Băsescu, la căpătâiul lui Ion Diaconescu
Preşedintele Traian Băsescu a fost, miercuri seară, la sediul central al PNŢCD, unde s-a recules lângă sicriul lui Ion Diaconescu. Preşedintele a fost întâmpinat de către simpatizanţi ţărănişti cu scandarea “Trăiască Regele”. Băsescu a depus la catafalc un buchet de flori şi a scris un mesaj în cartea de condoleanţe, menţionând că acesta a fost “un om căruia semenii i-au făcut mult rău şi cărora, la rându-i, le-a răspuns cu simplitate, cu bunătate şi cu iertare”.
“Adânc respect pentru memoria unui om căruia semenii i-au făcut mult rău şi cărora, la rându-i, le-a răspuns cu simplitate, cu bunătate şi cu iertare“, este mesajul scris de preşedintele Traian Băsescu în cartea de condoleanţe deschisă la sediul central al PNŢCD. El le-a transmis condoleanţe foştilor colegi de partid ai lui Ion Diaconescu, aflaţi la priveghiul acestuia, printre care şi fostul premier Victor Ciorbea. De altfel, preşedintele Băsescu a trimis în cursul zilei de miercuri şi o coroană de flori.
Ion Diaconescu va rămâne în istorie ca om politic cu un rol important în procesul de democratizare a României, afirma preşedintele Traian Băsescu într-un mesaj de condoleanţe transmis la moartea preşedintelui de onoare al PNŢCD.
”A luptat pentru crezul său şi a acţionat în spiritul valorilor democratice în momente dificile ale istoriei noastre recente. Ion Diaconescu a făcut parte, alături de Corneliu Coposu, dintr-o generaţie de elită şi va rămâne un simbol al luptei împotriva comunismului şi un reper moral al societăţii româneşti“, mai spunea Băsescu.
La ieşirea din sediul PNŢCD Traian Băsescu, după ce aceleaşi persoane au strigat “Trăiască Regele“, a refuzat să dea declaraţii de presă, el fiind condus spre maşină de câţiva dintre cei prezenţi, printre care şi Constantin Dudu Ionescu, fost ministru ţărănist de interne.
“Dumnezeu să-l ierte“, a spus Dudu Ionescu. “De iertat, nu are ce-i ierta“, a răspuns Băsescu. În timp ce se urca în maşină, Traian Băsescu a fost apostrofat de o femeie, care l-a acuzat că s-a îmbogăţit. “Şi dumneavoastră şi familia aţi făcut nişte averi uriaşe. Şi fiica dumneavoastră se scaldă în lux şi copii ţării mor de foame“, i-a strigat femeia.
Singura remarcă a şefului statului a fost pe un ton dojenitor, prin geamul întredeschis al maşinii: “Doamnă…”.
În cursul zilei de miercuri, şi fostul preşedinte Ion Iliescu i-a adus un ultim omagiu lui Ion Diaconescu. O carte de condoleanţe a fost deschisă la sediul PNŢCD pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Ion Diaconescu.
“Secretariatul General al Casei Majestăţii Sale este autorizat de Regele Mihai I să exprime profundul regret la aflarea veştii dispariţiei omului politic Ion Diaconescu, figură emblematică a rezistenţei anticomuniste, figură de prim rang a politicii româneşti de după Decembrie 1989, constant susţinător al principiilor democratice şi libertăţilor româneşti. Majestatea Sa şi Familia Regală transmit condoleanţe familiei celui dispărut“, se arată în comunicatul care transmite mesajul Regelui Mihai I prilejuit de acest trist eveniment.
Ion Diaconescu va fi înnmormântat joi, la Cimitirul Bellu. Slujba religioasă va avea loc joi, în jurul orei 14.00, la Biserica Sf. Spiridon.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/basescu-la-capataiul-lui-ion-diaconescu-55118.html