marți, 31 ianuarie 2012


Victor Ponta: "Băsescu este un fricos şi va ceda"


Copreşedintele USL Victor Ponta anunţă că nu va negocia cu şeful statului şi îl va obliga să respecte Constituţia

● Jurnalul Naţional:  Domnule Victor Ponta, USL a decis ca, de la 1 februarie, deputaţii şi senatorii Uniunii să recurgă la un protest parlamentar. Concret, ce presupune acest lucru?
● Victor Ponta: De la începutul sesiunii parlamentare, am anunţat foarte clar că vom intra şi noi într-o formă de protest, atât cât putem să facem, şi anume nu mai participăm nici la şedinţa de plen, nici la comisii, nu vom mai asigura cvorumul la niciuna dintre aceste structuri, până când cei aflaţi la putere nu vor înţelege mesajul dat, nu neapărat de noi, cei din opoziţie, ci de cei care au protestat în această perioadă şi nu vor veni să discute cu noi un pact politic privind demisia Guvernului actual, eventual un Guvern de tehnocraţi şi oricum alegeri anticipate.

● Spuneaţi că această grevă presupune şi sacrificii financiare din partea parlamentarilor USL. Despre ce anume este vorba?
● Şi la noi e valabil, dacă nu munceşti nu eşti plătit. Pentru asta indemnizaţiile de şedinţă nu le vom mai primi, pentru că nu semnăm acolo şi nu avem cum să primim aceşti bani. Iar acea sumă care oricum intră în cont şi în perioada de vacanţă, pentru că nu ai cum să o refuzi, nu există procedură prin care să o refuzi, fiecare dintre noi o să o depunedem în contul unei asociaţii sau fundaţii. Eu m-am decis, când primesc indemnizaţia pe februarie, o voi depune în contul SMURD. Fiecare poate să aleagă orice fundaţie sau asociaţie, important este să fie cunoscută şi să nu fie fundaţii sau asociaţii politice.

● Vă aşteptaţi la spărgători de protest?
● Sunt câţiva care nu au altă sursă de venit în afară de această indemnizaţie şi trebuie să găsim un mod de solidaritate între noi, ca să rezolvăm acest gen de problemă. Dar nu cred că va fi cineva care se va opune acestei măsuri, pentru că este un gest radical, făcut într-o situaţie specială, şi care sperăm să mai dea încă un semnal. Nu ştiu de câte semnale mai are nevoie Guvernul actual, oricum, să mai dea încă un semnal puternic celor de la putere.

● Cât estimaţi că va dura acest protest?
● Eu sper că cei de la putere vor înţelege mesajul public şi vor accepta, aşa cum au acceptat după o perioadă de timp, să îl aducă înapoi pe doctorul Arafat, să renunţe la comasarea alegerilor, să renunţe la taxa auto, vor înţelege că trebuie să mai lase din scaunele lor şi să ne întoarcem către oameni, spre alegeri.

● Dacă acest lucru nu se va întâmpla, cum vedeţi desfăşurarea lucrurilor, până la realizarea acelor solicitări făcute în sesiunea parlamentară extraordinară: demisia Guvernului, a preşedintelui, alegeri anticipate?
● Trebuie să ajungem la alegeri, dar va fi foarte târziu în luna noiembrie şi va fi foarte rău pentru România, pentru că pierdem în fiecare zi bani, pierdem credibilitate şi pierdem locuri de muncă, dar vine şi sfârşitul actualei puteri, nu ştiu de ce ei cred că sunt nemuritori şi de nemişcat din actualele locuri.

● Aveţi pregătită o altă alternativă sau veţi merge cu acest protest până în pânzele albe?
● Avem pregătite toate metodele pe care opoziţia le poate folosi. Haideţi să le luăm pe rând. Nu mă apuc să le spun celor de la PDL toate mijloacele noastre de luptă, chiar dacă sunt mijloace de luptă politică legale, democratice, chiar dacă ei nu folosesc aceleaşi instrumente democratice, ei folosesc statul şi banii publici.

● Dumneavoastră susţineţi un Guvern de tehnocraţi. Dinspre Putere, mai exact europarlamentarul Cristian Preda, a venit cu altă propunere: formarea unui guvern politic condus de un premier independent, în care să se negocieze cu toţi.
● Domnul Preda nu cunoaşte ce înseamnă termenii politici şi depărtatea de Bucureşti  îi afectează exprimarea. Evident că atunci când spui un guvern de tehnocraţi te referi la un guvern care să aibă o susţinere a tuturor forţelor din Parlament. Nu poate fi un guvern pe care să nu îl suţină nimeni, ci trebuie să fie votat şi de putere, şi de opoziţie. Dacă cumva domnul Preda sau cei de la PDL se gândeau la un Guvern în care să intre miniştrii şi PDL şi PSD şi orice altceva. Aceasta este o utopie şi nu are nici un sens faţă de ceea ce oamenii au cerut. Ce facem acolo? O horă cu toate partidele? Nu! Ideea este un guvern de tehnocraţi cu susţinere politică, d-asta zic că domnul Preda nu cunoaşte foarte bine termenii politici şi nu îi foloseşte corect. Sigur da, asta e marea diferenţă. Poate fi un guvern de tehnocraţi sau un guvern de politicieni. Guvernul de tehnocraţi este susţinut doar de o parte din partide sau, aşa cum am propus noi, de toate partidele.

Conform sondajelor, USL are toate şansele să câştige viitoarele alegeri. Spuneaţi că nu veţi dori să ajungeţi prim-ministru cu Traian Băsescu preşedinte. Asta înseamnă că nu veţi negocia cu Traian Băsescu sau că veţi merge pe suspendarea lui din funcţie?
● Nu, declaraţia mea corectă, nu aşa cum a fost transmisă, este că nu cred că eu ca prim-ministru şi guvern USL vom funcţiona bine cu un preşedinte aşa de răzbunător şi de distructiv cum e Traian Băsescu. E foarte clar că dacă după alegeri avem peste 50% din numărul de mandate, ceea ce toate sondajele indică în acest moment, nu avem ce să negociem cu Traian Băsescu, ci mergem şi îi cerem să aplice Constituţia României, care spune că dacă un partid sau o alianţă înregistrată la tribunal are peste jumătate din mandate, trebuie să nominalizez premierul de la acel partid sau alianţă. Dacă nu o va face, pe cale de consecinţă, ajungem la suspendare. Dar eu cred că Traian Băsescu este fricos şi o va face.

● Câţiva liderii importanţi ai UDMR au dat semnalul că ar susţine eventuale alegeri anticipate. În ce măsură sunteţi dispuşi să negociaţi pentru a aduce UDMR de partea USL?
● În nici o măsură. Nu avem ce să negociem. Cei de la UDMR s-au gândit la interesul lor, şi dacă sunt mai raţionali decât cei de la PDL şi înţeleg că orice zi care trece de fapt... uitaţi-vă PDL a ajuns la 12-13 la sută, iar UDMR dacă scade sub 5% nu mai intră în Parlament. Nu trebuie să negociem noi nimic. Îşi ştiu interesul foarte bine şi cred că în acest moment interesul lor e să nu rămână cu Boc până la final şi să nu intre în Parlament.

● Nici măcar dacă UDMR este văzută de analişti ca o cheie către anticipate?
● Nu, pentru că cei de la UDMR nu vor face anticipate de dragul USL, vor face de dragul lor. Aşa că nu-i nevoie să negociem nimic aici.

● Liderul PDL Gheorghe  Flutur lansa ieri un apel la dialog către USL, pentru a găsi soluţii privind stabilitatea politică şi economică a ţării...
● Nu mă interesează domnul Flutur. Iertaţi-mă, vorbesc de persoane serioase sau de persoane care ocupă funcţii. În momentul când am avut un mesaj de la premierul Boc, am răspuns la acea întâlnire. În rest, nu mă interesează ce spun ceilalţi lideri PDL.

● Luaţi în calcul ca în sesiunea parlamentară care începe mâine să depuneţi o moţiune de cenzură?
● Sigur că da. Important este ca moţiunea de cenzură, când o vom introduce, să aibă şanse să treacă, pentru că dacă cei de la putere rămân blocaţi în bănci nu facem decât să discredităm ideea de democraţie.

● Veţi prelua mesajele protestatarilor în această moţiune?
● Sunt mesaje care trebuie preluate şi în moţiune, şi în programul de guvernare. Sunt şi alte mesaje greu de aplicat în practică. Oamenii din stradă au reflectat o stare de spirit a populaţiei şi este obligaţia noastră ca oameni politici să transpunem aceste mesaje în soluţii politice.

● Potrivit unui sondaj CSCI, românii sugerează Opoziţiei  să mobilizeze oameni care să se alăture protestatarilor. Veţi mai organiza mitinguri în perioada următoare cum a fost cel de la Arcul de Triumf din Capitală?
● Vom organiza mitinguri, dar nu numai în Bucureşti. Cred că trebuie organizate şi în alte zone din ţară, pentru că România nu înseamnă numai Bucureşti. Pe de altă parte, nu sunt de părere că mitingul nostru politic să creeze impresia celor care au protestat apolitic în Piaţă că vrem să confiscăm vreun protest. Cred că lucrurile sunt complementare. Şi aşa cum s-a desfăşurat acel miting de la Arcul de Triumf în paralel cu cel nepolitic de la Piaţa Universităţii a fost cea mai bună soluţie.

● Deci veţi merge şi prin ţară?
● Categoric. Am fost împreună la Iaşi, am fost împreună la Alba Iulia, vom merge împreună în toată ţara.

● Instanţa supremă a decis condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare. Credeţi că există vreo legătură între condamnarea fostului premier şi mitingul, solicitările USL privind demisia Guvernului, a preşedintelui Băsescu, organizarea de alegeri anticipate?
● Nu ştiu, prefer să nu comentez ca fost procuror ce sunt. Sunt convins că în recurs domnul Năstase va putea obţine un verdict corect.

● Liderii coaliţiei aşteaptă decizia CCR privind comasarea alegerilor, dând de înţeles că ar exista unele nuanţe. Vă aşteptaţi la vreo răsturnare a situaţiei în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legii de comasare?
● Din păcate, mă aştept mă aştept de la judecătorii CCR la tot ce e mai rău pentru că au dovedit în ultima perioadă că au ascultat comanda politică a celor care i-a numit acolo. Sper să reziste la presiunile politice. Sigur nu pot să anticipez şi sper ca totuşi să reziste la presiunile politice şi să ia decizii conform Constituţiei, şi nu conform voinţei celor care i-au sprijinit pentru funcţiile respective.


Sursa:
http://www.jurnalul.ro/interviuri/victor-ponta-basescu-este-un-fricos-si-va-ceda-602934.htm