Cine pierde, cine câştigă?
Şi cine rămâne de fraier? – ar putea fi
completarea titlului, dacă nu l-aş lungi peste normele gazetăreşti şi
grafice. Asist la atacurile, uneori abile, cu strategii subtil
înverşunate, sau de-a dreptul ghiolbăneşti, asupra primăriilor. Într-o
comună, favoriţii, în persoana primarului în funcţie şi în cea a
viceprimarului, de neam veri şi chiar şi de neamuri proaste veri, s-au
bătut ca orbii cu bâta şi pumnii, ambii prezentându-se electoral
mutilaţi. Fiecare alegător, din varii motive, ţine cu unul sau cu
celălalt.
Dacă ţine cu unul are motive îndestulătoare să-l urască pe celălalt.
Pentru un pumn primit în falcă de candidatul simpatizat, celălalt devine
instantaneu asasin, vită nenorocită, puşcăriaş din tată-n fiu, uitând
că împricinaţii au un bunic comun şi părinţi fraţi. Pentru acelaşi pumn
administrat în fizionomie, agresorul este, pentru amicii lui electorali,
un erou. Bine i-a făcut! Ce bine i-a tras-o! O merita, dă-l în mă-sa de
escroc. Ce-a căutat în dreptul pumnului? Putea să stea acasă şi nu-l
deranja nimeni la fălci. Judecăţile se conjugă afectiv. Sentinţele, la
staborul de uliţă, sunt pronunţate iute. Nimeni nu-i muncit de îndoiala
de a nu fi decis corect.
Pe 10 iunie, după ce opţiunile vor fi contabilizate în urnă, unul
dintre verii bătăuşi câştigă, celălalt pierde. Se poate întâmpla ca
primarul să cadă subprimar iar vicele să se suie pe fotoliul de edil
plin. La fel de bine se poate întâmpla ca primarul de acum să rămână
primar iar vărul vice să se eternizeze vice. Ai văzut mă, că al meu a
câştigat, dă cu sâc unul din fraierii care au pus suflet chibiţând
duelul. A câştigat pe dracu, mormăie celălalt. Tot bou rămâne, zice
alegătorul înfrânt de-o neputinţă electorală, răcorindu-se cu o
înjurătură pentru pariul pierdut. Între timp verii au căzut la pace.
Cineva pierde, cineva câştigă. Luptele comunale şi orăşeneşti pentru
primării depăşesc uneori regulile bătăliilor politice cu substanţă, să
zicem, doctrinară, şi mistuie în ele pasiuni şi încrâncenări înrudite cu
întâmplări de acum trei generaţii, ca-n istorisirile lui Nikos
Kazantzakis. Străbunicul turcului de peste drum a necinstit-o pe bunica,
grecoaică şi fată, uitând s-o ia de nevastă. Ura transferată de la o
generaţie la alta schimbă votul şi influenţează scorurile care nu mai
ţin nici de partid, nici de virtuţi gospodăreşti, nici de alte calităţi
umane. Nemernicul se trage din ăla care acum o sută de ani a scos limba
la ai mei. E tot ce contează.
Întotdeauna învălmăşagul din ziua alegerilor se isprăveşte cu
desemnarea, mai mereu contestată, a unui câştigător. E şi un învins.
Niciodată nu-s număraţi fraierii, aleşi majoritar dintre votanţi.
Candidaţii perdanţi rămân întotdeauna cu câte ceva, un post de
consilier, o dregătorie de afaceri, un cozonac şi-o sinecură. Dintre ei
nu se aleg niciodată fraierii. Fraierii sunt număraţi dintre chibiţii
pătimaşi. Unii, mai ales în lumea satului, la care m-am referit
predilect, poartă şi acum, după două ierni, ponosita pufoaică Băsescu,
decolorată şi descojită de inscripţie, relicvă a unor credinţe înfrânte.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/cine-pierde-cine-castiga-613683.htm