joi, 20 octombrie 2011
Operaţiunea extrageţi aurul din Apuseni continuă în forţă
Decidenţii de la Bucureşti sunt plimbaţi şi hrăniţi pe banii RMGC
După ce Traian Băsescu a început să facă propagandă deșănțată și chiar presiuni publice asupra miniștrilor, pentru începerea exploatării aurului de la Roșia Montană de către cei de la Roșia Montană Gold Corporation, conducătorii acestei companii au purces la rândul la o influențare agresivă, fățișă dar mai ales ilegală a membrilor Comitetului de Analiză Tehnică.
Acest comitet este format din reprezentanți ( la nivel de secretari de stat și directori generali de departamente ministeriale ) ai mai multor ministere: Mediu, Cultură, Economie, Interne. Reprezentanții acestor ministere ar trebui să evalueze cu obiectivitate proiectele care pot să aibă un impact semnificativ asupra mediului. Problema este că acești domni și doamne plimbați și răsfățați timp de două zile pe banii RMGC numai obiectivi nu mai pot fi.
Sursele cotidianul.ro aflate la Roșia Montană ne-au dezvăluit că o parte din membrii acestui comitet au fost invitați la o plimbare mascată în vizită de documentare " obiectivă" pe banii companiei RMGC.
Delegația venită de la București a înnoptat pe Valea Arieșului, se pare la o pensiune de cinci stele numită Cotul Arieșului, unde firește factura piperată a fost achitată de generoasa firmă RMGC. După un mic dejun copios, reprezentanții de la Mediul, Cultură, Interne, și Economie au fost îmbarcați într-un autocar închiriat tot de RMGC alături de președintele RMGC Dragoș Tănase, vicepreședintele RMGC Ioan Suciu, dar și doi directori importanți din RMGC, Horia Avram, Adrian Gligor, și au descins în jurul prânzului în comuna Roșia Montană. După ce au luat prânzul plătit firește tot de RMGC, vizitatorii ( Paul Damian și Hegedus Csilla de la Ministerul Culturii, un secretar de stat de la Ministerul Economiei, un director din MAI și încă unul de la Ministerul Mediului ) au primit salopete și caschete de vizitatori dar și câte un rucsac cu numele fiecăruia inscripționat pe fațeta superioară a acestei boceluțe marca RMGC. Și dacă tot vorbim de componența acestei delegații mai trebuie spus că sursele cotidianul.ro declară că udemerista Csilla ar fi însoțită în acest voiaj de lucru și de al său tată.
Chiar la această oră, membrii Comitetului de Analiză Tehnică pentru Roșia Montană (n.red: apropos, Ion Haiduc, președintele Academiei Române, membru al acestui comitet, nici măcar nu a fost invitat la această plimbare plătită de RMGC ) au fost urcați în jeep-urile RMGC și au plecat în așa-zisul tur de documentare, în urma căruia distinși decidenți de la București ar trebui să pună niște concluzii care vor fi oricum, numai obiective nu!
E și normal că după atâta muncă de documentare, ziua se va încheia rotund cu o petrecere cu pastramă mititei si alte bunătăți oferite tot de generoasa și "neinteresata"companie RMGC.
Cotidianul.ro vă pune la dispoziție și fotografiile care atestă cele relatate mai sus.
Prea multe cuvinte nu mai sunt de spus despre documentarea si concluziile "obiective " pe care le vor formula o parte din membrii Comitetului Tehnic de Analiză pentru Roșia Montană. Domnii și doamnele din ministerele decidente în problema extragerii aurului din Apuseni nu aveau voie ( nota bene: conform legilor aflate în vigoare) să se lase plimbați, hrăniți și masați la tălpi de RMGC. Adică, exact acea parte interesată de obținerea cât mai grabnică a avizului final pentru începerea mineritului cu cianuri la Roșia Montană.
Cristina Horvat
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/decidentii-de-la-bucuresti-sunt-plimbati-si-hraniti-pe-banii-rmgc-161465/