luni, 21 mai 2012


În vizită la militarii români: Victor Ponta, în Afganistan

Scris de : M.A.B.


Premierul Victor Ponta, însoţit de secretarul de stat Dan Tătaru, din MApN, şi generalul Valeriu Nicuţ, din SMG, va ajunge marţi dimineaţă în Afganistan.

Delegaţia oficială va vizita militarii români aflaţi în misiune în Afganistan, au declarat surse oficiale care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Dan Tătaru este secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar general-locotenent Valeriu Nicuţ este locţiitor pentru operaţii şi instrucţie din Statului Major General al Armatei Române.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, participă, în cadrul delegaţiei oficiale a României conduse de preşedintele Traian Băsescu, la Summit-ul Alianţei Nord-Atlantice care are loc la Chicago, în zilele de 20 şi 21 mai. Pe 18 mai, Corneliu Dobriţoiu a susţinut o videoconferinţă cu militarii români din detaşamentele dislocate în teatrul de operaţii din Afganistan, prilej cu care le-a mulţumit militarilor pentru modul cum îşi îndeplinesc misiunile încredinţate în Afganistan.
Aflat la Bruxelles, într-o întâlnire cu secretarul general al NATO, premierul Victor Ponta a declarat pe 10 mai că noul guvern de la Bucureşti este deplin angajat faţă de participarea şi obligaţiile României de membru deplin al NATO şi crede că toate angajamentele României trebuie respectate. Referitor la procesul de tranziţie din Afganistan, în contextul în care mai multe state aliate şi-au anunţat intenţiile sau chiar deciziile de reducere sau reconfigurare a prezenţei cu trupe în teren, Victor Ponta a spus că astfel de decizii sunt luate potrivit cerinţelor constituţionale de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, dar a dat asigurări că “noul guvern împărtăşeşte opiniile preşedintelui şi guvernelor precedente potrivit cărora România trebuie să-şi îndeplinească total angajamentele din Afganistan“.
Nicio decizie a noastră nu va fi luată unilateral, ci în deplină coordonare cu partenerii noştri şi potrivit calendarului care a fost convenit împreună de toţi aliaţii NATO, a adăugat Victor Ponta.
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seara, la summitul de la Chicago că este nevoie de solidaritate în rândul ţărilor NATO privind participarea la misiunea ISAF din Afganistan, el arătând că România desfăşoară în prezent 1.840 de militari combatanţi, 76 de jandarmi instructori şi 23 de militari în misiunea EULEX a UE. Preşedintele a arătat că România va rămâne angajată în Afganistan până la finalizarea retragerii misiunii ISAF a NATO, în 2014, iar obiectivul militarilor români va fi consolidarea situaţiei de securitate în zona Zabul, aria de responsabilitate a României.

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/in-vizita-la-militarii-romani-victor-ponta-in-afganistan-95536.html