joi, 17 noiembrie 2011

Imbecilul de la Educaţie

După ce a dinamitat învăţământul, Funeriu vrea să ia şi siguranţa gloriilor sportului românesc
 


M-am întrebat de multe ori cum a ajuns Funeriu ministru la Educaţie. În echipa lui Boc, lovită şi ea la limba română şi logică, el se detaşează prin greutatea constantă de a transmite un mesaj coerent. Tot ce a ieşit ca pro­iect de lege, decizie, instrucţiune a dat lucrurile peste cap. Tatăl haosului din Educaţie este, fără nici un proces de obţinere a paternităţii, minis­trul Funeriu. O minte încâlcită care are direcţia previzibilă a mişcării browniene, nu are capacitatea de a or­ganiza, limita de competenţă aflân­du-se în perimetrul camerei de baie şi al buzunarului pentru batistă. Ai nevoie, tragi apa, vrei să respiri, duci mâna după batistă. Acest sinistru biped s-a trezit pus în fruntea trebu­ri­lor după aceleaşi criterii care au scos pe scena publică blonde şcolari­zate de la mare distanţă, indivizi cu apu­cături de maidanezi şi caracter de hingheri, dornici să parvină sub tal­pa lui Băsescu până la statutul de râmă.

Funeriu a aruncat în aer cu preme­di­tare şi ceea ce mai rămăsese viabil în Educaţie, a deversat în egală măsură ve­nin şi ură peste profesori şi elevi, de­clanşând nu o reformare a sistemului, ci implozia lui. Stimulat de un pre­şe­dinte care a avut alergie la carte, ho­munculul a pornit cruciada a cărei ţin­tă nu a fost Constantinopolul, ci orice persoană care dorea binele în­vă­ţă­mântului românesc.


A clocit o lege a educaţiei menită să eutanasieze şco­lile şi cadrele di­dac­tice. A ţintit vâr­furile ştiinţei şi cul­tu­rii, a umilit aca­demicienii şi a con­damnat la desfiinţare prin inaniţie bu­getară aca­de­mii de ramură şi instituţii academi­ce de interes naţional. A impus în­chi­de­rea şcolilor, a segregat în­vă­ţă­mân­tul pe clase sociale şi averi şi, tâmp, a tras puntea care-i lega pe mulţi copii de la ţară de şcolile superi­oa­re. Funeriu injectează bacilul anal­fa­betismului în venele unui neam care şi-a ridicat capul în timpuri po­triv­nice tocmai prin cultură. Este el un geniu malefic sau un impostor care nu şi-a arătat niciodată public diploma de Bacalaureat?


După ce a dinamitat instituţia pu­blică şi a rupt dialogul cu sindicatele şi rectorii, statuând anarhia şi lipsa de bun simţ ca principii care conduc mi­nisterul, Funeriu a pus ochii să dă­râ­me şi bruma de recunoştinţă pe care România o acordă gloriilor spor­tive. Scandalul iscat l-a făcut să dea îna­poi, ca o jivină speriată cu instinct de conservare încă în funcţiune.


Am găsit pe Internet un blog in­te­ligent şi cu umor subţire (funny blog) care fotografiază extrem de bine per­so­najul. Capitolul "cum recunoşti un im­becil" este acum expus la poarta mi­nis­terului în cuşca portarului, cu instrucţiunea fermă: lasă-l doar să iasă!


Iată decalogul:

1. Imbecilul se naşte imbecil. Creşte. Se dezvoltă. Evoluează în propria imbecilitate, confundând ignorarea de către ceilalţi cu ignoranţa celorlalţi.

2. Imbecilul nu este neapărat prost. Adesea imbecilul dă dovadă de un soi de inteligenţă care-i permite să-şi poleiască imbecilitatea cu diplome şi titluri.


3. Lingău prin definiţie, imbecilul are ca scop în viaţă atingerea re­cu­noaş­terii sociale. Orice recunoaştere socială a unui imbecil scoate în evidenţă doze noi de imbecilitate.


4. Autosuficient, imbecilul crede că reacţiile alergice pe care le au ceilalţi în faţa imbecilităţii sunt forme de respect faţă de propria persoană.


5. Imbecilul nu poate fi contrazis: fără a se îndoi vreodată de sine, se consideră deţinător al adevărului absolut. Imbecilul nu face afirmaţii, el dă sentinţe.


6. Imbecilul nu are nevoie de fraze, ci doar de cuvinte rupte din context. Imbecilului îi place să epateze, citând fără sens tot ce crede că ar putea impresiona.


7. Imbecilul nu dialoghează, el doar jigneşte. A jigni este singura lui bucurie şi, atât cât i se poate aplica această noţiune, singura sa compasiune.


8. Cu imbecilul nu se poate comunica. Imbecilul te poate auzi doar dacă vorbeşti pe limba sa, însă, chiar şi atunci, nu te poate înţelege.


9. Imbecilul se consideră superior celui care, de ruşine, refuză să-i răspundă la imbecilităţi. Ceea ce pentru ceilalţi este penibil, pentru imbecil este glorios.


10. Delator prin vocaţie, este iubit de corporaţii, de instituţii de stat şi de partide şi ajunge, nu de puţine ori, în poziţii de conducere.


Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/imbecilul-de-la-educatie-596900.htm