiectul de lege deoarece modificările ulterioare au denaturat intenţia iniţiatorilor. “Spiritul proiectului de lege este viciat de amendamentele depuse de Ministerul de Interne, nu vreau ca numele meu să fie asociat cu o porcărie prin care se urmăreşte concedierea rapidă a poliţiştilor“, a spus liberalul. Gestul său a fost urmat de toţi iniţiatorii care provin din partidele de opoziţie.

Sursa: http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/s-a-modificat-statutul-politistului-concedieri-usoare-36264.html

Sunt cetăţean al unei foste ţări

Autor Lucian Avramescu
Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil.

Trăiesc, din ce în ce mai apăsător, gândul  că  buletinul naşterii mele este  fals. M-am  născut într-o ţară care nu mai e. România am zis? Care România? La 21 de ani de la fătarea, prin sângeroasă cezariană, a democraţiei, ţara mea a reuşit, economic şi moral, performanţa de a muri. Satul meu, Sângeru, nu mai e, nu mai figurează în nimic, judeţul meu, Prahova, desenat într-o hartă care mi se părea eternă şi osoasă ca un schelet de dinozaur, nu mai joacă în şotronul planetar. România a murit grafic din toate desenele şi geografic de tot. Doar câte o crimă scârboasă sau câte un viol, petrecut prin nu ştiu ce italii sau americi, mai aşază în supratitluri porecla odioasă de român în gazetele universului. M-a sunat un prieten, cu disperare, să mă uit la un interviu  televizat, pe nu ştiu ce program, cu istoricul Giurescu. N-am fost pe fază. Dinu C. Giurescu, des­cendent al unei familii cu trei ge­neraţii de academici ai istoriei naţionale, cu originea în Chiojdul Prahovei, vorbea – am înţeles mai încolo – despre falsa împărţire a ţării în ţinuturi secuieşti şi tătăreşti şi vietnameze şi intergalactice. Despre porcăria pe care o cloceşte regimul mafiot Băsescu de a repomăda dicta­tul hitlerist de la Viena, preţ plătit pentru a-şi menţine curvele în capul mesei cu bunătăţi. Giurescu vorbeşte, din păcate, unui popor surd. Chiar surdomut. Unui popor care deja nu mai e. Cui te adresezi, domnule savant al istoriei naţionale? Nu vezi că suntem morţi? Câteva milioane de oameni, zice-se vii, singurii bănuiţi de a fi vii, au plecat unde-au văzut cu ochii. Şi-au uitat aici casele, mormintele, amintirile. Unii şi-au uitat chiar şi copiii minori. Mamele şi-au uitat copiii în leagăne, leagăne mişcate de scheletice mâini de bu­nici, morţi şi ei de nu se ştie când, rămaşi într-o inerţie a datoriei. E cea mai amplă şi înspăimântătoare părăsire de ţară care s-a petrecut vreodată.

Mă uit la dealul şi văioagele şi cărpiniştile oable care continuă poza ferestrei mele şi realizez că locuiesc o iluzie. Cât costă întreţinerea în odaia unei iluzii? La cât a ajuns gigacaloria într-o iluzie? Dealul  pare acelaşi din strofa de poem rustic a copilăriei mele. Numai că dealul nu mai e al meu. Iarba a fost înstrăinată. Roua nu-mi mai aparţine. Vă contrazic, domnule academician Giurescu. Mafia de azi nu reface, unicame­ral, doar hotărârea lui Stalin din 1946, aşa cum aţi scris într-o revistă, insultând partidele istorice şi rega­litatea, pentru omorârea parlamentului. Mafia de azi, cea mai parşivă probabil din  univers, nu dă doar Ardealul. Mafia de azi, prin capul ei diabolic şi chel, nu dă doar câteva judeţe ardeleneşti, aceleaşi în­tâmplător luate de Hitler, ci dă Ro­mânia. Nu observaţi că România nu mai e? Trimisul special al preşedintelui ţării la Bruxelles, pe numele lui întreg Laszlo Tökes, a uitat cum se cheamă ţara pe care o reprezintă. Drept pentru care i-a zis Ţinutul Secuiesc. Întrucât cea mai mare aglomerare de maghiari e în Bu­cureşti, presupun că Ţinutul Secuiesc se întinde şi peste fosta capitală a fostei Românii, până la Dunăre şi la Mare. Observaţi vreo zvâcnire de orgoliu naţional? Să fim serioşi. Vreun patriot nimerit prin accident în vârfurile puterii? Aş!


Înţeleg că regimului Băsescu îi lipsesc iarăşi nişte miliarde de euro şi aleargă să-i împrumute. Vrea să câştige şi următoarele alegeri. Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil. Cineva mi-a reproşat ieri că nu-i recunosc lui Băsescu măcar meritul de a fi realizat reforma administrativă. Da, i-l recunosc. Chiar şi me­ri­tul de a fi reformat sănătatea. Am alergat, duminică, jumătate din ju­deţul Prahova să găsesc o singură farmacie deschisă. Spitalele zonale au dispărut şi ele împreună cu medicii de comună şi cu moaşele care ştiau să lege un buric de nou-născut. Cele 300 de spitale desfiinţate sunt doar partea cuantificabilă a reformei băsiste din sănătate. Îi recunosc şi meritul concentrării învăţământului la oraş. Să închizi 3.000 de şcoli pentru care au asudat înaintaşii, spre învăţarea alfabetului în îndepărtate cătune, e într-adevăr o reformă istorică. Prin reforma Băsescu, n-ar mai fi fost şcoală în Ipoteştii lui Eminescu, în Humuleştii lui Creangă, în Hobiţa lui Brâncuşi. Da, îi recunosc re­alesului toate meritele reformiste. Poate că România merita omorâtă şi nimeni până la Băsescu n-a observat această trebuinţă istorică. Ei bine, el a reuşit. Iar dacă muribunda mai mişcă un pic, în curând îi va face de petrecanie. Contaţi pe el!


Sursa: http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/sunt-cetatean-al-unei-foste-tari-579767.html

COMUNICAT


Luni, 06.06.2011, de la orele 09.00 AM, vor avea loc in Camera Deputatilor dezbaterile pe marginea proiectului Legii de aprobare a OUG nr.1/2011, iar marti dimineata, votul in plen.
Membrii SCMD din Bucuresti si Ilfov, care vor sa participe la dezbateri si la sedinta de vot, sa se inscrie de urgenta la Secretariatul Tehnic.
Vom solicita Camerei Deputatilor, dreptul de participare pentru 60 de persoane.
Termen de inscriere: pana la 01.06.2011, orele 11.00 AM.

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) Mircea DOGARU

luni, 30 mai 2011

LA MULŢI ANI!

De ZIUA REZERVISTULUI MILITAR, transmitem un călduros „LA MULŢI ANI” tuturor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, membri sau nemembri de sindicat, şi le dorim sănătate,viaţă lungă, mult noroc şi numai bucurii alături de cei dragi.

Un călduros „LA MULŢI ANI” şi pentru colegii noştri din arma GENIU, a cărei zi este sărbătorită astăzi de întreaga ARMATĂ ROMÂNĂ. Suntem alături de voi şi, numai împreună, vom fi în stare să ne apărăm drepturile încălcate de actualii guvernanţi.
Să ne trăiţi, bravi genişti!

BIROUL EXECUTIV AL FILIALEI SECTOR 5 A SCMD

Mesajul transmis de SCMD Preşedintelui Romaniei, luni, 30 mai a.c., cu ocazia mitingului desfăşurat, cu începere de la ora 11.00, la Monumentul Leul

Scrisoare deschisa
Fostului nostru comandant,
Presedintele Romaniei,
Domnul Traian Basescu

Domnule Presedinte,

In repetate randuri, SCMD v-a atentionat asupra gravului dezechilibru intervenit intre puterile statului, asupra faptului ca Executivul isi permite sa anihileze Puterea judecatoreasca si Legislativul, rezultatul fiind aparitia unor ordonante de urgenta si legi discriminatorii pe care noi le-am numit legi ale genocidului, subminarii economiei nationale si dezagregarii Romaniei ca Stat.
Sunt legi nu numai anticonstitutionale si antieuropene, dar care se opun si oricarui principiu de drept, vizand rapirea unor drepturi fundamentale tuturor categoriilor socioprofesionale, dar, in primul rand militarilor:
  • Dreptul la munca
  • Dreptul la proprietate (grad si renta)
  • Dreptul la sanatate, invatamant, cultura
  • Dreptul la o batranete linistita
  • Dreptul la viata.
In repetate randuri, SCMD v-a solicitat interventia in sensul determinarii abrogarii legilor 329/2009, 119 si 263/2010, OUG 1/2011, a Legii 1/2011 si a Codului neoiobagist al Muncii. In fapt, va atentionam ca, astazi, o astfel de abrogare se impune, deoarece:
    1. OUG 1/2011 urmeaza sa fie votata ca lege in decada 1-10 iunie a.c., or, in circa 618 actiuni in justitie SCMD a obtinut hotarari ale tribunalelor ca aceasta Ordonanta este fara obiect deoarece isi propune sa “”revizuiasca”” niste decizii ilegale de pensie emise in perioada de suspendare a HG 735/2010, deci nule de drept. Daca promulgati o lege fara obiect, va umpleti de ridicul.
    2. “”Legea politistilor”” a fost respinsa in Camera Deputatilor, or Executivul se pregateste sa sfideze Legislativul, transpunand ilegal in practica proiectul de “”reforma”” prin disponibilizarea a 19 000 de cadre de la MAI, cu ajutorul Ministerului de Finante. Daca acceptati acest lucru, va faceti vinovat de complicitate.
    3. Urmare a vidului legislativ creat de insistenta in prostie a Guvernului Boc, actuale cadre de la MAI si MapN sunt trecute in rezerva la 50-55 de ani, fara drept de pensie, pana la 60-63 sau 65 de ani, sau cu un ajutor de somaj calculat in baza defunctei HG 735 si botezat “”Decizie provizorie””. Daca nu stopati aceasta practica va faceti vinovat de complicitate sau, daca Guvernul arunca totul in sarcina dumneavoastra, ca de obicei, de instigare la genocid.
    4. Tot ca urmare a vidului legislativ, militarii angajati pe baza de contract, sunt aruncati pe piata muncii la 45 de ani, fara drept de ajutor de somaj, fara drept de pensie anticipata, fara recunoasterea stagiului si calificarilor obtinute in Armata Romana, Legea 51/2010 fiind practic anulata de Legea 263/2010.

In aceasta situatie revenim , domnule presedinte, insistand sa recomandati marionetelor dvs. din Guvernul Boc sa actioneze pentru abrogarea legilor amintite. Doar prorogarea legilor 164/2001, 179/2004 si 51/2010 poate duce la reintrarea Romaniei, din punct de vedere legislativ in normalitate.
Ca militari, insistam, domnule presedinte, sa luati in baza Constitutiei Romaniei, masurile care se impun, vizand arestarea si deferirea lor justitiei, sub acuza de inalta tradare, pentru toti cei ce conspira la dezintegrarea statului roman, incepand cu tradatorul Laszlo Tokes, care-si datoreaza pozitia pentru crearea de consulate ale asa zisului “”Tinut Secuiesc””, exclusiv dvs. si deficitarei dvs. gandiri in materie de politica interna si externa si terminand cu ultimul complice-executant la transpunerea in practica a himerei masonice numita “”Regatul Coroanei Sf. Stefan””, Csibi Barna.
In caz contrar, ne vedem obligati, domnule presedinte, sa actionam si pe mai departe, conform misiunii trasate noua de Art. 118, al 1 din Constitutia Romaniei.

Honor et Patria! Vae victis!
Fara respect si fara stima,
Dar cu reala ingrijorare pentru viitorul Romaniei,

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

sâmbătă, 28 mai 2011

Tolba cu săgeţi

Cum ajunsei io în capu listei...

         Mă, fraţilor, dacă nu aflarăţi până acu, vă zic io. Azi fu petrecere mare păntru rezervişti, de ziua lor. Fu petrecere mare, ce mai. Se deteră pişcoturi, şampanie, se deteră grade, medalii şi diplome aniversare. Da, câte nu se deteră, că doar nu ierea din buzunarele lu Oprea! De pişcoturi şi şampanie nu prea mă atinsei. Şi nici fro medalie sau frun grad nu să atinsă de mine, că nu le meritai. Da pă o diplomă d-aia aniversară tot pusei mâna. Că mă sună şefu şi-mi zise că îmi lăsă o diplomă pă birou, la Asociaţie, ca s-o popularizez pă pagina noastră de Internet. Aşa că pă diplomă pusei mâna. Ce? Abia acum vă prinserăţi că nu fusei şi eu păntre invitaţii la petrece? Păi dacă ajungeam io p-acolo, nu făceam ş-o poză, două, nu numa aşa, de amintire, da şi ca să mă dau mare faţă de voi, care stăturăţi azi să vă bată soarele în cap lângă statuia „Leul”? Făceam. Da, dacă nu fusei...
         Da, ce zic io că stăturăţi să vă bată soarele în cap, de parcă nu stătui şi io. Stătui mă fraţilor, aşa ca la fro doauă ceasuri şi mai bine, da dupe aia plecai. Plecăi, că m-aştepta fomeia cu paporniţa de cumpărături. Că, uitai să vă zic, doar aşa putui să scap de gura ei şi să mă reped şi io până la „Leul”. Îi zisei că dau o fugă până la piaţă, să mai văz ce şi cum mai e cu preţurile astea de-o luară razna de tot. Acu, dacă văzui că întârzii, făcui, preventiv, o poză cu fro doi din leatu meu, să i-o arăt muierii la nevoie, să nu spuie care cumva, Doamne fereşte!, că fusei la una mică. Ce vă daţi coate, mă? Ce vă daţi? Zisei la una „mică”, nu la o... minoră. Oameni bătrâni şi fără minte. Iote la ce să gândesc ei, mă!
         Cum spusei, nu fusei la petrecere. Nu fusei păntru că... nu încăpui. Primaşi dată nu-mi încăpui în piele de bucurie, când îl auzii pă şefu că zice să mă trec şi io pă lista aia cu invitaţi. Mi-e ruşine să vă zic, da tot vă zic. De când aşteptam io vorbele alea ale lui! Mă, fraţilor, mă cam prinsă doru să mai ies şi io în lume, să mai văz oameni importanţi. Eheee!, altfel stăteau lucrurile în urmă cu ceva ani. Cu câţi şefi de stat nu ieşii io!? Cum ieşeau, ba pă la Poiana Braşov, ba pă la fro staţiune pă la mare, ăştia de veneau la noi în vizită, cum ieşeam şi eu... din birou, ca să le fiu păn preajmă. Nu de alta, da să nu li se întâmple dracu ceva, că ne făceam de râsu lumii. De-aia nu-mi mai încăpui în piele de bucurie. Că o să mai văz şi io lume bună. D-alde Oprea, d-alde Onţanu, d-alde Tălmăcean, d-alde ăştia, toţi unu şi unu. P-alde domnu Băsescu şi domnu Boc nu-i luai în calcul de la-nceput. Cum de ce? Păi nu văzurăţi că, de când se luară de pensiile noastre şi le făcură "nesimţite", au oarece rezerve faţă de rezervişti? Doar n-or avea amândoi obrazu atât de gros (da, mai ştii!) să dea nas în nas cu reprezentanţii noştri, câţi or fi fost ei p-acolo, taman de ziua noastră.
          A doua oară, nu încăpui în... uniformă. Că zisă tot şefu că, dacă mergem acolo de ziua noastră, să fim îmbrăcaţi într-o ţinută decentă, să nu ne facem de râs în faţa lu alde Onţanu. Nu zisă el de Onţanu, da io aşa înţelesei. Când ajunsei io acasă şi scosei uniforma s-o probez, constatai că ea, săraca, rămasă tot decentă, numa burta mea ajunsă cam... indecentă în ăşti zece ani, de când pusei uniforma la naftalină. Câte nu făcui io ca să-mi strecor burta înapoia nasturilor? Mă proţăpii în faţa oglinzii şi-mi dădui singur comanda „Suge burta!”, da degeaba. Dacă văzui că nu merge nici aşa, încercai io să mut nasturii mai către stânga, cum mai făcui ş-altă dată. Îi tot mutai spre stânga, până ajunsei cu ei pă partea cealaltă a vestonului. Da, nici aşa nu ţinu, că nu putui să mă „toaletez” dupe metoda „stânga păste dreapta şi cămaşa-n pantaloni”.
         A treia oară, nu încăpui pă listă, din cauză de... decenţă, că-i lăsai pă alţii înaintea mea, care aveau şi uniforma, da şi burta decentă. Da, ce zisă tot şefu, ia să facem noi şi o listă de rezervă! Să cunoaşte c-a fost comandant mare la viaţa lui şefu ăsta al meu. Mă, fraţilor, nimic nu-i scapă. Iote-aşa nu scăpai şi mă trezii şi io pă lista aia de rezervă. Ultimul, ce-i drept, da tot pă listă să cheamă că ieream. Acu fro lună mă sună şefu şi-mi zise că trebuie să umblăm puţin la listă. Mă conformai, ce mai. Când zise că trebuie să tai cinci de pă listă, îi tăiai, ce ierea să fac. Da fu musai să tai şi cinci de pă lista de rezervă. Că nu ierea să rămâie ăştia mai mulţi decât principalii. Păste o săptămână, ţâr telefonu. Mai scoatem cinci! Cinci de colo şi cinci de colo. Scosei, că până la mine, care ieream ultimul pă lista de rezervă, mai aveam destui. După, fro trei zile, iar telefonu. Mă, fraţilor, mă cam luă grija. Dacă tot umblă şeful la listele astea, nu o să mai fiu nici în rezervă, îmi zisei io. Da, ieri mă liniştii. Mă liniştii, ce mai. Gata, zise şefu, mâine delegaţia noastră trebuie să fie la Cercul militar, la ora... Mai tăiai patru de pă liste, cum zise el, doi de colo şi doi de colo, şi răsuflai uşurat. Dacă merge toată delegaţia, e bine. E chiar foarte bine. Doar nu ierea să meargă şefu singur, că atunci nu mai ierea delegaţie. Mă uitai pă lista cu principalii şi văzui că mai rămăseseră doar doi netăiaţi. Şefu şi ăla de-i ţine locu la nevoie. Pă lista cealaltă, numa tăieturi, până la mine, care fusei ultimu. Iote aşa, mă, fraţilor, ajunsei io în capu listei.
         Da, mă luai cu vorba şi uitai de unde plecai. Aha! Cum vă zisei, pusei şi io mâna pă o diplomă d-aia aniversară. Frumoasă diplomă, ce mai. Şi cel mai mult îmi plăcu la ea că ierea semnată de doi oameni cu greutate. Preşedintele ANCMRR şi copreşedintele Comitetului Naţional de Iniţiativă Român. Cum cine-i ăla? Da, voi nici atâta lucru nu ştiţi? Păi cine altul putea să fie, mă, fraţilor, dacă nu domnu general maior (r.) dr. primar Neculai Onţanu? Aha! Acu vă amintirăţi! Da, da abia dupe ce vă zisei io. Iote că să făcu dreptate, gândii io, şi-l puseră ăştia măcar copreşedinte la comitetul ăsta, nu-i mai zic numele. Păi ştiţi voi câte pătimi omuşoru ăsta la viaţa lui şi cum îşi bătură joc de el ăia de fură înaintea lu Oprea la Armată? Nu ştiţi, că voi, în loc să puneţi mâna să citiţi, să vă mai deşteptaţi, vă luaţi după alde Dogaru şi vă pierdeţi timpu cu mitinguri şi alte alea. Oameni bătrâni şi degeaba! Vă zic io, dacă nu ştiţi. Mă, fraţilor, opresorii ăia de fură înaintea lu Oprea îl ţinură pă sireacu domnu Onţanu până acu, la bătrâneţe, cu gradu de caporal. Noroc cu domnu Oprea, care repară greşala, şi-i dete şi lui acolo niscai stele de general. Nu ştiu dacă nu îi dete cumva şi lu Tălmăcean, că şi ăsta merită. Nu ca domnu Onţanu, care e şi primar şi mai e şi din gaşca lu Oprea, da tot merită.
         Io zic s-aveţi răbdare până la anu, când s-o sărbători iar Ziua Rezervistului Militar, că poate vă transmiţ ceva de la faţa locului. Doar vă zisei că ajunsei în capu listei...

Fane Sucitu
Pentru conformitate,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă

joi, 26 mai 2011

APEL LA UNITATE

STIMAŢI CAMARAZI,

Pentru sâmbătă, 28 mai, în intervalul 11,00 – 13,00, se anunţă vreme frumoasă, lipsită de vânt, precipitaţii sau descărcări electrice. Dacă sunteţi în Bucureşti şi nu aveţi probleme urgente de rezolvat, dacă vă mai interesează statutul de militar în rezervă, cu toate implicaţiile ce decurg din acesta, dacă nu vreţi să vă mai fie călcată demnitatea în picioare, vă aşteptăm la Monumentul Leul, lângă Palatul Cotroceni, pentru a ne aminti împreună de înaintaşii noştri din arma Geniu, a cărei zi va fi aniversată pe 31 mai. Cu acest prilej, poate, ne vom gândi şi la viitorul nostru care, după cum ni-l pregătesc guvernanţii noştri, se arată destul de sumbru.
DACĂ NU ACUM, ATUNCI CÂND?
DACĂ NU NOI, ATUNCI CINE?

Colonel (r.) Ilie Bâtcă

DUPĂ 40 DE ANI, DIN NOU ÎMPREUNĂ LA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Promotia 1971 a Liceului Militar “Stefan cel Mare”, Campulung Moldovenesc, aniverseaza 40 ani de la absolvire, in perioada 19 – 21 august 2011.
Colegii de promotie sunt asteptati la acest moment deosebit din viata noastra.
Confirmarea participarii se face prin depunerea, pana la 15 iulie 2011, a sumei de 250 lei de persoana in contul RO10BRDE240SV49622052400, deschis la BRD, agentia Pacurari, pe numele OLARU MIHAI. Suma mai sus mentionata poate fi depusa incepand cu 15 aprilie. Sa aveti chitanta de plata asupra dumneavoastra.
Programul sintetic al aniversarii:
  • Vineri, 19 august: afluirea catre LM, cazarea si, incepand cu ora 19.00, cina revederii - bufet suedez;
  • Sambata, 20 august: mic dejun, activitati aniversare in aula/amfiteatru si, incepand cu ora 18.30, masa festiva;
  • Duminica, 21 august: micul dejun si defluirea.
Cazarea in LM in dormitoare cu 4 paturi.
Cei ce doresc, isi pot rezerva camera la hoteluri/pensiuni, pe cont propriu.
Persoane de contact:
Cei care intra in posesia acestui anunt sunt rugati sa informeze pe toti colegii cu care sunt in contact. De asemenea avem rugamintea sa depuneti anuntul la CMJ/CMS/CMZ , de care apartineti, pentru a fi afisat.
Cu multumiri,
COMITETUL DE ORGANIZARE




Pentru colegii care vor participa la întâlnirea aniversară, dar şi pentru cei care vor fi prezenţi doar cu... gândul, propunem o variantă de imn pe care să-l cântăm cu această ocazie şi ori de câte ori ne va încerca dorul de acei ani rămaşi în urmă. Deocamdată, vă punem la dispoziţie doar versurile. Muzica urmează...

Aici ne simţim tineri

Versuri: Ilie Bâtcă
Muzica: Adrian Brighidău

Trezeşte-te, Ştefane,
din somnul morţii greu,
că ţi-au venit urmaşii
la poale de Rarău!
Înalţă-te, Ştefane,
în scări şi, de pe cal,
priveşte la urmaşii
veniţi azi din Ardeal!
Oşteni cu tâmple albe
la tine vin cu veşti,
ei sunt străjeri Moldovei
şi Ţării Româneşti.

Refren:
La Câmpulung Moldova
ne închinăm azi ţie,
aici deprins-am slova
şi dragostea de glie.
Aici am făcut paşii
dintâi în ostăşie,
aici îţi vin urmaşii,
alături să te ştie.

Tu, iartă-ne, Ştefane,
de nu mai suntem toţi,
pe cei plecaţi din viaţă
veghează-i, dacă poţi!
Trezeşte-te, Ştefane,
înalţă-te în scări
şi fi-vom împreună
oşteni acestei ţări!
Veghează-ne, Ştefane,
cum ne-ai vegheat mereu,
tu, domnitorul nostru
la bine şi la greu!

Refren

Întreabă-ne, Ştefane,
cu ţara ce-am făcut,
dac-am păstrat-o-ntreagă,
aşa cum ai fi vrut!
Mustrează-ne, Ştefane,
cu glasul tău de sfânt,
de ţi-am greşit vreodată
prin faptă sau cuvânt!
Ridică-te, Ştefane,
din Putna, peste morţi,
şi, de va fi nevoie,
în luptă să ne porţi!

Refren

Ascultă-ne, Ştefane,
cuvintele ce plâng,
nespuse de urmaşii
ce-n jurul tău se strâng!
Învaţă-ne, Ştefane,
tot ce-ai fi vrut să ştim,
cum să trăim în viaţă
şi demn cum să murim!
Iubeşte-ne, Ştefane,
atât cât poţi iubi,
şi-n duşman, cu tărie,
învaţă-ne-a izbi!

Refren

Aşteaptă-ne, Ştefane,
mereu la Câmpulung!
Aici ne cheamă dorul,
ne cheamă îndelung.
Aici ne poartă gândul
şi paşii, uneori,
aici azi ţi se-nchină
bătrânii tăi feciori.
Aici suntem acasă,
după atâţia ani,
şi ne simţim iar tineri,
Măria Ta Ştefan.

Refren:
La Câmpulung Moldova
ne închinăm azi ţie,
aici deprins-am slova
şi dragostea de glie.
Aici am făcut paşii
dintâi în ostăşie,
aici îţi vin urmaşii,
alături să te ştie.

miercuri, 25 mai 2011

“Gaşca Băsescu-Udrea-Boc vrea banii bucureştenilor”

În ultimul timp, devine din ce în ce mai vizibil că preşedintele României îşi depăşeşte din nou atribuţiile constituţionale. Cu siguranţă nu este nevoie de configuraţia în care un buget absolut substanţial, în valoare de 2,5 miliarde euro/ an, merită să fie pus la dispoziţia unei singure persoane.
Oricât de mult ar încerca Traian Băsescu să promoveze acest proiect, fabulos intitulat „Lege a Capitalei”, prin intermediul Elenei Udrea sau a altor interpuşi, nu aceasta este varianta ideală. Aceasta tentativă de jaf nu urmareşte nimic altceva decât să pună la dispoziţia găştii Băsescu-Udrea-Boc banii bucureştenilor, bani atât de necesari acestei grupări în viitoarele campanii electorale. Configuraţia ideală este acea configuraţie pe care locuitorii Bucureştiului, cetăţenii, alegatorii şi-o doresc. Şi acest lucru nu se poate afla decât prin referendum.
Declaratiile de mai sus au fost facute pentru Ziuaveche.ro de catre liberalul Dan Cristian Popescu, preşedinte PNL-sector 2.
Considerând că argumentele pentru promovarea acestei „Legi a Capitalei” ar fi avut premise sănătoase, că acest proiect legislativ ar fi avut într-adevăr ca punct de plecare eficienţa în cheltuirea banului public, atunci ar fi trebuit să fie parte a unui proiect mult mai amplu, care să propună reorganizarea administraţiei locale la nivelul întregii ţări. Nu este credibil argumentul reducerii cheltuielilor administrative atunci când punem în discuţie oportunitatea existenţei unor administraţii ce oferă servicii publice unui număr de aproximativ 360.000 de locuitori (cazul sectorului 2) în timp ce ne facem că uitam de mii de organizări administrative (consilii locale şi judeţene) care se ocupă de comunităţi mult mai mici, de până la aproximativ 1.000 de locuitori, a mai spus politicianul.

marți, 24 mai 2011

Tolba cu săgeți

CERERE NECENZURATĂ

Mult stimate președinte,

Numitul Bâtcă Ilie,
în prezent pensionar,
militar de meserie,
niciodată mercenar,
cioplitor de caractere,
timp de 30 de ani,
căutător de mistere,
nu de glorii şi de bani,
luptător, având drept armă
pana înmuiată-n dor,
mi-am dus viaţa în cazarmă,
mângâiat de Tricolor,
şi am pus-o chezăşie
visului vechi, din bătrâni,
de a fi, peste moşie,
truditori, dar şi stăpâni,
după ce-am slujit o Ţară
ce credeam că-mi aparţine,
am ajuns (a câta oară?)
Ţării mele de ruşine,
de-asta, în audienţă,
vă cer azi să m-acceptaţi
şi, cu vasta competenţă
ce-o aveţi, să decretaţi
nu în drepturile toate,
câte-au fost, să fiu repus,
ştiu că asta nu se poate,
dumneavoastră, chiar, aţi spus,
pensia n-o vreau completă,
n-am nevoie de-atâţi bani,
să-i prăpădesc la ruletă
sau să-i dau pe la sărmani,
nu-mi înapoiaţi nici gradul
pe care mi l-aţi luat,
nefiind verde ca bradul,
nu mai sunt bun de luptat,
vreau doar să semnaţi decretul
(trei dosare am suport!)
prin care-mi luaţi livretul,
dar îmi daţi un paşaport.

MANIFEST PENTRU ROMÂNIA

Constatand, ca noi toti dealtfel, inexistenta unei strategii clare si a unei coeziuni reale in teritoriu a componentelor USL, Filiala 1 Constanta a SCMD propune acestei formatiuni, care promite abrogarea legilor genocidului in momentul castigarii alegerilor, un punctaj de masuri concrete vizand actiunea pentru atingerea scopului. Il supunem atentiei filialelor, spre analiza si completare, deoarece intentionam sa il supunem ulterior atentiei liderilor celor 3 formatiuni.Va prezentam textul:

 I.Motivatie

În urma analizei situaţiei interne şi externe actuale şi a semnalelor primite de la colegii din UE, am decis să ne implicăm la nivel naţional şi local pentru restabilirea statului de drept şi a democraţiei in România prin sprijinul efectiv al opoziţiei, care în percepţia populară este şansa României de a scăpa ţara de conducătorii aserviţi străinătăţii.
Demersul nostru nu vizează interese personale şi privilegii şi este bazat pe realitatea din teren, realitate constatată pe baza informaţiilor culese în urma discuţiilor cu oamenii, evenimentelor  organizate de filiala noastră cât şi de la membrii  de sindicat membri ai partidelor politice şi care arată oportunitatea şi necesitatea asocierii SCMD  cu opoziţia actuală pentru creşterea şanselor de revenire a ţării la normalitate.
Deasemenea avem datoria morală şi camaraderească faţă de colegii noştri din UE care prin semnalele de solidaritate transmise ne obligă să continuam lupta impotriva abuzurilor de orice fel, deoarece la nivel internaţional, actuala putere, a creat precedente şi experimente periculoase.(L119/2010, L263/2010, L329/2009, reducerea salariilor cu 25%, codul muncii şI al dialogului social, legea învăţământului ş.a.m.d.).
Am conceput ca Manifestul pentru România să cuprindă măsuri organizatorice, admistrative şi legislative care să fie prezentate liderilor opoziţiei(USL) şi care să constituie coordonatele unui protocol cu USL şi începutul luptei commune USL+SCMD.
Ne propunem să atragem atenţia USL că a sosit momentul să-şi asume responsabilitatea istorică de a se implica în preluarea puterii. Fără concentrarea tuturor eforturilor pentru înlăturarea lui Băsescu şi a clanului său mafiot, întreaga clasă politică este compromisă total iar ţara se va adânci în dictatură şi izolare internaţională.
Vom acţiona cu mijloacele şi resursele pe care le avem pentru manifestarea voinţei noastre şi informarea corectă a opiniei publice interne şi internaţionale despre situaţia reală din România şi opţiunile reale ale poporului român.

II.Măsuri organizatorice

1.Stabilirea partenerilor sociali şi încheierea protocoalelor de colaborare.
2.Crearea unor structuri operative, viabile, la nivel central şi local - departamente(imagine, organizatoric, pregătire manifestaţii,etc).
3.Identificarea din timp a viitorilor candidaţi la alegerile locale şi parlamentare, integri, şi desfasurarea actiunilor  de creştere a notorietăţii acestora.
4.Identificarea persoanelor care prin pregătire, competenţă profesională şi probitate morală să poată fi numiţi în funcţii de conducere la nivel guvernamental şi local.
5.Pregătirea din timp a unor proiecte de legi, coerente, care să înlocuiască măsurile aberante luate de actualii guvernanţi.
6.Estimarea din timp a situaţiei politico-economice şi trecerea imediat, după intrarea la guvernare, la remediere situaţiei, fără a mai invoca “greaua moştenire”.
7.Prezentarea bilanţului guvernării de către vechii guvernanţi, luarea în primire a ministerelor şi a celorlalte instituţii centrale şi locale pe baza procedurii de predare-primire conform legilor în vigoare şi prezentarea publică a stării de fapt(descărcarea de gestiune).
8.Desemnarea unui candidat unic la toate tipurile de alegeri, revederea şi completarea protocolului USL.
9.Renunţarea la activitatea parlamentară de către parlamentarii USL şi desfăşurarea activităţii în teritoriu(colegii).
10.Crearea condiţiilor de promovare în administraţia guvernamentală sau locală a tinerilor corespunzător pregătiţi.
11.Analizarea periodică a stadiului realizării prevederilor protocolului la toate nivele.

III. Măsuri adminstrative si legislative:

1.Renunţarea imediată  la orice acord cu FMI şi Banca Mondială, reevaluarea acordurilor anterioare şi anularea celor încheiate în defavoarea poporului român.
2. Nerecunoaşterea datoriei publice deoarece nici un euro nu a folosit publicului.
3.Emiterea monedei naţionale de către Monetaria Statului , repatrierea rezervei de aur a BNR şi schimbarea guvernatorului acesteia.
4.Readucerea în proprietatea statului  a resurselor naturale concesionate abuziv şi împotriva intereselor  poporului roman.
5.Modificarea Constituţiei:
-interzicerea ordonanţelor de urgenţă în afara stării de necesitate, de urgenţă sau de război;
-interzicerea asumării răspunderii de către guvern în spaţiul legislativ;
-anularea dreptului străinilor de a cumpăra pământ;
-desfiinţarea Curţii Constituţionale;
6.Modificarea legii electorale:
-dacă 50% + 1  din populaţia cu drept vot nu se prezintă la urne alegerile nu se validează;
-este ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din primul tur;
-contrasemnarea listelor electorale de către toţi candidaţii legal admişi, pentru eliminarea decedaţilor, plecaţilor în strinătate sau înlocuirea listelor de către cei interesaţi să fraudeze alegerile:
-anularea oricăror subvenţii de la stat pentru partidele politice şi campaniile electorale şi a oricăror sponsorizări;
-eliminarea condiţionării depunerii candidaturii de garanţii prohibitive;
-nu pot candida membri ai organizaţiilor secrete şi persoane cu dublă sau multiplă cetăţenie.
                   7.Anularea imunităţilor.
8.Executarea silită a datornicilor străini şi români şi confiscarea averilor ilicite.
9.Răspunderea materială, penală sau civilă a persoanei(miniştri, parlamentari, judecători, primari, consilieri,etc) care îndeplinind funcţii eligibile sau administrative la nivel central sau local prejudiciază persoane fizice sau juridice.
10.Desfiinţarea DNA, ANI şi CNSAS, instituţii bugetofage care se suprapun institutiilor contituţionale şi care au fost transformate în instrumente politice împotriva opozanţilor actualei puteri.
11.Revenirea la legile ocupţionale pentru militarii, cadre active si de rezervă, din SNA, Siguranţă Naţională şi Poliţie,  în conformitate cu tradiţiile militare româneşti, legislaţia UE, NATO şi internaţională.
12.Modificarea legislaţiei pentru obsorbţia fondurilor UE de către cetăţenii români:
-băncile să perceapă dobânzi doar pentru suma de cofinanţare;
-garantarea liniei de credit cu investiţia în sine;
-să se lucreze doar cu bănci româneşti(CEC Bank, Eximbank), iar acestea să fie capitalizate de stat pentru acest proces;
-înfiinţarea de către stat a unui fond de garantare a proiectelor cu fonduri UE pentru firme START UP cu obiect de activitate pe măsurile 1.2.1 şi .1.2.3. din PNDR, schema N578/2009 şi AXA 2 din programul FEP(măsurile 2.1, 2.5, 2.6).
13. Priorităţi ale guvernării USL reflectate în politici macroeconomice pe termen lung:
-învăţământul;
-sănătatea;
-relansarea agriculturii şi înlăturarea dependenţei hrănirii populaţiei de importuri, precum şi atenuarea efectelor crizei alimentare mondiale;
- investiţii controlabile şi controlate în infrastructură.



Biroul Operativ al Filialei 1 Constanta a SCMD

luni, 23 mai 2011

Tolba cu săgeţi

BĂTRÂNUL NEBUN

Temeţi-vă de cel ce sunt,
Nu vă uitaţi că n-am ortaci,
Sub tâmplă îmi pulsează crunt
Un urlet din stindard de daci.

Bătrân fiind, mai pot să spun
Durerea celor oropsiţi;
Feriţi-vă, sunt un nebun
Ce şi-a strâns ura-n amoniţi!

E drumul scurt pân` la mormânt,
Dar n-am să plec încă de-aici,
Am glonţul gata în cuvânt
Să-i pun la zid pe venetici.

Temeţi-vă, mai pot să lupt,
Am verbe cu tăişul bun
Iar din cuvânt de voi fi rupt,
Mă jur să fiu carne de tun!

Colonel (r.) Lică Pavel

COMUNICATUL nr. 25 AL COMPARTIMENTULUI JURIDIC AL SCMD

Azi, 23.05.2011, SCMD a susținut o conferință de presă în care a prezentat poziția sindicatului față de proiectul legii de aprobare a OUG. nr.1/2011 și a proiectului Legii Polițiștilor.
La conferința de presă au fost prezenți avocații SCMD Graziela Bârlă, Gâlcă Costel, precum și membrii departamentului juridic SCMD, unde s-au exprimat puncte de vedere față de stadiul actual al acțiunilor din instanțele românești.
S-a menționat următoarea situație a proceselor pentru anularea deciziilor de recalculare a pensiilor militare de stat:
TOTAL ŢARĂ:
- procese fără procedură prealabilă (nu s-au formulat contestatii, în prealabil, la comisiile de contestaţii pensii: s-au depus acţiuni direct în tribunal): 12915 acţiuni
- procese cu procedură prealabilă (s-au formulat contestatii, în prealabil, la comisiile de contestaţii pensii: ulterior, s-au depus acţiuni în tribunal): 8838 acţiuni
TOTAL ACȚIUNI ȚARĂ: 21753PE SECŢIUNI:
Bucureşti şi Jud. Ilfov – av. Costel Gâlcă:
- procese fără procedură prealabilă: 3853 acţiuni
- procese cu procedură prealabilă: 3846 acţiuni
TOTAL ACȚIUNI: 7699
Filiale în coordonarea av. Gâlcă Costel (sudul ţării - 24 de filiale din 14 judeţe)
- procese fără procedură prealabilă: 2834 acţiuni
- procese cu procedură prealabilă: 2543 acţiuni
TOTAL ACȚIUNI: 5377Filiale din ţară cu avocaţi locali: (47 de filiale din 26 de judeţe)
- procese fără procedură prealabilă: 6228 acţiuni
- procese cu procedură prealabilă: 2449 acţiuni
TOTAL ACȚIUNI: 8677

PROCESE CÂȘTIGATE
1 - Fără procedură prealabilă:
- Teleorman – 100 reclamanţi
- Olt – 203 reclamanţi
- Giurgiu – 92 reclamanţi
- Covasna (Sfântu Gheorghe) – 32 reclamanţi
- Mehedinti – 25 reclamanti
- Alba Iulia – 94 reclamanți
Total = 546 reclamanţi
2 - Cu procedură prealabilă:
- Târgoviște -55 reclamanţi
- Zalău – 17 reclamanţi
Total = 72 reclamanţi
• Pentru toate procesele în care s-au dat soluții DEFAVORABILE membrilor SCMD, se va face RECURS.


DEPARTAMENTUL JURIDIC
23.05.2011

sâmbătă, 21 mai 2011

COMUNICATUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC AL SCMD

COMUNICATUL nr. 24 din 19.05.2011


La cererera d-lui avocat Gâlcă Costel, începând cu data de 20.05.2011, fiecare membru de sindicat care a primit răspuns de la Comisia de Contestații Pensii la contestația formulată ÎMPOTRIVA DECIZIEI DE RECALCULARE, se va prezenta de URGENȚĂ LA FILIALĂ, CU 3 COPII ALE RĂSPUNSULUI ȘI 3 COPII ALE PLICULUI CU CARE S-A PRIMIT ACEST RĂSPUNS.
Pe fiecare copie se scrie ,,Conform cu originalul” și se semnează.
Acestea vor fi depuse la dosarul cauzei pe Pasul 1b).
Se anulează prevederile paragrafului nr.4 din Comunicatul nr. 23 / 13.05.2011 cu privire la modalitatea de depunere a acestui document.
Președinții filialelor din municipiul București susțin în totalitate această măsură.

DEPARTAMENTUL JURIDIC

vineri, 20 mai 2011

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

DE ZIUA SFINŢILOR ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA, ADRESĂM UN CĂLDUROS LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ACESTE NUME, PRECUM ŞI DERIVATE ALE ACESTORA, ŞI LE DORIM MULTĂ SĂNĂTATE, NOROC ŞI BUCURII ALĂTURI DE CEI DRAGI!

BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 5

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.
Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.
(Din "Vieţile sfinţilor"

joi, 19 mai 2011

C O M U N I C A T

IN ATENTIA TUTUROR CELOR INTERESATI
GRAFICUL ACTIUNILOR DE PROTEST LA COTROCENI ALE FILIALELOR SCMD DIN BUCURESTI, 
IN PERIOADA 24 – 31 MAI A.C.

Recuperand, dupa opt luni de adjudecare de catre ”revolutionari”, Monumentul Genistilor (Leul), SCMD organizeaza in scopul atentionarii Presedintelui sa nu promulge Legea de aprobare a OUG 1/2011 si Legea politistilor, urmatoarele actiuni:
  • Luni, 23 mai, a.c., Conferinta de presa la ora 12.00, in localul ”La Gil” ( B-dul Aerogarii nr. 21);
  • Marti, 24 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor din Sectorul 1 al Capitalei;
  • Miercuri, 25 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor din Sectorul 2 al Capitalei;
  • Joi, 26 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O.ale filialelor din Sectorul 3 al Capitalei;
  • Vineri, 27 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor reunite ale Sectorului 4 al Capitalei;
  • Sambata, 28 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor reunite ale Sectorului 5 al Capitalei;
  • Duminica, 29 mai, a.c., pichetare la Monumentul Leul. Raspund B.O. ale filialelor reunite ale Sectorului 6 al Capitalei.
La aceste actiuni participa, functie de posibilitati, si membrii filialelor PCMB si Ilfov si reprezentantii Asociatiei Ofiterilor de Geniu in Rezerva si Retragere “Constantin Harjeu”. Pot participa si militari in rezerva si retragere, simpatizanti ai SCMD, din alte structuri organizatorice ale rezervistilor si veteranilor.
  • Luni, 30 mai, a.c., miting de protest la Monumentul Leul, participa membrii tututor filialelor din Bucuresti si judetul Ilfov.
Toate actiunile, din perioada 24 – 30 mai, vor incepe la orele 11.00 AM.
  • Marti, 31 mai, a.c., de Ziua Genistilor, adunare comemorativa la Monumentul Leul, intre orele 08.00 – 10.30 AM; participa membrii tuturor filialelor din Capitala, judetul Ilfov si ai Asociatiei Ofiterilor de Geniu in Rezerva si Retragere “Constantin Harjeu”.
De la orele 11.00, participantii pot da curs invitatiei comandantului garnizoanei, luand parte si la activitatile organizate in acelasi scop de MApN.
Honor et Patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Colonel (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 18 mai 2011

COMUNICAT AL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

 COMUNICATUL nr. 23

1 – Procesele care urmează a fi introduse pentru CONTESTAREA DECIZIILOR DE REVIZUIRE A PENSIILOR RECALCULATE, EMISE ÎN BAZA OUG. NR.1 /2011, vor fi susținute în continuare de av. Gîlcă Costel pentru filialele din municipiul București, Ilfov, Giurgiu, Vrancea, Prahova și Dâmbovița, motiv pentru care a fost încheiat contract de asistență juridică pentru toate fazele procesuale: tribunal, curte de apel, CEDO, Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Onorariul de avocat va fi suportat integral de fiecare membru de sindicat, eliberându-se chitanțe doveditoare.
În cadrul acțiunilor intentate, SCMD solicită plata cheltuielilor de judecată.
La prezentarea plicului cu documentele prevăzute în GHIDUL cu demersurile membrului de sindicat și activitățile filialelor, afișat pe site-ul sindicatului,la sectiunea Departamentului Juridic, SE VA ATAȘA ȘI RĂSPUNSUL PRIMIT DE LA COMISIA DE CONTESTAȚII PENSII PENTRU CONTESTAȚIILE FORMULATE LA DECIZIILE DE RECALCULARE.

2 - Pentru celelalte filiale, acțiunile în revizuire vor fi introduse, fie de avocații care au susținut acțiunile pentru anularea deciziilor de recalculare a pensiilor, fie de alți avocați agreați de filiala respectivă.
În situația în care pe plan local filialele nu reușesc să-și asigure asistența juridică vor anunța în termen util conducerea SCMD pentru a adopta măsuri în consecință.

3 - Din surse neoficiale, se pare că intenția Caselor de Pensii Sectoriale este de a emite și transmite deciziile de revizuire în bloc, în perioada de vacanță a instanțelor judecătorești (iulie-august-septembrie), care coincide cu perioada în care membrii de sindicat sunt plecați din localitate.
În această situație, dacă nu sunteți în localitate, desemnați pe cineva care să URMĂREASCĂ CORESPONDENȚA ȘI SĂ VĂ INFORMEZE RAPID PENTRU A DEPUNE DOCUMENTELE LA FILIALĂ ÎN TERMENUL LEGAL SPECIFICAT ÎN GHID.
ÎN CAZ CONTRAR, VEȚI FI PUȘI ÎN SITUAȚIA PIERDERII TERMENULUI LEGAL DE A DEPUNE ACȚIUNE ÎN INSTANȚĂ.
PE CALE DE CONSECINȚĂ, VEȚI RĂMÂNE CU O DECIZIE DE RECALCULARE NELEGALĂ, CU PIERDEREA STATUTULUI DE MILITAR ÎN REZERVĂ SAU A UNUI CUANTUM DEZAVANTAJOS.
MENȚIONĂM CĂ ACTIVITATEA SINDICALĂ ÎN TOATE FILIALELE VA FI ASIGURATĂ ÎN MOD PERMANENT.


DEPARTAMENTUL JURIDIC 

13 mai 2011

VICTORIE STRAGEGICA A SCMD

Pichetarea Palatului Cotroceni (la Monumentul "Leul"),
in perioada 24 -31 mai a.c.

De opt luni de zile, pentru a indeparta orice manifestare sindicala de usa Presedintelui, "revolutionarii" de serviciu ai unui secretar de stat MAI picheteaza Monumentul "Leul", situatie intolerabila si jignitoare pentru militari, in special pentru genisti. In replica, pentru a dovedi ca traim in Absurdistan, daca "revolutionarii" au pichetat un monument militar, SCMD a fost dirijat catre "Teapa Revolutiei".
Prin surprindere, azi, 18 mai a.c., la negociere cu reprezentantii Primariei Generale si ai MApN, SCMD a reusit sa-si adjudece, in scop de pichetare, Monumentul "Leul", in perioada 24 -31 mai a.c.
Scopul actiunii este urmatorul:
  • In perioada amintita se va vota sau nu ca lege, cu recomandarea Comisiei de Munca, in Camera Deputatilor, OUG 1/2011, legat de care SCMD a demonstrat prin hotarari de tribunal (Alexandria, Drobeta, Giurgiu, Slatina, Targoviste, Constanta, Zalau, etc.) ca este fara obiect, deoarece isi propune sa revizuiasca niste decizii de pensie nule de drept (deciziile de recalculare) emise ilegal, in perioada de suspendare a HG 735/2010, la sfarsitul lui 2010 - inceputul lui 2011. SCMD isi propune, asadar, sa atraga atentia deputatilor portocalii ca vor vota ca lege o ordonanta fara obiect si, mai ales, sa atraga atentia Presedintelui ca se va face de ras promulgand o lege fara obiect.
  • In aceeasi perioada, se va vota, in Camera Deputatilor, Legea Politistilor, de doua ori amanata, prin care, circa 18.000 de cadre vor fi disponibilizate din MAI, intr-o prima etapa, in doua faze. SCMD este impotriva ecestei "reforme" care va lasa populatia, indeosebi rurala, fara aparare.
SCMD a obtinut dreptul de pichetare zilnic, in perioada amintita, cu pana la 300 de participanti, intre orele 11.00 - 17.00.
Intentionam sa stabilim pichete reduse, cu insemnele SCMD in perioada 24 - 30 mai a.c.
In ceea ce priveste ziua de 31 mai, desi avem drept de pichetare, intre orele amintite, deoarece este Ziua armei geniu, am convenit sa o transformam in manifestare comemorativa in amintiurea eroilor cazuti in Razboiul de intregire si, pentru a ne dovedi bunele sentimente fata de colegii activi care nu puteau obtine aprobarea pentru astfel de manifestari, intrucat Protocolul cu primaria fusese semnat cu SCMD si locatia adjudecata de SCMD, am convenit asupra urmatoarelor:
  • SCMD si Asociatia Cadrelor Militare de Geniu in Rezerva si Retragere "Constantin Harjeu" vor desfasura o actiune omagiala, comemorativa, marti 31 mai a.c. intre orele 08.00 - 10.30 a.m., permitand colegilor nostri activi, sub organizarea Comenduirii garnizoanei sa isi desfasoare programul omagial prevazut pentru Ziua armei geniu dupa ora 11.00. Membrii SCMD au fost invitati de organizatori si pot participa in continuare si la programul colegilor activi.
Honor et patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD
Col.(r) dr. Mircea DOGARU