luni, 14 noiembrie 2011

Scutul antirachetă. Rusia, îngrijorată că SUA vor aduce nave în Marea Neagră

  Scris de: M.A.

Rusia este îngrijorată că SUA vor aduce nave în Marea Neagră, Marea Nordului şi în mările Baltică şi Barents.
Statele Unite ale Americii nu exclud desfăşurarea unor elemente ale sistemului lor de apărare antirachetă în mările menţionate mai sus, în timp ce ezită să ofere Rusiei garanţii în scris că preconizatul lor sistem antibalistic nu vizează potenţialul strategic rus, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, transmite Agerpres.
“Evident, SUA nu exclud şi au recunoscut acest fapt chiar şi în faţa noastră că ar putea să desfăşoare nave de război cu elemente antibalistice în mările Neagră, Baltică, Barents şi a Nordului, dar rămânând pe poziţia formulată înainte: ‘Nu vă faceţi griji – toate acestea nu sunt împotriva voastră!” – a afirmat Serghei Lavrov, subliniind că “partea rusă nu poate fi de acord cu o astfel de abordare”.
În conferinţa de presă susţinută anterior la Honolulu, preşedintele rus Dmitri Medvedev a spus că Rusia îşi va detalia cât de curând răspunsul la implementarea sistemului american antibalistic în Europa, recunoscând că nu s-a înregistrat niciun progres în negocierile ruso-americane în domeniul antirachetă.

Sursa: 
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/scutul-antiracheta-rusia-ingrijorata-ca-sua-vor-aduce-nave-in-marea-neagra-60193.html