joi, 13 octombrie 2011

Pe unde scânceşte Noua Republică
Băsescu vrea un nou partid, dar nu ştie pe care să-l distrugă

Imaginea cu Traian Băsescu pus pe plâns la congresele partidului are mai multe înţelesuri, acum, după ce Partidul Democrat s-a cam dus. Istoria de două decenii a PD se vrea în­gropată de grupul de tineri activişti aduşi în partid de Traian Băsescu sau atraşi de dorinţa de a pune şi ei mâna pe ceva, într-o epocă în care mai toată lumea fură. PD are rădăcina în zilele tulburi ce au urmat evenimentelor din decembrie ’89 în care s-a forjat Frontul Salvării Naţionale. Ruptura de Ion Iliescu a grupării Roman nu a însemnat renegarea social-de­mo­craţiei, a "socialismului" cum vor să anatemizeze acum vocile din PDL pe fostul frate PSD rămas la stânga.

După răsturnarea lui Petre Ro­man de un puci format din fideli (cum altfel?) Traian Băsescu a dorit să vireze PD de la stânga la dreapta, unde electoratul nu prea avea op­ţiuni. Schimbarea de doctrină s-a pro­dus într-un minut la comandă şi în unanimitate, în cel mai pur stil pecerist.

Trupa lui Băsescu a câştigat două alegeri, dar „tătucul” este conştient că partidul, după ce a înghiţit fracţiuni liberale şi o serie de intelectuali, nu mai are coeziunea regretată din PD. Partidul numit PDL, după cicluri electorale cu cântec şi epuizat de o guvernare fără orizont, trebuie schimbat din temelii pentru a avea şanse de câştig în 2012. Băsescu a „biciuit”, a criticat, a dat sfaturi acestui partid care l-a adus şi l-a menţinut la putere, dar pare tot mai evident că acum vrea să-l arunce peste bord. Din PD, după o noapte a „cuţitelor lungi”, au rămas puţini veterani la butoane. Foştii tovarăşi de drum ai comandantului, „puciştii”, care l-au înscăunat, nu mai sunt doriţi de liderul de la Cotroceni. Au fost puse pe tuşă „fătucile” lui Băsescu de „intelectualii” aduşi de preşedinte să dea o alură europeană unui partid care se sprijină îndeosebi pe mafia locală, vorace, hrănită de contracte cu statul şi cu colesterol crescut de îmbuibare prelungită.
Noul partid pregătit să extragă „partea vie” din PDL se doreşe Albă ca Zăpada. Câţiva tineri ieşiţi de pe bloguri care îşi asumă o ideologie de dreapta anunţă Noua Republică. Cu un marketing politic asemănător producătorului de electrocasnice, eticheta de „nou” doreşte să atragă atenţia că formaţiunea o rupe cu trecutul, un trecut în care dreapta actuală a îmbătrânit în rele. Partidul are ca lider un cvasinecunoscut ş Mihai Neamţu ş, idee poate comică a lui Băsescu, de a-l „traduce” într-o formulă politică pe neamţul de la Sibiu, primarul Klaus Iohannis. Între cei doi nemţi este o diferenţă uriaşă. Cel veritabil are scoruri electorale  zdrobitoare şi a reprezentat o soluţie inteligentă la guvernarea Boc într-un moment de cumpănă. Clona de la Bucureşti este subţire ca experienţă şi s-a remarcat doar pe canalele de nişă impuse de pensionara ştirilor de la TVR. Noua Republică este sub presiunea timpului, trebuie să apară pe scenă, cu acte de partid, pentru a fi valid  pentru alegerile din 2012.
Manevra lui Băsescu, via Lă­ză­roiu, de a arunca pe piaţă un grup de tineri este şi un avertisment la adresa PDL, care dă multe semne de nesu­pu­nere. Veteranii din PDL simt pericolul care vine de la Noua Republi­că, acum mai mult o idee decât o miş­care reală, de luat în calcul pentru alegerile locale sau parlamentare. For­mula lui Băsescu poate fi valabilă doar pentru prezidenţialele din 2014, ca alternativă la un PDL înfrânt în 2012 şi trecut în opoziţie. Până când se va clarifica această Nouă Republică, mai exact cu ce se mănâncă sau cine stă la masă, Traian Băsescu pompează puternic în UNPR, partidul lui Găbiţă care este alimentat cu bani şi cu primari transfugi. Partidul interesului naţional devine tot mai vizibil un partid al interesului personal. Fără consistenţă doctrinară dar harnic la organizat alegeri şi strâns voturi fără scrupule, UNPR stă şi el la mâna lui Băsescu: bun ca o ameninţare la „aliatul” PDL şi în acelaşi timp necesar pentru o majoritate parlamentară. Pentru Băsescu este încă prematur ce partid va sacrifica pentru a-şi asigura prezenţa în continuare pe scena politică. Deşi a lăcrimat ameninţându-ne că se va retrage după al doilea mandat prezidenţial, Traian B. a plâns puţin la gândul înmormântării unei formaţiuni politice după principiul „eu te-am făcut, eu te omor”.
N.B. Neamţul de la Bucureşti dă indicaţii susţinătorilor ce să privească şi ce să citească: TVR Info, B1, TVR, România  liberă, Evenimentul Zilei, 22. În rest, doar tăcere.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/pe-unde-scanceste-noua-republica-593574.html