Politica ciolanului afumat
În democraţie, ca şi în tiranie, important este să ţii îndeaproape serviciile secrete şi autorităţile coercitive ale statului, nicidecum gloata
Autor: MARIAN NAZAT
n „Băsescu nu e un dictator vădit”, e de părere, aproape scuzându-se, Mircea Cărtărescu, amorezat cândva de covârşitorul personaj. Carevasăzică, preşedintele e dictator, dar mai cu fereală, nu făţiş. Unul cu mască democratică, în ton cu cromatica confuză a timpului. Ca să-şi facă vădite apucăturile satrapice ar trebui, probabil, să castreze vreun opozant, să incendieze Modroganul şi să-şi ridice, sub balconul palatului, o piramidă din tigvele adversarilor ori să-şi bage calul în parlament. Pesemne că folosirea serviciilor secrete şi a magistraţilor în acţiunile de poliţie politică intră în obişnuinţa unui dictator nevădit şi frecventabil de intelighenţia patriei. Prin urmare, în logica oarbă al levanticului condeier n-avem motive de îngrijorare, şeful statului e încă în fişa postului. Abia când şi-o dezăvorî pofta tiranică avem dreptul la niscaiva temeri. Adevărul este că poeţii au iubit dintotdeauna dictatorii, vădiţi sau nevădiţi, căci punga ăstora le-a fost muză. Păi, nu saltimbancii şi cântăreţii de curte le sunt lor străbuni?
n Fostului preşedinte Iliescu succesorul său îi aduce aminte de... Hitler. Cică i-ar semăna nepotrivit zvasticului Adolf, şi el iubitor de mişcări populare. Drumul spre fundătura tiranică ar fi început şi atunci prin fanatizarea maselor încolţite de sărăcia postbelică. Aidoma fuhrer-ului, căpitanul de uscat învrăjbit s-ar gândi să-şi vâre colonia în lagăr şi s-o gazeze când i-o veni pe chelie. Prostii şi închipuiri rostite la oftică pesedistă, zice camarila îmbăsescizată turbat. Aiurea, răspund ăilalţi, tot mai departe de blidul puterii. Eu nu-i cred nici pe unii, nici pe alţii, dar ceva-ceva mă înghimpă totuşi: pasiunea, comună amândurora, pentru Albă ca Zăpada. Fiindcă mustăciosul fritz era înnebunit după prinţesa fraţilor Grimm, dacă ne-am bizui pe istoricii recenţi. Aşijderea şi pleşul tomitan, amorezat de aceeaşi fătucă, dar în versiunea politică a „fratelui” Lăzăroiu....
n Destui îl căinează pe întâiul Traian al ţării şi-i cântă prohodul. „A picat la 10% în simpatia norodului, şi curba descendentă e de neoprit, gata, e pe ducă!”, se fredonează ici-colo, în tabăra opoziţiei. Vorbe goale, dl Băsescu e mai puternic ca oricând, a atins apogeul carierei sale de stăpân de oameni. E păpuşarul suprem al naţiei, pe care o joacă după propriile sminteli. Înfiinţează şi desfiinţează partide, remaiază şi remaniază guverne, taie şi adaugă la Constituţie, structurează şi destructurează majorităţi parlamentare, da’ de ce nu e în stare preşedintele nostru?! Dacă numai o zecime din popor i-ar sta alături, nu şi-ar manifesta într-atât de evident arbitrariul. Aşa că mă dumiresc pe loc: în democraţie, ca şi în tiranie, important este să ţii îndeaproape serviciile secrete şi autorităţile coercitive ale statului, nicidecum gloata. Abia când primele îi vor mai dărui conducătorului doar o zecime din loialitatea lor e jale. Aşadar, sondajele comandate de te miri cine sunt apă de ploaie, curaj găină că te tai...
n România a reintrat deunăzi în Guiness Book, nu cu cel mai lung cârnat ca altădată, ci cu cel mai anemic miting de stradă. Evenimentul s-a consumat la Piteşti, unde pensionarii au tocmit cogeamitea protestul împotriva guvernanţilor. S-au înţeles ei să se strângă în faţa prefecturii şi să se plângă de ciopârţirea pensiilor. Iniţiativa i-a cam speriat pe edilii locali, care au ridicat iute baricade în jurul clădirii şi i-au scos din cazarmă pe jandarmi. Ce mai, mobilizare de zaveră, ca nu cumva bunicele şi bunicii stacojii să dărâme ordinea de drept. La ora stabilită de dinainte n-a sosit decât un moşneguţ, spilcuit şi mirat. A cătat împrejur, dar degeaba, din sutele de mitingişti anunţate nu era nimeni. Protest de unul singur! În definitiv, de ce-ar fi mărşăluit piteştenii de vârsta a treia, că trăiesc bine, dară?! România rămâne pe vecie spaţiul solitudinii, al nesolidarităţii laşe...
n Primarul Devei, traseist politic din interes penal (de-ar fi să luăm în seamă zvonurile!), e un model în judeţ. Exemplul său i-a contaminat pe câţiva jupânei de comune hunedorene, şase la număr, şi toţi şapte plecat-au la capitală. La ministrul peste izmene şi bocanci, că oştire nexam, doar niscaiva pâlcuri de comando trimise în cotropire prin Afganistan şi Irak. La Bucureşti, musafirii din batalionul lui Ponta au gustat din delicatesele metropolei, fiind omeniţi regeşte de iscoada uneperistă. Pe la prânz au călcat în lăcaşul apărării naţionale, sfioşi şi inocenţi, neştiind ce li se pregăteşte, sanchi! Generalul „armatei moarte”, Oprea, i-a îmbiat curtenitor şi i-a invitat la popotă, unde bucătarii gătiseră fasole cu ciolan afumat. Lângă farfuriile aburinde şi învăluite în arome apetisante, căpetenia partidului de strânsură le-a fluturat adeziunile la noua formaţiune. Haida-de, vă imaginaţi careva că n-au iscălit hârtiile trădării? Li s-a promis că satele lor vor geme de fonduri europene, başca siguranţa viitorului mandat. Dar argumentul hotărâtor se afla în farfurie şi, zău, tu, cititorule, ai fi avut inimă să refuzi ciolanul afumat? Că politica, în România, se face şi se desface la un... ciolan.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/politica-ciolanului-afumat-593576.html
