Profesiunea de interlop

de MIRCEA KIVU

Sunt, de la o vreme, din ce în ce mai frecvente propoziţiile de genul „Interlopul X a accidentat pe trecerea de pietoni...", „La botezul nepoatei interlopului Y s-a întâm­plat..." etc. Ca şi cum ai spu­ne „inginerul X", „profesorul Y". A apǎrut o nouǎ profesie, cea de interlop? Sau o fi un titlu, o demnitate? Oricum, e ceva rǎspândit, avem mult mai multe referiri la faptele interlopilor decât la cele ale inginerilor.
Etimologic, interlopul este cel care încalcǎ proprietatea, dreptul altcuiva. La noi, este vorba despre indivizi care trǎiesc din afaceri dubioase, autori ai unor infracţiuni de regulǎ nedovedite - un fel de hoţ neprins, adicǎ negustor cinstit (a se vedea consideraţiile comisarului Şoric despre cǎmǎtarul Mǎraru de la Piatra Neamţ). Se îndelet­nicesc cu tot felul de lucruri mai mult sau mai puţin legale, de la colectarea fieru­lui vechi şi afaceri imobiliare pânǎ la camǎtǎ şi proxene­tism. Pentru a-şi desfǎşura în voie activitǎţile ilegale, se bazeazǎ pe tǎcerea oamenilor obişnuiţi (nimeni nu vede cǎ recicleazǎ metalul din capace de canal şi cabluri de susţine­re, cǎ recurg la forţǎ atunci când au pus ochii pe un teren al cǎrui proprietar refuzǎ sǎ vândǎ), tǎcere inspiratǎ de frica de represalii, dar şi pe complicitatea celor puşi sǎ facǎ ordine - fie cǎ e vorba de firme de pazǎ (multe dintre ele conduse tot de nişte interlopi) sau poliţişti.
Complicitatea poliţiei şi a justiţiei este evidentǎ. Clanurile interlopilor sunt cunos­cute de regulǎ de tot oraşul, ca şi activitatea lor infracţio­nalǎ care se desfǎ­şoarǎ la vedere, iar bunǎsta­rea ostentativǎ pe care o prac­ticǎ nu poate sǎ nu fie suspec­tǎ. Poliţiştii locali nu pot fi singurii loviţi de cecitate în comunitǎţile respective. Ei sunt uneori corupţi, alteori timoraţi, iar de multe ori pre­ferǎ sǎ întreţinǎ o relaţie amia­bilǎ cu personajele res­pective, eventual sǎ-i folo­seas­cǎ drept informatori, cât timp nu sǎvârşesc fapte din cale afarǎ de grave. Un exem­plu e recenta crimǎ de la Giurgiu, unde reţeaua de cǎ­mǎtǎrie a unui interlop nu a fost deloc deranjatǎ cât timp nu a fost ucis un cetǎ­ţean strǎin. Am vǎzut, nu o datǎ (la Craiova, Piatra Neamţ şi în alte pǎrţi), capi ai poliţiei locale care întreţi­neau relaţii de priete­nie, parti­cipau la paran­ghelii împre­unǎ cu inter­lopi cunos­cuţi. Cât despre com­plicitatea jus­tiţiei, ea devine evidentǎ de îndatǎ ce despre un interlop, intrat pentru o faptǎ ieşitǎ din comun în atenţia publi­cu­lui, aflǎm (de fiecare datǎ) cǎ are pe rol nu ştiu câte dosare pe­­nale, nici unul solu­ţio­nat prin condamnare la închisoare.
Interlopul are în spate o reţea bine structuratǎ - clanul -, de obicei suprapusǎ unor relaţii de rudenie de sân­ge, dar şi de alianţe (naş-fin). În comunitǎţile în care familia este structura domi­nantǎ (cum sunt cele ţigǎ­neşti), organizaţiile interlope gǎsesc condiţii propice de dezvoltare. De aici clişeul conform cǎrora aceste clanuri ar fi exclusiv ţigǎneşti, bazat pe vizibilitatea crescutǎ a acestora (e mai uşor sǎ identifici o reţea atunci când mem­brii ei aparţin, în plus, unui grup etnic distinct). Aceste reţele sunt uneori utilizate de politicienii locali - la alegeri, ele pot aduce un numǎr sem­nificativ de voturi din partea celor pe care îi controleazǎ. Aşa se explicǎ raporturile de simbiozǎ (când nu e vorba
de cumetrii oficializate) pe care le întreţin politicienii cu şefii interlopilor, raporturi speculate abil de cǎtre cei din urmǎ, atunci când e nevoie.
Structurile interlope nu sunt o caracteristicǎ a României - le gǎsim în egalǎ mǎsu­rǎ la Plovdiv ca şi în subur­biile Parisului. Ceea ce diferǎ este reacţia comunitǎţilor în care acestea acţioneazǎ. Teama de represalii (asta se traduce prin lipsa de încredere în organele menite sǎ aplice legea) le face sǎ se supunǎ, de regulǎ, legii tǎcerii: nimeni nu depune plângere la poliţie, martorii nu au vǎzut nimic. Reacţioneazǎ însǎ în situaţiile-limitǎ. Recentele mişcǎri de stradǎ din Bulgaria sunt un exemplu, dar mai edificatoare mi se pare diferenţa dintre douǎ orǎşele de dimensiuni comparabile (Veszprém şi Giurgiu) în care au avut loc evenimente aproape identice. Dacǎ în orǎşelul maghiar am asistat la ieşirea spontanǎ în stradǎ, zile la rând, a unui nu­mǎr impresionant de oameni care cereau hotǎrât pedepsi­rea criminalilor, la mitingul de doliu de la Giurgiu nu s-a umplut sala de sport.
Manifestaţiile de stradǎ din Bulgaria şi Ungaria au avut pe alocuri accente extremiste, xenofobe. Asemenea ma­ni­festǎri apar şi se dezvoltǎ întotdeauna atunci când reprezentanţii statului de drept sunt ineficienţi. Ele nu reprezintǎ o soluţie, dar demonstreazǎ cǎ existǎ o opozi­ţie, o nevoie de distanţare a comunitǎţii faţǎ de clanurile interlope. Atunci când acest gen de reacţie lipseşte, în­seam­nǎ cǎ reţeaua criminalǎ a pus stǎpânire pe comunita­te, inclusiv pe structurile oficiale (administraţie, poliţie, justiţie) ale acesteia. Ele îşi extind zonele controlate în linişte, ştiute şi în acelaşi timp ignorate de toatǎ lumea, pânǎ ce ajung sǎ „facǎ legea", adicǎ sǎ desfiinţeze statul de drept.  


Mircea Kivu este sociolog
 Sursa:
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/profesiunea-de-interlop-240893.html