De la un cerşetor, pentru milogul Baconschi
N-aş fi cerşetor acum, aşa cum ne cataloghează acest clapon politic Teodor Baconschi, dacă părinţii mei ar fi venit în România pe tancurile Armatei Roşii, iar apoi s-ar fi ocupat de propagarea bolşevismului, prin editarea, de pildă, a operei lui Lenin în limba română. N-aş fi cerşetor acum dacă, în schimbul unor avantaje materiale uriaşe, părinţii mei ar fi slăvit în poeme kilometrice pe Stalin, cuceririle măreţei URSS şi ar fi criticat liftele de chiaburi, îndemnându-i pe ţărani să intre în colhozurile locale, ca un viitor de aur al vieţii lor, cântând, totodată, din toţi rărunchii, că „leninismul ni-e far şi tărie şi avânt!", dar blamând cu putere valorile româneşti, ca fiind burgheze şi cosmopolite.
N-aş fi cerşetor acum dacă i-aş fi urmat pe fiii sau nepoţii acestora şi ulterior, după ce ai lor fuseseră plasaţi pe tuşă de evoluţiile din ţară, şi aş fi făcut ca ei, repliindu-mă din mers, reşapându-mă şi dezicându-mă de trecut, după ce nu mai eram în vârf, la caşcaval, devenind astfel repere morale şi de conştiinţă, un fel de faruri pe invers decât cele ale bunicilor şi părinţilor lor ale mersului către democraţie şi economie de piaţă. N-aş fi cerşetor acum dacă, după 1989, m-aş fi lipit lângă cine trebuie sau aş fi luat lecţii atente de la limbişti profesioneşti, care şi-au făcut ucenicia aici, în comunism, sau ce-a fost !, s-au profesionalizat la curţii înalte, începând cu cele europene libere, iar ulterior şi-au dat masteratul la Cotroceni, pe timpul preşedintelui Constantinescu, iar doctoratul la Palatul Victoria, pe timpul premierului Năstase, pentru ca azi să-i catalogheze pe urmaşii strigoilor roşii drept personalităţi culte, elegante şi dedicate politic.
Sunt aşa zise personalităţi care au adus România de azi acolo unde este, adică în coada Europei din toate punctele de vedere, o Românie în care valorile şi oamenii simpli sunt, fie împinşi afară din ţară, fie îndemnaţi să ia ei drumul pribegiei. Sunt inşii politici care nu au avut niciodată nimic sfânt, au crescut în spiritul dictonului „ubi bene, ibi patria" şi de acolo înainte pentru ei nu a existat niciodată nimic. Întrebaţi-i despre idealuri, patrie şi popor şi veţi auzi cele mai elucubrante afirmaţii, asociaţii sau definiţii, dar niciuna care să aibă de-a face cu adevărul şi realitatea. Sunt inşii politici sicofanţi ce şi-au făcut din demagogie, minciună şi sfidare principii de viaţă şi luptă, îndeosebi odată ajunşi în vârful ţării, când nu-i mai preocupă decât păstrarea puterii şi mărirea averii.
Şi, pentru că, vorba proverbului, spune-mi cu cine te asemeni ca să-ţi spun cine eşti, Anastase, Băsescu, Baconschi, Berceanu, Blaga, Boc, Oltean, Udrea, Videanu şi-au zis că, vorba poetului, trebuiau să poarte un nume, s-au botezat PDL. Adică, în traducere liberă, partidul demolatorilor lătrăi. Am libertatea de a traduce astfel, aşa cum vicepreşedintele acestei formaţiuni politice, amintitul clapon politic Teodor Baconschi, drapat într-un vajnic promotor al dreptei politice, vorbeşte despre partea de ţară care munceşte şi o contrapune celei care cerşeşte. Îndividul se pretinde cult în cap, filosofează adânc şi dă pe gură perle care-l fac invidios pe faimosul Gâgă. El susţine că partidul său trebuie să se dea drept unul popular „în ambele sensuri ale cuvântului, din punct de vedere doctrinar şi în acelaşi timp susţinut de România care lucrează, nu de România care cerşeşte". Adânc de tot nu glumă! Mai ales pentru un individ care are stagii şi pe la Vatican şi îndeosebi pentru un (aşa zis ) ministru de Externe, care ar trebui să aibă diplomaţia în creier, dacă nu o are în sânge. Şi, de asemenea, pentru un ins care, dacă ar şti şi ar respecta interesele ţării pe care, chipurile, le apără, n-ar oferi inamicilor ei potenţiali argumente de a ne respinge conaţionalii, pe motivul că şi în ţară ei sunt catalogaţi cerşetori. Susţinând că o atare logică strâmbă şi inabilă nu este decât „o metaforă",
Baconschi, omul politic nou, elegant şi cult cum îl definea celebrul limbist, vrea să se dezică de socialişti tocmai el, neproletcultistul!, şi ne explică ulterior ce a vrut să zică prima oară, cel cu stagii pe malurile Senei uitând vestita zicală franceză potrivit căreia „qui s'excuse, s'accuse"! „Am spus sâmbătă, la Piteşti, că mi-aş dori pentru PDL voturile României care munceşte, nu pe cele ale României care cerşeşte (...). Era o METAFORĂ ( subl.ns), dar am convingerea că electoratul de dreapta pricepe foarte bine mesajul meu", scria el apoi pe blog. Îi dau dreptate: în ritmul în care se prăbuşeşte ţara, pedeliştii se vor vota între ei, fiind ultimii ce vor mai avea locuri de muncă. De la ceilalţi se vor milogi să primească voturi. Fiind convins că Baconschi, mare stilist, iubitor împătimit de jacuzzi, filosof adversar al lui Marx şi elev al lui Raymond Aron, ştie, totuşi, diferenţa semantică dintre cerşetor şi milog, cred că este, şi rămâne, UN MILOG AUTENTIC! Nu-l văd, deci, decât la Podul Beilicului, precum milogii de altă dată...
P.S. Nimic în plus în acest pamflet despre pedelistul care cogita astfel: „Noi nu trebuie să privim poporul român ca un popor de academicieni. Noi trebuie să facem o analiză a poporului aşa cum e: avem curve, beţivi, puturoşi. Puturoşi câţi vreţi". Afirmaţia aparţine unui coleg al lui Baconschi, liderul PDL de Alba, Silviu Bian, şeful ANOFM, încătuşat sâmbătă, la Braşov, când primea 80.000 lei mită ca să-i aducă la Bucureşti. Cui ? Faptul spune totul despre cine şi cum judecă poporul român.
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/de-la-un-cersetor-pentru-milogul-baconschi-161249/
