Un scut antiger nu instalaţi?
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
Un scut antiger nu instalaţi, domnilor? – exclam. Au murit de ger doar în această noapte şapte oameni. Şi invazia siberiană abia a început. O prietenă octogenară din Drumul Taberei îmi spune că încă nu şi-a permis luxul de a porni caloriferele rămase reci din iarna trecută. N-ar fi gerul o temă potrivită pentru CSAT? Sau sărăcia nu s-ar nimeri, ca temă de dezbatere, pe calapodul înaltului organism ce-l are în frunte pe Traian Băsescu? Securitatea aeriană, zice preşedintele, cu gravitatea unuia care, şef fiind, ştie el ce ştie, nu se uită la gloata care, în nerozia ei, habar n-are ce-i lipseşte. Măi prostovanilor, vouă vă lipseşte securitatea aeriană, de asta vă doare burta.
Mă uit peste casele amorţite sub nămeţi. Sfredelele unor fumuri gălbui ies din hornuri şi se înfig în tării, ameninţând grav securitatea aeriană. Ca nişte creioane boante, hornurile se iscălesc pe cer, semn că înăuntru sunt încă oameni, unii dintre ei având neobrăzarea de a rămâne vii. Oameni vii sunt şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Cei mai vii dintre noi toţi. În vocea lor se regăsesc şi ofurile celor rămaşi în case. Sunt proteste „fireşti”, zice relaxat preşedintele, măsurile de austeritate, bla, bla. Nimic despre singura cerere rămasă pe agenda protestatarilor, cea care condensează în ea şi acuza mizeriei morale care a stâlcit chipul României şi sărăcia şi jaful – „Jos Băsescu!”.
Pe vremea asta câinoasă, cuvintele sunt rostite cu zgârcenie. Rar, din ce în ce mai rar se scandează „Jos Guvernul!” sau „Jos clica mafiotă!” sau „Jos trădătorii!”, fiindcă oamenii au înţeles că toate relele poartă un nume, iar numele este Băsescu. De ce nu le satisfaci cerinţa, domnule preşedinte? Îţi stă la îndemână. Nu e nevoie de noi împruturi la FMI, nu trebuie să te ceri la tablă de la doamna învăţătoare. Nu-i nevoie să convoci colegii din celelalte ţări europene fiindcă nu prea te ştiu. O faci şi gata. Eliberezi, fără jandarmi, fără bastoane, fără fumigene, Piaţa Universităţii. Ar fi unicul gest patriotic pe care l-ai înfăptui.
Gerul şi sărăcia, sărăcia şi gerul domnesc peste România. Eternizate de ger, zăpezile scrâşnesc sub tălpi, şi-au pierdut catifelarea, candoarea, poezia. Câteva mogâldeţe negre – le zăresc prin geam, în răritura unei păduri – adună din zăpadă vreascuri. Nu-mi dau seama dacă-s adulţi sau copii. Cert e că-s săraci, că o duc rău, că n-au avut bani să-şi cumpere lemne de foc. Cu o crosnie de vreascuri încearcă să alunge frigul atotstăpânitor, frigul care intră nu doar în case, ci şi în oameni. Mă mândream cu o splendidă colecţie de muşcate, cumpărate de la florari, butaşi luaţi de la mănăstiri sau de prin lume, pe unde am mai umblat şi eu.
Le păstram peste iarnă într-o terasă închisă şi cu lumină solară din belşug. Păzite de un calorifer electric au rezistat în toate iernile. Noaptea care s-a încheiat le-a venit de hac. Bietul calorifer a fost înfrânt de gerul care, iată, intră prin pereţi şi geamuri, mătură tot. Clopotul bisericii din satul Tisa bate rar, de cum s-a crăpat de ziuă, semn că nu doar muşcatele mele au murit. Sunetul e stins, de parcă limba clopotului ar lovi pâslă, nu metal. E iarnă. O iarnă pe care mi-am dorit-o, cu zăpezi adevărate şi chiar cu ger. Ceva însă nu se mai leagă. Nici cuvintele nu mai vin cum veneau. „Nu locuim într-o ţară, scria Emil Cioran, locuim într-o limbă. Asta şi nimic altceva înseamnă patria.”
Dar patria limbii mele e îngheţată azi, nu-şi mai găseşte cuvintele, nu-şi mai găseşte, rătăcit în dicţionare, sufletul. Iarna, nu cea meteorologică, s-a prelungit obraznic şi ucigaş peste patria vieţilor noastre şi e vremea, sunt convins că a sosit vremea, să se încheie.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/un-scut-antiger-nu-instalati-602929.htm
