Băsescu, întâiul popă al României

"Fotografia anului" mi-l înfăţişează pe Traian Băsescu, pe post de Michiduţă, într-o mare de potcapuri aurii

 

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

După ce a încălecat tot, apăsându-şi amprenta nădragilor prezidenţiali pe Guvern, Justiţie, Poliţie, Servicii Secrete, neiertând partidele, o bună parte a presei şi, fireşte, Parlamentul, pe care l-a dres şi smântânit cum i-a fost voia, alta decât a cetăţenilor votanţi, domnul Băsescu se suie pe turla bisericii. Aşa, ca un cocoş, să cânte cucurigu şi de pe ţepuşa turlei că doar de acolo nu cântase. Ţinându-mă eu departe, sâmbătă şi duminică, de orice foşnet de ziar şi de chenarul dreptunghiular din odaie, care-mi face altfel cu ochiul la emisiunile de ştiri mai ales, n-am aflat altceva decât tânguirea nocturnă a bâtlanilor şi taifasul sub seri al gârliţelor şi raţelor mari care poposesc din Nord. Seceta a uscat câteva bălţi, iar altele, care mai păstrează o lacrimă de apă pe fund, sunt ţinta păsăretului toamnei, poposind o clipă aici şi vâslind spre tărâmuri pe care iarna nu le atinge niciodată. Spre deosebire de noroiul uman, smârcurile străjuite de stuf şi papură nu sunt letale, nu saltă stresul, dimpotrivă, odihnesc ţurloaiele obosite şi dau brânci, să zboare, fanteziei. N-am regretat deconectarea de la cele ale lumii cu atât mai abitir cu cât, reintrat în priză, luni dimineaţa, am avut buluc de informaţii, în întregime tragice cu toate că unele au deasupra un pospai tragi-comic. "Fotografia anului" pe care o culeg din mai multe direcţii mi-l înfăţişează pe Traian Băsescu, pe post de Michiduţă, într-o mare de potcapuri aurii. Poza, de la o canonizare de înalt prelat, făptuită la Sibiu, e caricatura cea mai grăitoare a caricaturalului nostru preşedinte. Michiduţă între popi! – am exclamat. Slujitorii cu cădelniţă, gravi şi înveliţi facial cu bărbi care dau consistenţă rugăciunii, au ca inamic al bisericii şi credinţei în Cel de Sus pe Sarsailă. Pe el îl alungă cu mătănii şi cruci petrecute peste abdomen şi frunte, cu el se chinuie, ca într-o faimoasă scriere a lui Vasile Voiculescu, în nopţi muncite de vise erotice, neîngăduite feţelor bisericeşti, el e duşmanul de moarte care trebuie ţinut la uşă prin post şi rugăciune. Iată-l însă aici, râzând sardonic, într-o vecinătate de arhierei şi pe treptele unui sfânt lăcaş. Toate caznele noastre caricaturale în raport cu personajul preşedintelui cad late în confruntarea cu această operă benevolă, care ne înfăţişează  esenţa unui caracter. De cine râde acolo întâiul popă al ţării? De noi, de cine altcineva?! De cine râde drăceşte preşedintele, mângâiat onctuos de patriarhul Daniel, cel care a stat pitit după nişte moaşte la cuvântul rostit de Majestatea Sa Regele Mihai în Parlament?  De poporul lui din care nu pot absenta, fireşte, popii. Cică ar fi hohotit la o glumă! De ce nu se prăpădesc de râs şi prelaţii? Un cititor hâtru, făcând aluzie la unele apucături "pidosnice" care se mai află prin lumea călugărită, îşi dă cu părerea că poate cineva l-a ciupit pe ispititorul nostru locatar din Deal de fund. Chiar aşa, domnule cititor? Cine şi-ar îngădui? Oricum, râsul prezidenţial, rupt dintr-o paranghelie, nu rimează neam cu imaginea bisericească.

O altă ştire tragică ţine de vizita delegaţiei FMI în România şi dialogul plin de dulceţuri şi sarailii petrecut la Cotroceni. Descălecat din poza canonizării, domnul Băsescu s-a declarat în toate de acord cu mitropoliţii financiari de peste Ocean, iar aceştia în deplină armonie cu iscălitorul şi iniţiatorul împovărătoarelor împrumuturi. Faţă de alţii, ne-a informat mai apoi preşedintele, nici nu ne-am împrumutat cine ştie cât şi e loc, carevasăzică, de altele noi, că tot vine campania care trebuie câştigată. Strategia, la care au convenit zâmbitori, este continuarea cu sârg a reformelor. Până când? Până la dispariţia de pe faţa pământului a poporului român. Faptul că ne rărim este confirmat de o a treia ştire tragică. Nişte bieţi românaşi, plecaţi să muncească în Spania şi dornici ei să mai vină pe acasă, să-şi vadă neamurile, mormintele, casele părăsite, 14 la număr, au încheiat-o cu viaţa la un pas de graniţa cu ţara natală, în Ungaria, în urma unui nenorocit accident de circulaţie. Circulaţia româ­nilor e din ce în ce mai periculoasă pe pământ. Dovadă stă şi numărul de accidente rutiere care ne clasează pe un loc fruntaş în Europa. Să fim noi cei mai proşti şoferi sau avem cele mai proaste drumuri? Vorbesc de cele de acasă, unde înregistrăm cei mai mulţi morţi şi răniţi, nu din ţara vecină. Marea împuţinare, parte a reformei şi modernizării băsesciene, este aşteptată însă în această iarnă. Dar cine să mai facă la primăvară un nou recensământ, să numere supravieţuitorii, în condiţiile în care şi de acesta s-a ales, ca de atâtea alte lucruri pe care le facem noi, praful?

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/basescu-intaiul-popa-al-romaniei-595285.html