Guvernul calcă-n picioare legea pensiilor
Obligaţie legală, indexarea pensiilor e sub semnul întrebării
Pensionarii trebuie să primească anul viitor pensii mai mari, pentru că aşa prevede legea. Pentru Guvernul Boc nu există însă principiul unde-i lege nu-i tocmeală. Boc&Company strâmbă din nas când vine vorba de mărirea pensiilor şi spune că nu ar fi bani.
În Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, scrie negru pe alb că, din 2012, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent. În situaţia în care unul dintre cei doi indicatori are valoare negativă, mai prevede legea, se utilizează doar cel cu valoare pozitivă, şi numai în cazul în care ambii sunt negativi, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie. Aceasta a fost stabilită, la data intrării în vigoare a legii, la 732,8 lei. Casa Naţională de Pensii a făcut şi o simulare pe formula de indexare menţionată de lege. Astfel, dacă în 2011 s-ar înregistra o rată a inflaţiei de 5,3% şi o creştere a câştigului salarial brut de 0,4%, valoarea punctului de pensie de 732,8 lei va fi indexată cu 5,3%, la care se adaugă 0,2 %. Această ar însemna o majorare de 5,5%, rezultând o valoare a punctului de pensie de 773,1 lei.
Guvernanţii nu dau însă doi bani pe lege şi iau în calcul îngheţarea pensiilor. A spus-o însuşi ministrul Muncii, Sulfina Barbu, care nu a exclus scenariul ex-ministrului Sebastian Lăzăroiu potrivit căruia, în 2012, pensiile nu ar trebui indexate nici măcar cu rata inflaţiei. Doar că, a precizat Sulfina, trebuie aşteptate „datele economice”. Ieri, audiată la Comisia de muncă din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu a anunţat că a transmis Ministerului Finanţelor două scenarii de buget: unul care prevede indexarea pensiilor în medie cu 6,5%, ceea ce ar însemna un impact bugetar de aproximativ 3 miliarde de lei, şi un altul care nu propune o astfel de măsură. „După ce se vor stabili parametrii macroeconomici pentru anul următor şi în funcţie de sustenabilitatea economică, vom stabili cu cei de la Ministerul Finanţelor scenariul care este posibil”, a spus ministrul Muncii. Sulfina Barbu nu a părut însă foarte convingătoare în privinţa şanselor de a fi aplicat scenariul indexării pensiilor, repetând insistent că aşteaptă „datele” de la Ministerul de Finanţe, „în condiţiile în care nu am luat în calcul nici o creştere a unei alte contribuţii sau a unei alte taxe”. Ba mai mult, ministrul a identificat şi o soluţie în cazul în care se vrea neapărat ca pensiile să fie majorate: Opoziţia să propună instituirea de noi taxe şi impozite sau creşterea celor existente. „Colegii din PSD şi PNL au spus că este un subiect tabu, că vor condiţiona votarea bugetului pentru anul 2012 de indexarea pensiilor pentru anul 2012. Dacă acest subiect pentru opoziţie este tabu şi dacă cifrele economice ne vor arăta că nu există resurse în buget ca acest lucru să se întâmpe, aştept din partea opoziţiei la discuţiile pe buget propuneri de creşteri de taxe, contribuţii, astfel încât acest lucru să fie realizat”, a spus senin ministrul Muncii.
Înainte de Sulfina Barbu, mai mulţi oficiali ai Puterii au emis ipoteza neindexării pensiilor în 2012. Sebastian Lăzăroiu spunea în vară că măsura nu va fi adoptată dacă pe trimestrul al treilea „datele legate de încasările la buget vor arăta rău şi dacă lucrurile o iau razna în jurul nostru”. Zilele trecute, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, declara şi el că nivelul cheltuielilor pe 2012 vor fi stabilite în funcţie de prognoza de la sfârşitul acestei luni şi că „trebuie să fim prudenţi”. Premierul Emil Boc însuşi a declarat că majorarea pensiilor anul viitor depinde numai de datele economice, iar el nu poate face vreo promisiune în acest sens. Mai tranşant a fost preşedintele Traian Băsescu, care, în septembrie, spunea că nu se pot face indexări la pensii când există un deficit de 3,6 miliarde de euro. Nu în ultimul rând, în Strategia fiscal-bugetară pentru 2012-2014, aprobată în august şi prezentată de Mediafax, Guvernul şi-a propus să blocheze până în 2014 majorarea pensiilor, motivând că lipsa unui „cadru sustenabil” de aplicare a legii va creşte deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat şi poate avea consecinţe grave în plata drepturilor sociale.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/stiri/politica/guvernul-calca-n-picioare-legea-pensiilor-594120.html