duminică, 27 noiembrie 2011


Mişcări de trupe în media
Realitatea TV se întoarce cu faţa la Cotroceni?



De la divizarea Realității TV stăpânită până atunci - mai mult sau mai puțin legal de Sebastian Ghiță, și până acum când a intrat cu totul în posesia fostului soț al Mihaelei Rădulescu, a devenit tot mai evident faptul că postul TV se reîntoarce în tabăra media pro Băsescu.
Încă din primele săptămâni de când Realitatea lui Elan Schwartzenberg și-a mutat sediul în cortul din fața clădirii Willbrook, în emisiunile postului au început să apară personaje ale căror simpatii pro Băsescu și pro PDL sunt bine cunoscute. Chiar şi unii ziariști și realizatorii de emisiuni care până mai ieri erau adversari ai regimului Băsescu par a se fi rebotezat în cristelnița de la Cotroceni.
Orb și surd să fii și nu se poate să nu fi observat de pildă că, începând de la Emil Hurezeanu și terminând cu oricare dintre prezentatoarele emisiunilor de la Realitatea, toată trupa lui Elan a făcut zid în jurul lui Traian Băsescu atunci când USL a anunțat demararea procedurilor de suspendare a Președintelui României. În seara cu pricina, telespectatorii Realitatea TV au putut vedea cu stupoare că domnul Hurezeanu - cel care până atunci ataca fin dar destul de adânc regimul Băsescu, explica extrem de virulent cât de inconștienți sunt Antonescu și Ponta care vor arunca țara într-un haos economic și social prin suspendarea președintelui.
La fel nu a putut trece neobservat și reapariția în studiourile Realității a uneia din cele mai înfocate fane ale lui Traian Băsescu, Andreea Pora. Sau reangajarea la Realitatea pe post de huiduitor al opozanților actualei puteri, a lui Andrei Gheorghe, un alt mare fan băsist.

Cât despre invitații emisiunilor postului TV, ce să mai spunem! Joi seara de pildă, la Ultima Oră- emisiunea de prime-time a Realității, a fost invitat Horia Georgescu- numărul doi de la ANI, și el unul din admiratorii declarați ai regimului Băsescu-PDL. Adjunctul lui Macovei de la ANI venise cu un scop bine definit: trebuia să arunce lături în capul "incompatibililor" și "corupților" de la PNL și PSD. Vorbim aici despre senatorul PNL Mircea Diaconu găsit "incompatibil" de "draga de ANI" sau despre un alt parlamentar al opoziției, senatorul PSD Ecaterina Andronescu căreia poliția politică ANI îi găsise nu știu ce incompatibilitate. Și dădea și trăgea Horia Georgescu în "nemernicii" de la USL ajutat de pe margine de celălalt invitat, Dan Turturică, ziarist de curte la Cotroceni.
Tot ziua de joi ne-a mai furnizat o surpriză menită să arate că Realitatea TV se întoarce cu arme și bagaje în oastea media pro-Băsescu. O știre mică difuzată la sfârșitul jurnalului de știri a stârnit zâmbete: s-a lansat Realitatea TV Constanța. Proprietar: Mihai Craiu ( cei din media și din politică știu exact că personajul cu pricina este implicat până peste cap în afaceri cu lideri ai PDL) . Directorul Realitatea TV Constanța: nimeni alta decât Adriana Mironescu, soția lui Laurențiu Mironescu, fostul secretar general al MAI, arestat și mai apoi eliberat în scandalul din vară din Vama Constanța. Reamintim că Mironescu este finul lui Traian Băsescu iar tatăl său a fost coleg cu președintele, înainte de 1989.
Pentru ca şi cercul să se închidă perfect în sensul descris mai sus, azi, pe piața media a explodat o altă știre! Sebastian Lăzăroiu fostul consilier prezidențial al lui Băsescu și fost ministru al Muncii va fi invitatul permanent al Melaniei Medeleanu și Emil Hurezeanu la emisiunea"România politică" de la Realitatea TV. Emisiunea este inclusă în grila de program în fiecare duminică, de la orele 21,00, și are durata de o oră. Lăzăroiu îl va înlocui pe analistul Iosif Boda, astfel că prin divizarea Realitatății TV se observă o reașezare cât se poate de clară, din punct de vedere politic, a postului tv al lui Elan Schwartzenberg.
Mai lipsește să revină pe cai mari la Realitatea și Rodica Culcer - că tot a rămas oarecum șomeră la TVR, și atunci totul va fi perfect! Realitatea TV va fi tot una cu B1 TV sau cu TVR!


Cristina Horvat
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/realitatea-tv-se-intoarce-cu-fata-la-cotroceni-165097/