CNI, compania Elenei Udrea, îngroapă banii în Groapă
În aprilie 2008, Compania Naţională de Investiţii a organizat o licitaţie pentru atribuirea contractului de construire a Săli de Sport Competiţională de Nivel Naţional şi Internaţional, destinată Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti. La această licitaţie s-au înscris două firme: General Concrete SRL şi Concas SA. Prima a depus o ofertă de aproximativ 10 milioane de lei fără TVA, iar cea de-a doua a oferit un preţ mai mare cu doar 225 de mii de lei. Contractul a fost adjudecat de General Concrete, care la licitaţie a oferit teoretic preţul cel mai scăzut. După aproximativ 10 luni de la semnarea contractului proiectul a fost stopat pentru că sala nu putea fi omologată pentru competiţiile internaţionale. "Pe parcursul realizării lucrărilor avizate şi în consecinţă contractate, ca urmare a adresei nr.187/17.02.2009 a Federaţiei Române de Handbal, s-a demonstrat necesitatea modificării structurale radicale a construcţiei pentru a permite omologarea internaţională a obiectivului de investiţii, potrivit destinaţiei sale funcţionale iniţiale. Proiectul iniţial nu îndeplinea o serie de condiţii pentru ca sala să fie omologată pentru întâlniri internaţionale", a specificat Compania Naţională de Investiţii pentru Jurnalul Naţional. Astfel, Clubul Sportiv Dinamo a fost obligat să facă un nou proiect tehnic pentru ca sala să poată fi omologată la nivel internaţional.
În preajma sărbătorilor de Crăciun din 2009, Compania Naţională de Investiţii nu s-a mai obosit cu organizarea unei noi licitaţii pentru atribuirea contractului de lucrări şi a decis să îl facă cadou direct lui Valentin Popescu, patronul firmei General Concrete. Pentru a da o formă de legalitate atriburii directe a contractului s-a invocat art.122 lit.b din Ordonanţa de Guvern 34 din 2006, care prevede că: "atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic".
În urma reproiectării, valoarea contractului a ajuns de la 10 la 23,6 milioane de lei fără TVA. Compania Naţională de Investiţii a mai precizat că la această valoare a ofertei se mai adaugă: "suma de 4.415.148,40 lei fără TVA, sumă care a fost decontată din primul contract ca urmare a lucrărilor efectuate precum şi suma de 1.390.928,89, provenită din lucrări suplimentare". Până în prezent costurile Sălii de Sport se învârt în jurul sumei de 30 de milioane de lei fără taxe şi fără TVA. Pe lângă aceşti bani, Clubul Sportiv Dinamo trebuie să mai facă rost de bani pentru canalizare.
Dar Valentin Popescu nu este un novice când vine vorba de contractele pe bani publici şi nici străin de Partidul Democrat Liberal. Acesta a fost candidatul din partea PDL pentru ocuparea funcţiei de primar al oraşului Cernavodă. Totodată, a fost şi unul dintre sponsorii oficiali ai partidului de guvernământ. General Concrete a contribuit la vistieria partidului cu suma de 110.000 lei, tocmai în preajma alegerilor prezidenţiale. După faptă a venit şi răsplata, motiv pentru care firma s-a pricopsit cu mai multe contracte de lucrări pe bani publici.
În schimb, contractul pentru construirea Bazinului Olimpic din incinta Clubului Sportiv Dinamo a fost atribuit firmei Construcţii Erbaşu SA, în august 2009, în urma unei licitaţii deschise. Oferta depusă de reprezentanţii firmei a fost de aproximativ 28,5 milioane de lei fără TVA. Un aspect deloc de neglijat este acela că Compania Naţională de Investiţii a decis să semneze contractul pentru suma 29,9 milioane de lei, adică cu 1,4 milioane de lei mai mult faţă de oferta iniţială. Potrivit Adinei Mitran de la Biroul de Presă al CNI, contractul a fost mărit pentru că nu erau incluse taxele şi avizele de construcţie. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, proiectul iniţial nu era adaptat la amplasament, iar statul român a mai scos din vistierie aproape 4,5 milioane de lei fără TVA. Cine se face vinovat de acest lucru nimeni nu ştie. Cert este că România aruncă cu banii publici pe geam, în timp ce bugetarilor şi pensionarilor li s-au tăiat din salarii şi pensii pentru a strânge banii la bugetul de stat din care se alimentează conturile băieţilor deştepţi.
Patronul firmei General Concrete, Valentin Popescu, a fost candidatul PDL la Primăria Cernavodă. Nu a câştigat, dar s-a pricopsit cu contracte de zeci de milioane de lei.