luni, 24 octombrie 2011

Traian Băsescu - dosarul de spălare de bani circulă şi pe net 
Preşedinte al României, cu trei dosare penale îngropate

Ce părea un vis urât se adevereşte pe zi ce trece. Preşedintele în exerciţiu al României are un trecut cu trăsături infracţionale. Prestaţiile sale de ministru al Transporturilor şi de primar al Bucureştilor n-au fost lămurite definitiv nici până astăzi.
Dosarul Flota a fost închis cu o expertiză dubioasă, întocmită de un expert la comandă. Dosarul penal al cumpărării casei din Strada Ion Mihăileanu a fost şi el lăsat să moară pe motiv că preşedintele a devenit imun. Dosarul spălării banilor din afacerea cu Costel Căşuneanu a fost şi el închis la câteva zile după ce Traian Băsescu a ajuns preşedinte al României. Principala preocupare a celui care vorbeşte astăzi despre corupţia din ţara noastră şi o şi păstoreşte cu grijă a fost ca instituţiile în competenţa cărora intrau dosarele sale să devină subordonate ale CSAT-ului. Adică să toarne beton peste toate cauzele în care putea fi acuzat de infracţiuni extrem de grave.De când încrederea populaţiei în Traian Băsescu s-a prăbuşit, pagini din diverse dosare sau dovezi ale unor infracţiuni încep să circule pe net. Funcţionarii publici simt că se scufundă corabia şi încep să dea drumul dovezilor de vigilenţă care i-ar putea salva de la o apropiată schimbare a puterii. Iată documentele difuzate pe internet despre al treilea dosar penal al preşedintelui României. Cel de spălare a banilor.

OFICIUL NATIONAL DE PREVENIRE SI COMBATERE A SPALARII BANILOR
Nr. S/IV/1014/17.12.2004





Vlad Dumitraş

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/presedinte-al-romaniei-cu-trei-dosare-penale-ingropate-161755/