marți, 8 mai 2012

Oprescu şi “cucul” împăratului Traian

Pentru a redeveni Micul Paris, cu toate accesoriile de candoare şi emoţie care se cuvin unei metropole istorice, în Bucureşti trebuie sădite nu doar panseluţe, ci şi statui. Capitala, nimerită mai mereu pe mâna unor tipi simpluţi, oropsiţi la capitolele spirit şi subtilitate (Ceauşescu, Băsescu şi nu doar ei), n-a fost învrednicită decât accidental cu monumente. Aşa a rămas, comparând-o cu bătrânele capitale europene, ca o fată de la ţară, fără maniere şi bijuterii.

Mai zilele trecute l-am văzut pe edilul Sorin Oprescu, cu care am vorbit o singură dată în viaţă, într-o întâlnire mijlocită de regretatul academician Cajal, pe care am avut cinstea să-l cunosc îndeaproape, l-am văzut, zic, cărând cu nişte uriaşe macarale pe roţi cele patru celebre statui de la Universitate, care-i înfăţişează, în mantii de bronz, pe Spiru Haret, Gheorghe Lazăr, Heliade Rădulescu şi Mihai Viteazul, tuspatru mutaţi din motive de construire a unei parcări subterane. Am tremurat o vreme, gândindu-mă că umbrele minerale ale celor patru vor fi abandonate prin vreo grădină. N-a fost aşa şi pentru că edilul de azi s-a nimerit croit dintr-o stofă intelectuală, iar în casa părintească a întâlnit sigur pe pereţi, acolo unde nu era o bibliotecă, tablouri sau gravuri. M-am bucurat de osteneala primarului general şi am respirat uşurat.

Capitala n-are decât puţine statui. Un Carol I îmbogăţeşte ecvestru piaţa din faţa Palatului Regal. Multe statui au fost demolate din motive politice. Comuniştii au pus la pământ lucrări înfăţişând personalităţi ale “burghezo-moşierimii”, iar democraţii de azi, monumentele dictaturii. Alţii au făcut muzee din ele. Din bronzul statuii lui Stalin, în faţa Teatrului Naţional, cu un adaos de pălărie, a fost obţinut bustul lui Caragiale.

De un timp, Sorin Oprescu e chestionat asupra unei lucrări plasate pe treptele Muzeului Naţional de Istorie. E voba de împăratul Traian, înfăţişat gol. Ţine în braţe celebra lupoaică din capul căreia pleacă steagul dacic. Capul de lup e punctul de confluenţă între daci şi romani. Unii găsesc indecent bronzul nud al împăratului. Ce să-i fac domnule, să-i acopăr “cucu”? Unde să-l pun? Despre cucul împăratului se spun deja bancuri. Unii sau unele l-ar vrea mai întremat. Îmi amintesc aceeaşi nemulţumire rostită de o profesoară din Arad, când am vizitat la Florenţa, celebrul David al lui Michelangelo. Am îndemnat-o să viziteze muzeele din Grecia, pline de fauni şi satiri cu îmbelşugate reprezentări falice.

Zilele acestea, o casă de licitaţii din Occident a vândut cu zeci de milioane de dolari o lucrare de Brâncuşi. Suntem ţara care l-a dat pe cel mai mare sculptor modern al lumii şi care i-a refuzat lucrările pe care i le făcuse cadou. Erau “decadente”! Pallady, ignorat la noi, expunând o lucrare la Paris, unde erau rânduiţi pictori celebri, a fost lăudat de toată presa străină iar vizitatorii se înghesuiau să-i vadă curtezana nudă. Nu mutaţi statuia, domnule Oprescu! Aţi ales bine locul. Nu-i înveliţi nici “cucul”. În expresii variabile, iubitoarele de artă îl pot găsi pictural pe pereţii grotelor marelui oraş, însoţit de o literatură lămuritoare.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/editorial/oprescu-si-cucul-imparatului-traian-612165.htm