Joi seara, revista pariziană L'Express. (fr) a publicat un articol semnat de Chloe Gibert, în care autoarea subliniază că, "de două săptămâni, românii demonstrează împotriva planului de austeritate şi cer demisia guvernului. Pe fondul crizei economice şi sociale, mişcarea lor o aminteşte pe cea a Indignaţilor din alte ţări". Înainte de a prezenta articolul, trebuie spus că revista este una dintre cele mai prestigioase din Franţa şi chiar din lume, ea fiind recunoscută pentru sobrietatea şi seriozitatea analizelor sale.
Încă dela început autoarea arată că "apelul străzii nu conteneşte. Dela 12 ianuarie, manifestaţiile se succed la Bucureşti şi în alte oraşe ale României. Şi, cu toate că numărul manifestanţilor a scăzut de-a lungul zilelor, ei sunt încă mai multe sute, în fiecare seară, care ocupă Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu". "Jos Băsescu ( în limba română, în text – n.n.), strigă ei. Ei se mobilizează şi împotriva unui guvern "arogant" şi " CORUPT", pe care-l acuză că este la originea degradării nivelului lor de viaţă după adoptarea unui plan de austeritate prea riguros, potrivit lor. "Ne-am săturat să înghiţim totul, dela scăderi de salarii din 2010 - la corupţie", reproşează ei clasei conducătoare. CUM A ÎNCEPUT TOTUL. Mişcarea contestatară a debutat acum două săptămâni, după anunţul demisiei fondatorul serviciului medical de urgenţă, Raed Arafat. El a aruncat în urma unui diferend cu preşedintele Băsescu referitor la un proicet controversat de reformă în sănătate. Ulterior, acest proiect a fost retras din dezbatere publică la cererea şefului statului. Participanţii la mişcare au renunţat la sloganurile de susţinere a lui Raed Arafat, pentru a cere preşedintelui şi guvernului să demisioneze. DUPĂ ANI DE LETARGIE, SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ PARE A SE TREZI. "Preşedintele s-a opus unei persoane care beneficiază de o cotă de încredere foarte importantă în rândul polpulaţiei româneşti, iar acest lucru a fost un declanşator, un factor coagulant al nemulţumirii generale care există la toate nivelurile populaţiei" a declarat sociologul Mircea Kivu, agenţiei France Presse. "Societatea românească pare a se trezi după ani de letargie", scrie, la rândul său, cotidianul TIMPUL din Chişinău, citat de Courrier International ( articolul respectiv din Timpul a fost reprodus integral de revista Courrier International - n.n.) ÎMPOTRIVA AUSTERITĂŢII. Aceste manifestaţii constituie, pentru români, ocazia de a protesta împotriva sistemului, în particular contra scăderii nivelului de viaţă, accelerat de planul de aiusteritate adoptat după 2010, potrivit lor. Confruntat cu o foarte puternică recesiune economică în 2009, guvernul de centru-dreapta a adoptat măsuri de austeritate precum tăierea a 25 % din salarii în sectorul public ( CELE MAI DURE DIN UE), creşterea TVA sau scăderea pensiilor, în schimbul unui împrumut de salvare de 13 miliarde de euro, dela FMI şi UE. O ALERTĂ LA "AUTISM POLTIC". Multă vreme oprimat în regimurile totalitare, poporul român vrea să se facă înţeles de conducătorii actuali, dar şi de formaţiile politice din opoziţie. "Românii şi-au pierdut încrederea. Din partea oamenilor politici ei aşteaptă un comportament care să rupă definitiv şi complet cu obiceiurile din trecut", a declarat Casa regală într-un comunicat. Acest sentiment este accentuat şi mai mult de reacţia ministrului de Afaceri Externe, concediat recent, Teodor Baconschi, în timpul manifestaţiilor. Mai întâi, acesta din urmă a calificat manifestanţii drept "mahalaua incultă, violentă şi ineptă", după care şi-a nuanţat aceste vorbe, recunoscând "autismul clasei politice româneşti". Primele lui declaraţii l-au determinat pe premierul Emil Boc să-l destituie. SPRE O DEMISIE ÎN BLOC ? Partidele din opoziţie şi cele din coaliţia de guvernare s-au aflat, luni, într-o sesiune extraordinară a Parlamentului , dar poziţiile rămân greu de conciliat. De-o parte, social-democraţii (PSD) şi liberalii (PNL), regrupaţi în alianţa social-liberală (USL, opoziţie) reclamă demisia guvernului şi alegeri anticipate. De altă parte, premierul Emil Boc, şeful Partidului Democrat Liberal (PDL), refuză să vorbească despre demisie. El se îndoieşte că alegerile anticipate sunt utile şi aminteşte că alegerile legislative sunt programateîn toamnă. BĂSESCU "NU VA CEDA". Într-un discurs rostit miercuri, şeful statului a declarat că înţelege situaţia dificilă a românilor, supuşi austerităţii, dar nu şi-a anunţat demisia. "Nu voi ceda", titrează cotidianul Timpul, folosind cuvintele preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit lui, aceste măsuri dureroase au permis stabilizarea economiei, cu o progresie a PIB-ului în 2011. Acuzat de o parte a mass media şi de opoziţie de tendinţe "dictatoriale", preşedintele a promis că va crea noi locuri de muncă, o nouă reformă în sănătate. În faţa mârâielii persistente, el a pledat chiar şi pentru modificareas Constituţiei şi a Legii Electorale, spre a reduce numărul parlamenarilor. Preşedintele, care încearcă să recâştige încrederea poporului, a recunoscut şi că a comis "gafe" în domeniul comunicării, citând îndeosebi criticile pe care le-a adresat prin telefon în direct la televiziune lui Raed Arafat", conchide revista L'Express.
Dumitru Constantin
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/lexpress-paris-de-ce-reclama-romanii-demisia-lui-basescu-170980/