joi, 24 mai 2012
Un
drept la replică amânat
Sub
acest titlu apare, în săptămânalul „Observatorul militar”
nr.
20 (23 - 29 mai 2012), punctul de vedere al locotenent-colonelului
Florin Şperlea, redactorul şef al acestei publicaţii, privind
amestecul unor persoane din afara redacţiei în politica editorială
a ziarului, cel puţin într-o problemă care ne priveşte pe noi,
cadrele militare în rezervă şi în retragere. Este un drept la
replică tardiv, prin care se încearcă justificarea transformării
publicaţiei, într-o anume perioadă, într-un fel de „Scânteia”
pentru Gabriel Oprea. Ce nu spune redactorul şef şi aşteptăm să
o facă, totuşi, este de unde veneau „directivele”.
„Cititorii
vor fi găsit în paginile „Observatorului militar”, în şase
numere consecutive, în toamna anului 2011, câteva scrisori pe care
unii pensionari militari cu grade diferite le-au adresat fostului
ministru al apărării naţionale, Gabriel Oprea. Aceste scrisori nu
au fost niciodată primite
la redacţie, aşa încât conţinutul acestora mi-a devenit cunoscut
abia în momentul în care s-a luat decizia publicării lor, fără
consultarea redactorului-şef. Am cerut, în repetate
rânduri, pentru că toate erau elogioase şi vorbeau despre cum au
crescut pensiile semnatarilor, în vreme ce, în media civile,
numeroase voci descriau situaţia umilitoare îndurată de pensionari
militari, care se vedeau peste noapte cu pensiile drastic diminuate –
exemple sugestive aflându-se chiar în rândurile jurnaliştilor
militari care au avut cariere complete, onorante, în presa militară
–, ca în aceste pagini să existe şi punctele de vedere ale celor
nemulţumiţi, din raţiuni care ţineau de elementare principii de
deontologie jurnalistică, dar şi în temeiul vechiului adagiu
latin, adesea uitat, audiatur
et altera pars. Răspunsul primit a fost întotdeauna
acelaşi: un refuz categoric.”
Puteţi
citi întreg materialul pe
http://www.presamil.ro/OM/2012/20/ziar%2020.pdf
(pag. 19), iar dacă vă intersează şi ce scriam eu despre elogierea lui
Oprea de către „Observatorul militar” , intraţi pe
http://batcailie.blogspot.com/2011/02/observatoru-lu-oprea.html.
Colonel
(r.) Ilie Bâtcă