PDL aleargă singur

Scriu, somat de mine însumi, despre furtul neruşinat al ţării mele şi despre dispariţia poporului meu

 

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

De ce să scriu despre PDL, această molimă politică şi filoxeră, dragă cititorule care mi-ai rămas fidel şapte ani de când iscălesc în acest ziar şi, cu intermitenţa supărărilor inevitabile, alţi numeroşi ani de când plimb condeiul pe foaie şi las în urmă încruntări adesea şi zâmbete uneori? De ce? Toamna găseşte în mine, pitit într-un ungher, înspăimântat de vocea asur­zitoare a mârlăniei care rage peste România, poetul care, zice-se, încă mai sunt. De ce n-ar saluta poetul, cu o reverenţă de condei şi mân­gâ­ie­rea unei metafore, şoldul auriu, de femeie împlinită, al gutuilor, cele mai frumoase lămpi care, aşezate în geam, luminează deopotrivă odaia şi anotimpul de afară? Ştiu să dau sfaturi şi sunt cu totul inabil în a mă autopovăţui. Vorbeam, telefonic, zilele trecute cu confratele de generaţie Cornel Nistorescu, pe care l-am găsit în căutarea febrilă a unui parfum. Îi trebuia lui sau îl dăruia unei cucoane? – n-am ştiinţă. Vino, zic, la Sângeru. Nu ştiu dacă l-ai remarcat, dar am în curte un gutui. Când ai venit tu, vara, fructele erau verzi şi pipernicite ca nişte prune. Acum sunt lampadare. Îţi dau o gutuie. E cel mai rafinat parfum din univers.

De ce n-aş scrie despre zodia, în care ne aflăm, a tufănelelor, crizantemele rustice pe care le iubesc de când mă ştiu, netrecute prin alchimia adaptărilor succesive care le-au făcut, ca nume, crizanteme şi, ca mărime, concurente cu floarea-soarelui? Tufănelele şi chiar nobilele crizanteme umplu toate florăriile universului cu o coloristică înnebunitoare, străjuiesc, singure, în găleţile ţă­ră­n­cilor, marginile de şosea sau stau bulucite în florăriile ţigăncilor care devin şi ele Estrelite enigmatice ca în poemul lui Lorca. Tufănelele şi crizantemele, cumpărate de puţină lume, surplus inutil de gingăşie într-un univers dominat de agresi­vitate, grobianism şi înjurătură, ocupă pieţele, dau bineţe trecătorului şi-i fac, chiar dacă cel mai adesea degea­ba, cu mâna. De ce, de ce? Fiindcă poetul din mine trebuie strivit, dim­pre­­­u­nă cu toate candorile şi spe­ran­ţe­le acestei lumi, ţinut departe de scena pe care s-a instalat filoxera politică, puterea oprimantă şi dezmăţată a banului, obrăznicia fără margini a armatei pe care şi-a ales-o, bob cu bob, neghină cu neghină, Traian Băsescu. Scriu, somat de mine însumi, despre furtul neruşinat al ţării mele, furt petrecut la lumina zilei şi despre dispariţia poporului meu. Unde-a dispărut? Sâmbătă, într-o emisiune a Antenei 3, realizatoarea Andreea Stroe m-a aşezat lângă un confrate din Canada, ziarist care, povesteşte el, face o gazetă în limba de acasă. Foarte bine, zic. Cum vo­tează românii din Canada, întreb aşa, într-o doară, fiindcă diaspora ni l-a fă­cut cadou pentru al doilea mandat pe Băsescu? Votează, zice canadianul, cu PDL. A urmat o discuţie, ju­mă­tate în direct, jumătate în pauze pu­blicitare, despre comunism, despre cum se bat românii din diaspora cu Iliescu, încă un pericol. Dar Iliescu, zic eu, nu mai e şef de stat, nici măcar de cartier, are peste 80 de ani, apare câteodată cu declaraţii care par în­ţe­lepte, îl vizitează pe Rege. Canadie­nii ştiu că el l-a dat afară pe Rege! Aşa e, zic, am vărsat tone de cerneală în capul fostului preşedinte pentru ti­că­loşiile acelor ani, dar azi, acum, duşmanul înveninat al monarhiei şi de­mocraţiei, cel mai imund, e Băsescu şi partidul lui de argaţi. Suntem cel mai sărac popor din Europa în condiţiile în care sub ochii noştri se fac cele mai insultătoare averi prin fra­u­dă, ni s-au închis spitalele, în şcoli au reapărut, ca-n vremea foametei şi răz­boiului, păduchii. Nu ştiu asta ro­mânii noştri din diaspora? Nu ştiu. Ce ştiu e că vor vot prin corespondenţă, că aşa e în lumea bună, iar candidaţii să fi trăit măcar cinci ani acolo unde îşi propun mandatul. Eu am spus că nu de candidaţi mă tem, ci de votanţii rupţi de realitatea de acasă. Reciclaţi-i niţel, să vină câteva zile să vadă ce-i aici! Poate au uitat.

L-am ascultat pe Boc, într-unul dintre cele mai neruşinate discursuri politice, rostit în faţa cucoanelor pe­de­liste la un congres cu câştigător anunţat, spunând cu înverşunare că "dinozaurii Antonescu şi Ponta" sunt vinovaţi pentru toate neîmplinirile, că în 2008 ţara a fost îndatorată pe câteva generaţii, că... "Dinozaurul" nu poate fi asociat feţelor cam dom­ni­şo­ri­te ale liderilor opoziţiei. Mai de­gra­bă dinozaur, chiar dinozaur comunist, ultimul rămas în vârful puterii, e Băsescu. Despre îndatorarea ţării? Miliarde şi miliarde de euro sunt luaţi din băncile de afară acum de Băsescu, Boc şi ai lor şi din toţi aceşti bani, pentru poporul român, nu rămâne decât blestemul datoriei. În rest nimic. Sunt populişti! – strigă propagandistul Boc şi probabil peste Ocean, românii care au rămas, ca soldatul japonez uitat într-o insulă din Pacific şi care se bătea după 20 de ani de la acordul de pace, cu americanii, îl cred "si luptă neicusorule si dă-i, si dă-i", cu Iliescu!

De ce nu scriu eu despre tufănele şi despre gutui, despre nucile care cad ca nişte meteoriţi cu miez aromat, din vârfurile copacilor bătrâni? De ce să rămân eu, ziaristul, opoziţia, când opoziţia politică, ameţită de respectul regulilor democratice, nu se prea vede, iar când se aude, scânceşte doar, neputincioasă? PDL aleargă singur şi iese al doilea. USL va avea "aproape" 50% din voturi, iar PDL, indiferent cum îşi va măslui identitatea, tot pe locul doi va rămâne. Şi? Locul doi e liber. Libere sunt şi locurile trei, patru, şapte. Abia pe locul opt e opoziţia, ca voce şi forţă de manifestare şi pe locul 20, dacă nu cumva pe locul 100, e poporul român însuşi, ieşit, la Ziua mondială a protestelor, cu trei inşi în stradă la Universitate şi cu un pensionar la Piteşti, cu prilejul unei paranghelii electorale organizate de acelaşi si­nistru PDL.

 Foto: Cristian Marcu
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/pdl-alearga-singur-593875.html