miercuri, 23 noiembrie 2011


Daily Mail: Prinţul Charles ar putea deveni în sfârşit Rege... Al României!...


Foto: MIKE HUTCHINGS / REUTERS 

Prinţul Charles al Marii Britanii, deja cel mai longeviv moştenitor de tron din istoria Regatului Unit, ar putea fi tentat să se lase încoronat ca rege al României, scrie Daily Mail. Publicaţia porneşte de la speculaţii din presă şi realizează un material intitulat "Prinţul Charles ar putea deveni în sfârşit Rege... al României".

"Deci, dacă prinţul Charles se plictiseşte să aştepte să urce pe tronul Marii Britanii, el ar putea fi tentat să se lase încoronat rege Carol al III-lea", notează tabloidul britanic.

"Regele Mihai a fost forţat să abdice de către conunişti, care au ameninţat că vor comite execuţii în masă, dacă va refuza să se retragă. România a îndurat apoi zeci de ani de comunism, mai ales sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu, care a condus ţara cu o mână de fier din 1965 până la execuţia din 1989", aminteşte cotidianul.

"Este puţin probabil ca Charles să fie luat în serios ca eventual pretendent la tron, pentru că regele Mihai este în viaţă - deşi este în vârstă, având 90 de ani - şi are familia sa. În pofida reintroducerii democraţiei, în ultimii ani s-au înregistrat însă tot mai multe apeluri în România penru reinstaurarea monarhiei. Şi după ce s-a aflat într-un interviu, cu doar câteva săptămâni în urmă, că Charles are legături de sânge cu Vlad Ţepeş, numele său a fost, în mod bizar, aruncat în joc", mai scrie Daily Mail.

Acest scenariu, scrie ziarul britanic, a fost adus în discuţie şi când ministrul Elena Udrea a "zburat la Londra, săptămâna trecută, pentru a se întâlni cu Charles". Daily Mail scoate în evidenţă faptul că această întâlnire nu a fost anunţată, însă au fost publicate, ulterior, fotografii, iar "strălucitoarea Udrea a vorbit în termeni laudativi despre prinţul moştenitor, spunând că românii ar trebui să fie precum Charles, să aprecieze mai mult ţara în care trăiesc".

"Ziarele din Europa Centrală au mers mai departe cu speculaţiile", continuă Daily Mail, "spunând că Charles ar putea să renunţe la tronul britanic în favoarea mult mai popularului fiu William, urmând ca prinţul să devină viitorul Rege al României".
Tabloidul încheie articolul notând faptul că purtătorul de cuvânt al Casei Regale a confirmat întâlnirea Elenei Udrea cu moştenitorul tronului britanic, însă a catalogat speculaţiile drept "ridicole".

 Sursa:
http://www.jurnalul.ro/externe/daily-mail-printul-charles-ar-putea-deveni-in-sfarsit-rege-al-romaniei-597371.htm