Ţara lui Seremi

 de Andrei Pleşu

Să ai şansa de a fi contemporan cu o efigie de calibrul Regelui Mihai I şi să treci ţanţoş pe lângă ea e o specie de tembelism, care frizează prostia.

Discursul Majes­tăţii Sale în Parlamentul ţării a funcţionat ca o hârtie de turnesol. A scos la suprafaţă ce e mai bun şi, mai ales, ce e mai rău în noi. Nu vreau să fac analiza textului propriu-zis. Nu ştiu cine l-a scris şi nici nu mă interesează. Toţi suveranii şi toţi demnitarii citesc, în genere, discursuri compuse de alţii. Discursul Regelui era însă un discurs adecvat, bine armonizat cu împrejurarea şi cu profilul vorbitorului. Pe mine, unul, m-a impresionat. În cazul de faţă, efectul nu venea atât dinspre cuvintele rostite (deşi multe dintre ele mi s-au părut impunătoare), ci dinspre statura celui care le rostea. Mihai I are toate însemnele regalităţii. Nu doar vârsta, sobrietatea sau o anumită tragică discreţie, ci, în primul rând, stilul, calitatea prezenţei, prestanţa unui oficiu în care omul e dublat, inevitabil, de duhul funcţiei sale.

Să ai şansa de a fi contemporan cu o efigie de asemenea calibru şi să treci ţanţoş pe lângă ea e o specie de tembelism, care frizează prostia. Niciunul dintre alibiurile pe care şi le-au fabricat, din timp, marii absenţi nu ţine. Era vorba, în fond, de o întrerupere de o jumătate de oră a „agendei" zilnice, pentru a face o probă minimală de decenţă. N-a făcut-o preşedintele (blindat de o vizită importantă la Bruxelles), n-a făcut-o primul-ministru, care nu putea sărbători Ziua Armatei decât la Satu Mare, n-a făcut-o Roberta Anastase, brusc angajată în misiune diplomatică pe meleagurile Georgiei şi, vai, n-a făcut-o Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, ocupat până peste cap cu administrarea procesiunilor bucureştene la Sfintele Moaşte. Am roşit pentru fiecare dintre ei. Au ratat o mare ocazie de a fi cuviincioşi şi de a-şi manifesta libertatea interioară. Nici activiştii PDL aliniaţi servil, cu argumente „rezonabile", îndărătul şefilor lor n-au făcut o figură mai brează. O singură excepţie: Toader Paleologu, iar din guvern, dl Predoiu şi doi miniştri maghiari. Uluitor e faptul că membrii PDL au invocat manipularea politică a discursului regal, când tocmai absenţa lor nătângă a lăsat loc acestei manipulări.

Din păcate, şi de partea cealaltă lucrurile au arătat grotesc. Vechi militanţi anti-monarhişti defilau febril, pioşi până la extaz, dinaintea celui pe care îl batjocoriseră cu doar câţiva ani în urmă. Măcar Iliescu făcuse un gest de reconciliere publică în 2001 (după cel al lui Emil Constantinescu din 1997). Dar alţii au trecut de la injurie la omagiu cu o îndemânare de contorsionişti. Nu mai vorbesc de agitaţii gazetari ai televiziunilor lui Dan Voiculescu, pe care nu i-am auzit niciodată vorbind despre Rege înainte de acest moment când, evlavioşi la culme, au fost încântaţi să-l poată folosi în mica lor gherilă anti-Băsescu.

Deriziunea nu s-a oprit însă aici. La Banca Naţională, familia regală a benchetuit alături de un ghiveci uman, în alcătuirea căruia nu se putea citi niciun criteriu, nicio ierarhie. Emotivitatea mea s-a destrămat prompt dinaintea acestui spectacol. Carevasăzică, nici monarhia nu mai e ce-a fost, de vreme ce se simte bine în orice vecinătate.

Un deputat PDL din Bihor, Ştefan Seremi, a opinat, în focul evenimentelor, că discursul Regelui n-a conţinut nimic memorabil. L-am căutat pe zelosul deputat pe Google şi, judecând după fizionomie şi după talentul oratoric (înregistrat pe YouTube), nu pare genul care răsfoieşte, înainte de culcare, texte de Churchill, De Gaulle, La Rochefoucauld sau Cioran. Dar e la putere. Am fi putut fi ţara unui om ca Mihai I. Dar suntem ţara lui Seremi şi a altora ca el. Aferim! La mai mare!

Sursa:
http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Tara_lui_Seremi_7_583211677.html