vineri, 6 ianuarie 2012
Tolba cu săgeţi
Vinovat e doar preşedintele
Am vorbit la telefon, în ultimele zile, cu mai bine de o sută dintre foştii colegi. I-am sunat să le spun „La mulţi ani!” dar şi să le reamintesc că, la sfârşitul lunii, urmează să ne întâlnim la adunarea generală a Asociaţiei. Dintre aceştia, doar vreo câţiva nu mi-au pus obsedanta întrebare: „Ai primit-o?” Nu, până astăzi, nu o primisem. Şi nici nu eram nerădător să o primesc, ştiind, cu multe luni în urmă, că pensia mea urmează să fie diminuată. Aşa că, prea puţin îmi păsa de acel petec de hârtie, purtând o semnătură indescifrabilă, prin care eu, domnul Bâtcă D. Ilie, beneficiar provenit din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, deci nu domnul colonel (r.) B. D. I., sunt anunţat că, prin prezenta, mi se stabilesc, cu începere de la data de 01.01.2011, următoarele drepturi care, puse la un loc, dau pensia mea brută. Care pensie brută este diminuată cu vreo 500 de lei faţă de cea pe care tot eu, dar de data asta colonelul în rezervă Bâtcă D. Ilie, o primisem, timp de 10 ani, pe baza unei legi în vigoare pe vremea când am trecut în rezervă, lege care, printre altele, îmi consfinţea şi statutul de cadru militar în rezervă.
Acea lege, bună, rea, cum o fi fost ea, a fost abrogată. Că domnii care au făcut acest lucru au încălcat legea fundamentală – Constituţia ţării – nu mai interesează pe nimeni. Pot spune că nici pe mine. Mă afectează din ce în ce mai puţin şi faptul că pensia mi-a fost diminuată şi că va trebui să restitui suma pe care am primit-o în plus, faţă de pensia recalculată, timp de un an. Nici luarea abuzivă a gradului militar, la fel ca unuia care a săvârşit nu ştiu ce infracţiune, pentru care a fost condamnat, nu mă mai deranjează. Nu mă mai intrigă nici minciunile deşănţate ale lui Oprea, ultima fiind cea în legătură cu majorarea pensiilor la peste 90% dintre „benefeciarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”. De ce este aceasta o minciună? Pentru că, din cei peste 100 de foşti colegi cu care am discutat în ultimele zile, doar unuia i-a crescut pensia, cu enorma sumă de... trei lei. Ceilalţi au primit decizii cu sume diminuate cu mult faţă de pensiile normale sau faţă de cele care apăreau în numeroasele tabele actualizate, reactualizate, revăzute şi adăugite. Ştiu eu? S-ar putea ca toţi foştii mei colegi să se încadreze la categoria „excepţii”, cum îi place domnului Tiberiu Frăţilă să spună. Nu i-am spus şi gradul de contraamiral de flotilă pe care, conform aceleeaşi legi pe care o apără acum, îl va pierde o dată cu încheierea socotelilor cu armata.
După toate acestea mi-a rămas doar un gust amar şi regretul că nu mi-am închinat viaţa unui alt ţel decât acela de a sluji Ţara. Începusem să mă obişnuiesc cu toate aceste lovituri, când, astăzi, am încasat alta. Nu de la viaţă ci de la cei care îşi bat joc de viaţa noastră. Astăzi am primit decizia privind revizuirea pensiei. E mult spus am primit-o. Pentru că am cules-o de pe jos, de pe holul blocului, de sub cutiile poştale, acolo unde căzuse, după ce poştaşul o pusese în cutia care poartă numărul apartamentului meu. Pe cine să învinovăţesc pentru asta? Poştaşul nu are nicio vină. Să fie de vină subordonaţii lui Oprea, cei care mi-au expediat plicul cu decizia privind revizuirea pensiei? Nu cred. De unde bani pentru timbrele poştale, când fondurile au fost cheltuite pentru expedierea felicitărilor mincinoase prin care Oprea îi anunţa pe „beneficiarii...” cât s-a luptat el pentru a le majora pensiile. Asta e! Singurul vinovat e preşedintele. I-am zis de nenumărate ori, ba chiar am sesizat şi în scris, să „rupă” din fondul de reparaţii şi să ne pună şi nouă, la bloc, nişte cutii poştale mai ca lumea. Eu am zis, eu am auzit. Nu-i nimic! În ianuarie vom avea adunarea generală şi poate o să-l schimbăm. Măcar la bloc să avem şi noi un preşedinte mai acătării.
Beneficiar Bâtcă D. Ilie