Aoleu, moare bietul leu!

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

Citesc matinal articolul unui confrate care explică anemierea leului care se tot subţiază până la a deveni scheletic, prin mişcarea rotativă a pantofului domnului Isărescu. Talpa sa fină, croită pesemne din spinarea unei antilope, stă pe leu ca pe o muscă. Uneori, guvernatorul, săltând discret pantoful, lasă insecta monedei naţionale să respire. Îi dă chiar iluzia că o eliberează şi o ascultă cinic cum bâzâie. Apoi brusc apasă şi freacă talpa de podea, printr-o exersată mişcare de balerină.
Explicaţia ar fi destulă pentru a-i ţine calea guvernatorului, înarmat la rându-mi cu un pantof sau cu o nuia. Aşa de simplu să stea lucrurile? Nu cred. Că în biroul vast al descendentului de preoţi din Drăgăşani există fiole care, odată destupate, pot oxigena plămânii leului devenit un căţel care miaună, da, cred. Întremarea însă e subţire şi se stinge iute dacă din spatele bietului animal (doar noi puteam strica până şi faima regelui junglei!) n-ar pompa oxigen economia. O viaţă sănătoasă a economiei scapă moneda naţională de gripe şi alungă spaima din bieţii români care, de prin ianuarie încoace, se tot uită la leu ca la o rudă apropiată care murind, trage după ea tot neamul.
Ce-i putem face? Schimbarea de guvern, care se petrece în aceste zile la etajul politic al secretarilor de stat (de aici în jos, zic mai marii USL, n-ar încăpea decât competenţa) n-a proptit leul din cădere. Ba chiar, prin nesomnul speculatorilor, scrie cineva, leul a luat-o şi mai iute la vale. Unde se va opri, dacă se va mai opri? Vine iar inflaţia ca o invazie de lăcuste? Păi ce putem face decât să ne rugăm de pantoful domnului Isărescu să le asasineze. Copil fiind, bunicul meu dinspre mamă îmi povestea cum mergea, era în anii de după război, la Mizil, cu un sac de bani pentru a cumpăra o dublă de porumb. Banii se măsurau cu metrul cub, iar valoarea lor căta spre zero. Stăm, povesteşte în stilu-i aşezat, Adrian Vasilescu, mai bine decât ungurii, polonezii, marţienii. Să vedeţi nenorocire acolo! Adrian, pe care-l ştiu de o viaţă, e în stare să liniştească un condamnat la moarte care stă cu popoul pe scaunul electric. Călăul e deja cu deştul gata să apese comutatorul, iar el îl face să se viseze sultan înconjurat de cadâne.
Ce va face noul guvern? Face deocamdată ce-a promis. Dă bani celor care-au fost jecmăniţi. În paralel numără ce-a mai rămas prin seifuri. Premierul a cerut, înţeleg, un audit. Între timp, lumea se uită zilnic să vadă la cât a ajuns leul. În mod straniu, în România euro creşte iar în restul Europei scade. Nu mai pricep nimic. Motive pentru mari îngrijorări personale n-am. Nici cei mai mulţi dintre consătenii mei de la Sângeru. O băbuţă de la marginea satului, dinspre Rudari, pe nume Floarea, scurmă cu sapa un petec de pământ din spatele casei unde a pus câteva fire de ceapă, lăptuci şi un rând de "fasole oloagă”. E fasolea care nu se suie pe arac. Floarea n-are pensie, n-are soţ (e de tânăr în pământ) iar cei doi copii plecaţi în lume au uitat-o. Viaţa ei nu depinde de leu. Nu depinde fiindcă nu-l are şi nu l-a avut niciodată. Munca lui Vasilescu de liniştire devine, cel puţin în cazul ei, inutilă.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/aoleu-moare-bietul-leu-612810.htm