Contractul cu demonstranţii din Piaţa Universităţii
Cine îşi imaginează că protestele din Piaţa Universităţii şi din celelalte oraşe din ţară sunt doar o simplă răbufnire de mânie şi nemulţumire şi că dincolo de asta se ascunde doar o pornire oarbă împotriva unor măsuri de austeritate se înşală amarnic. De fiecare dată când am poposit în Piaţa Universităţii m-am ales cu scrisori, memorii, dar mai ales cu programe sau schiţe de documente program, inclusiv cu liste ale unor revendicări simple, dar destul de articulat formulate. Discuţiile pe care le-am purtat m-au dus în situaţia de a înţelege starea de lucruri din rândul protestatarilor.
Revolta lor, dincolo de preşedintele Traian Băsescu (taxat mai ales pentru arbitrariul comportamentului său) şi de guvernul Boc (condamnat pentru incompetenţă şi lipsă de identitate), viza slăbiciunile deja clasice ale statului român şi ale politicii din ţara noastră. Nu mai am nici un dubiu că în acest moment protestatarii nu sunt manevraţi de nici un partid. Şi nici nu intenţionează să se aşeze pe neaşteptate în spatele sau sub pălăria unui partid politic. Protestul lor civic şi civil este în favoarea ordinii morale şi a funcţionării instituţiilor conform legii. După atâtea zile, lista lor de revendicări poate fi socotită ca fiind deja conturată. Nu mă gândesc la demisia preşedintelui şi a guvernului, un loc comun al tuturor scandărilor, lozincilor sau listelor de revendicări. Mă refer la solicitări de o claritrate şocantă, atât pentru politicieni, cât şi pentru comentatori. Protestatarii cu care am stat de vorbă şi cei care mi-au transmis programe şi revendicări cereau eliminarea oricărei forme de imunitate (excepţie acceptată fiind cea privitoare la declaraţiile politice din Parlament), introducerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoarea şi a Legii lustraţiei, depolitizarea instituţiilor statului, condamnarea aspră a mitei electorale, interzicerea migraţiei politice, redimensionarea serviciilor secrete şi a celor de vamă, gardă şi poliţie de frontieră, anularea tuturor contractelor de energie ieftină pentru băieţii deştepţi, încheiate pe criterii de clientelism politic etc. Zecile de revendicări ale protestatarilor nu sunt decât condiţii de revenire a statului român la lege, la ordine, la o logică democratică şi la o justiţie independentă. Culmea lucidităţii şi a spiritului critic, vârstnicii din Piaţa Universităţii (printre care sâmbătă am văzut şi câţiva ofiţeri superiori din Poliţie şi din Direcţia Generală Anticorupţie) insistau inclusiv pe stoparea Proiectului Roşia Montană şi pe interzicerea participării la alegeri a partidelor politice cu caracter etnic. De fapt, din chiar primele zile, protestatarii au cerut lucruri logice, de mare bun-simţ, responsabilităţi aflate de atâţia ani în sarcina clasei politice (prinsă de atâtea ori cu ocaua mică!).
Şi totuşi,demonstranţii din Piaţa Universităţii nu au dat semne că ar dori să se aşeze în spatele unui partid politic. La mitingul USL au rămas pe loc, pe Dan Diaconescu l-au alungat, iar pentru Noua Dreaptă au chemat poliţia şi jandarmii. În schimb m-au întrebat de mai multe ori dacă aş putea să le recomand un avocat care să îi ajute să întocmească un document legal, un soi de contract pe care să-l încheie cu oricine ar fi dispus să se înhame la o căruţă cu aceste roţi. Întrebarea pe care i-am pus-o lui Crin Antonescu la o emisiune de la Antena 3 exact de la aceste discuţii din Piaţa Universităţii venea. Piaţa Universităţii voia o înţelegere, un fel de contract pe care să-l încheie cu partide care să servească aceste deziderate. Nu promisiuni, nu alianţe, nu susţineri electorale, nu programe de uitat la o zi după preluarea puterii. Din toate listele, din afişe sau din scandări şi din discuţiile purtate au rezultat condiţiile demonstranţilor pentru a susţine pe cineva. Nu dorinţele de evidenţiat într-un program politic şi de abandonat la primul colţ. Logic, un contract presupune două părţi şi sancţiuni în caz de nerespectare. Cu alte cuvinte, dorinţa demonstranţilor era ca orice forţă politică, în caz de ignorare a obligaţiilor asumate, să poată fi contestată şi chemată să demisioneze.
Cine i-ar putea reprezenta pe demonstranţi într-o negociere cu partidele politice? Nimeni altcineva decât reprezentanţii societăţii civile. Adică organizaţii sau persoane agreate de oamenii din Piaţa Universităţii. De exemplu, Pro Democraţia ar putea juca un asemnea rol. Cristian Tudor Popescu propunea chiar varianta înregistrării unei asociaţii cu denumirea acestui loc simbolic şi care să negocieze orice sprijin al demonstranţilor pentru orice grupare politică. Şi aceasta ar putea fi o ipoteză de lucru.
De ce varianta contractului merită toată atenţia? Pentru că o asemenea înţelegere de tip contractual cu demonstranţii ar da sentimentul unei participări permanente a electoratului la îndeplinirea angajamentelor asumate de forţele politice susţinute. Ar pune şi clasa politică în situaţia unor obligaţii asumate şi transformate în criterii de apreciere inclusiv între alegeri. Toată energia consumată până acum în Piaţa Universităţii şi în celelalte oraşe din ţară n-ar fi în zadar, iar România ar putea încheia cele două decenii de flecăreală politică.
Am face un salt important de la problemele personale ale politicienilor la documentele contractuale de funcţionare a trebilor publice.
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/contractul-cu-demonstrantii-din-piata-universitatii-170509/
