joi, 10 mai 2012


Demis de Băsescu: General Pop Gavrilă, şef la Jandarmeria Română

Scris de : M.A.B.


Generalul Pop Gavrilă, şef la Jandarmeria Română. A fost demis, la ordinul lui Băsescu, pentru că poliţiştii şi-au aruncat caschetele în curtea Cotrocenilor.

În 2010, Traian Băsescu a renunţat la serviciile Jandarmeriei şi Poliţiei, după ce mii de poliţişti – escortaţi de forţe de ordine ale Jandarmeriei – au protestat, pe 24 septembrie, la Palatul Cotroceni, faţă de măsurile de austeritate luate de Guvern şi au aruncat cu caschetele în curte. În urma incidentelor, Vasile Blaga şi-a dat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, în locul său fiind numit Traian Igaş. Începând cu 10 noiembrie 2010, general-maior Gavrilă Pop a fost eliberat din funcţia de şef al Jandarmeriei Bucureşti, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, Olimpiodor Antonescu. Ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI) de atunci, Traian Igaş, avea să admită, pe 11 noiembrie, că decizia a avut legătură cu mitingul poliţiştilor din 24 septembrie, desfăşurat în faţa Palatului Cotroceni.
MAI a anunţat joi, 10 mai 2012, că “general maior Pop Gavrilă, comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, a fost împuternicit, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor (n.red. – Ioan Rus), să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române”.
Cu aceeaşi dată, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, colonel Gavrilă Angelică Costel, inspector general al Jandarmeriei Române, a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi numit şef al Inspectoratului.
De asemenea, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, colonel Faur Adrian Marin, prim-adjunct al inspectorului general şi şef de Stat Major al Jandarmeriei Române, a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova şi numit în funcţia de şef al Inspectoratului.
În noiemebrie 2011, Costel Gavrilă, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Dâmboviţa, fusese împuternicit în funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române în locul lui Olimpiodor Antonescu. De asemenea, în funcţia de adjunct al său fusese numit Faur Adrian Marin, de la IJJ Covasna.

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/investigatii/demis-de-basescu-general-pop-gavrila-sef-la-jandarmeria-romana-93095.html