Ministrul Dezvoltării Elena Udrea are grijă să cheltuiască și banii viitoarei guvernări. Așa că a scos la licitației contrate de 2,6 miliarde de euro pentru modernizarea drumurilor din județele țării. Banii vor fi plătiți începând din 2013 pe măsură ce lucrările vor fi finalizate.
Ministerul Dezvoltării va plăti aproape 2,6 miliarde de euro fără TVA pentru cei circa 8.600 km de drumuri judeţene şi locale pe care i-a scos la licitaţie în perioada aprilie-mai, potrivit calculelor ZF care iau în considerare estimările ministerului cu privire la costul fiecărui pachet. Până în prezent au fost atribuite 7 din cele 20 de pachete de drumuri pentru toate judeţele ţării, cu o valoare totală de circa 3,8 miliarde de lei (900 de milioane de euro).
Cel mai important câştigător de până acum este Dorinel Umbrărescu, care prin intermediul constructorilor Spedition UMB şi Tehnostrade a primit până în prezent contracte de 260 milioane de euro, adică o zecime din banii destinaţi acestui program. De asemenea, Nelu Iordache, care controlează firma Romstrade, a obţinut două contracte cu o valoare totală de peste 310 milioane de euro, însă în asociere cu firma Primacons.
Spre deosebire de alte lucrări de ,infrastructură, finanţarea reabilitărilor de drumuri judeţene şi locale se va face iniţial de către constructori, urmând ca din 2013 guvernele viitoare să achite valoarea lucrărilor pe măsură ce vor fi finalizate. Acesta ar fi primul program prin care statul se angajează să plătească mai târziu cu doi ani furnizorii de lucrări. Deşi au existat discuţii potrivit cărora astfel de proiecte nu ar fi bancabile, constructorii contrazic această poziţie şi spun că au găsit soluţia de finanţare pentru aceste lucrări.
În medie, reabilitarea sau modernizarea unui kilometru de drum judeţean sau local va costa circa 302.000 de euro, potrivit calculelor ZF, în condiţiile în care standardele de cost prevăd ca modernizarea unui kilometru de drum comunal să coste circa 165.000 de euro fără TVA iar reabilitarea unui kilometru de drum judeţean - 274.000 de euro.
http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-vrea-sa-cheltuiasca-26-miliarde-de-euro-din-banii-viitoarei-guvernari-160382/