duminică, 2 octombrie 2011


Diversiunea DIICOT la Hidroelectrica

Un dosar stalinist vrea să bage sub preş clanul de la Cotroceni

Compania Hidroelectrica se află de ani buni sub presiunea cercurilor de interese dirijate politic. Fiecare schimbare de guvern sau de ministru lasă să iasă pe piaţa informaţiilor pu­blice subiecte fierbinţi. Legenda spune că „Băieţii deştepţi” au apărut nu de pe băncile universităţilor bine cotate, ci au căpătat consistenţă financiară pe baza contractelor de energie ieftină de la Hidroelectrica. Problema acestor contracte dăinuie de mulţi ani, dar discuţiile din jurul lor au relevat mai ales legăturile politice dintre beneficiarii energiei furnizate de Hidroelectria şi gruparea din jurul preşedintelui Traian Băsescu. Contractele încheiate din 2001 pentru livrări pe piaţa nereglementată au fost prelungite sau au apărut cu noi beneficiari în perioada regimului Băsescu.
Dezvăluirile jurnaliştilor i-au pus într-o situaţie deli­cată pe Elena Udrea, pe soţul ei, Dorin Cocoş, pe Theodor Stolojan, dar şi pe Traian Băsescu, grupare politică formată la Cotroceni pentru a rezolva, între altele, şi cererile ruşilor de la Alro Slatina, şi nu numai. Înre­gis­trările din dosarul Alro sunt încă o dinamită care ameninţă şandramaua penală de la Cotroceni, dar să nu neglijăm eforturile dispe­rate ale personajelor în cauză de a distruge probele. Deja zeci de dischete din dosarul Alro au fost scoase din arhivă şi tocate, o dată cu „scufundarea” fără prea multe discuţii a cererii făcute de Beniatov, de redeschidere a cer­ce­tărilor în cazul artificial construit „trădare şi spionaj”. 
Pentru a acoperi scandalul Alro, „organele” s-au pus pe lucru, având ca ţintă găsirea unor vinovaţi la Hidroelectrica. Această companie se află sub lupa procurorilor de ani de zile, au fost începute, dezvoltate şi părăsite numeroase piste cu drum înfundat. Băsescu Traian a făcut o obsesie din Hidroelectrica, a cerut public în numeroase rânduri destituirea conducerii companiei. Anchetatorii s-au conformat şi, în disperare de cauză, după ani de hărţuieli şi chiar provocări la adresa specialiştilor companiei, au încropit un dosar trimis acum în judecată. Un dosar care nu face trimitere la  fraude, la achiziţii de echipamente, la falsuri în acte. Eşafodajul acuzării se bazează pe seceta din 2003, când compania nu a invocat forţa majoră pentru a opri furnizarea de energie conform contractelor. Sunt băgaţi la apă directori acuzaţi de conspiraţie, de complot.
Obligaţiile din contractele încheiate în 2001 şi în 2002, în condiţiile în care piaţa era altfel reglementată, dacă nu erau onorate ar fi produs companiei pierderi cu mult mai mari decât cele invocate de procurori în anul 2011. Consecinţele ar fi fost dramatice pentru Hidroelectrica dacă rezilia unilateral contractele, iar „sugestiile” post festum făcute de anchetatori nu vor putea fi reţinute şi de judecători, în condiţii normale. Desigur, se vor discuta pe larg acuzaţiile DIICOT făcute la comanda politică de la Cotroceni, dar şi argumentele celor trimişi în judecată, specialişti cu rol-cheie în asigurarea stabilităţii companiei. Poţi să te întrebi dacă nu cumva acuze care pot scoate din joc specialiştii au ca scop chiar destabilizarea Hidroelectrica, acesta fiind adevăratul complot pentru subminarea economiei naţionale. În locul directorilor competenţi, un ministru obedient poate pune în loc oamenii pe care şi-i doreşte de mult timp înscăunaţi un personaj puternic implicat în piaţa energiei, numit şi „11 metri”.
În fine, preşedintelui Băsescu nu i se putea refuza satisfacţia de a-l implica pe Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, într-un nou proces răsunător. Dar şi aici se vede ordinul politic primit de anchetatori. Şereş a devenit ministru cu mult după se­ceta din 2003, „cercetată” în dosar; în plus, el a solicitat o strategie clară pentru renegocierea contractelor devenite nefavorabile pentru Hidroelectrica în condiţiile schimbării le­gislaţiei care reglementa piaţa energiei. Acuzele la adresa lui Şereş sunt desprinse din dosarele staliniste, el nedenunţându-i pe sabotori conform procurorilor şi ofiţerilor anchetatori! Securitatea n-a murit, metodele ei odioase sunt aplicate cu sârg de emulii lui Drăghici şi Pantiuşa.
Încercând acoperirea bombei Alro, care ticăie sub cearşaful lui Băsescu, DIICOT se încarcă şi mai mult cu ştampila care-i minează grav credibilitatea: POLIŢIE POLITICĂ. În acest joc murdar sunt însă hărţuiţi oameni a căror vinovăţie este greu de probat. Vinovaţii adevăraţi pentru starea energeticii sunt însă în afara coperţilor acestui dosar ruşinos pentru anchetatori. Vom reveni cu devăluiri despre încrengătura de interese politico-economice ridicată pe spatele sistemului energetic.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/diversiunea-diicot-la-hidroelectrica-592291.html