Eu, ţiganul rom din România

Etnia ţiganilor nu e vinovată pentru vinile profunde pe care noi, ca naţie, le avem

 

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

Dincolo de unele acuze îndreptăţite, cocoţarea tuturor nenorocirilor noastre pe spinarea ţiganilor mi se pare nedreaptă şi excesivă. Circula un banc pe vremuri. Doi inşi stau lipiţi cu nasul de geam şi privesc acriţi afa­ră. Plouă, zice unul. Da, mă, plouă, fir-ar mama lor a dracului de comunişti, completează al doilea. Nu ştiu dacă ploua atunci din motive bolşevice, dar explicarea tuturor eşecurilor noastre diplomatice, politice, econo­mice, coborârea noastră pe ultimul loc ca nivel de trai în Europa, umi­lin­ţa uşii Schengenului trântită în nas, toate astea nu pot fi extrase cauzal din bătătura, încă sărmană, a comunităţilor de romi. Au ales ţiganii cel mai nenorocit sistem mafiot la conducerea României, care papă tot, lasă, ca o invazie de lăcuste, în urmă pă­mân­tul pustiit? Ni l-au reales ţiganii pe Băsescu? Au numărat ei în Parlament banditeşte voturile sau românca Roberta? Au muls ţiganii, până la se­cătuire, bugetul şi tot ei au decis construirea de stadioane şi stadionaşe pe denivelatele noastre meleaguri mi­o­ritice în timp ce obiectivele crea­toare de locuri de muncă se lasă în za­dar aşteptate? Preşedintele vorbea acum vreo doi ani de cei 6,5 milioane de pensionari care parazitează – asis­taţi social – munca generaţiilor vioaie de azi. Acum câteva zile, obsedat tot de pensionari, pomenea cifra 4,9 mili­oa­ne. Unde au dispărut 1,6 milioane de suflete, fiindcă sufletul nu îm­bă­trâ­neş­te, iar pensionarii pot fi conside­raţi şi ei încă oameni? Lângă noi se pe­trece un genocid? Sunt ţiganii vi­n­o­vaţi pentru neputinţa noastră de a pune întrebări şi pentru lentoarea cu care ne exprimăm nemulţumirile?

În Sângeru e o comunitate de ţi­gani consistentă. Cândva, pe o  moşie a Văcăreştilor, au fost aduse două fa­mi­lii de ţigani. Acum sunt peste o mie, cei mai mulţi în cartierul ţigănie. Pe deal, spre Bobaru, erau ţiganii lă­u­tari. Un bătrân cântăreţ la ţambal, preferat de bunicul meu dinspre mamă, pe care l-am apucat şi eu, a murit ultimul. Au rămas câteva case de pământ pustii, pe jumătate in­trate în pământ. Lăutarii faimoşi din Sângeru au dispărut, văduvind nunţile şi petrecerile săteşti de o mu­zică pe care începem s-o uităm, ră­ma­să doar în legendele cu Barbu Lă­u­ta­ru şi alţi cobzari şi violonişti cu formi­dabil talent înnăscut. Spre Salcia sunt lingurarii. Câţiva mai cioplesc linguri şi copăi din lemn de plop, pe care le expun la porţi. Anual îi vizitez şi cum­păr vasele din lemn a căror căl­dură nu poate fi egalată niciodată de luciul veselei fabricate. Au rămas ne­gu­s­torii de nuci pe care le achi­zi­ţi­o­nează din toată ţara. Unii şi-au făcut case mari. Printre ele sunt însă şi des­tule cocioabe. Sărăcia, sărăcia cruntă ex­plică înapoierea şi, în cele din ur­mă, cerşetoria sau hoţia de care ne acu­ză Europa simandicoasă. Coană Europo, scriam acum un an în acest ziar, bagă-ţi în cap că ţiganii mei sunt şi ţiganii tăi, cotrobăie-te prin poşetă şi scoate gologani pentru a-i civiliza, pen­tru a-i şcoli, nu te mai da insultată, nu mai strâmba din nas. Ne-ai vrut? Atunci ia-ne cu totul! Zici că România e ţara romilor? Dacă-i aşa, şi tu, Europo, eşti continentul romilor. Aten­ţie, nu le da foc, cum am văzut prin Bulgaria sau Cehia, pentru că rişti un autodafe!

Acum câţiva ani am botezat cinci ţigani. A venit finul Oiţă, octogenar. Naşule, zice, bunicu’ lu’ matale, Victor Avramescu, să-l hodinească Dum­nezeu pe unde o fi, a cununat pă­rinţii mei şi ne-a botezat pe noi toţi. Botează-mi şi mie un nepoţel. Aşa e, bătrânul a cununat şi botezat toa­tă ţigănia şi eu moştenesc puzderie de fini. Bine, zic, câte luni are ăl mic? Finu’ Vasile are (avea) 14 ani şi este cu un lat de palmă mai înalt ca mine. Un ţigan spălat, spătos, frumos. Păi ăsta-i nepoţelul? Ăsta, naşule, că fiu-meu e prin Italia şi n-a apucat să-l boteze când era de ţâţă. Până să ne preparăm de botez, finul Oiţă mi-a mai adus patru nepoţele, cea mai mică de 12 ani, Elena, şi cea mai mare, Diana, de 19, toate ochioase, sprâncenate. Am pus condiţia să facem botezul fără paranghelii. Fără ma­nele şi aiureli. Aşa a fost. Am invitat la biserică doar primarul, pe Cons­tantin Băjenaru, şi şeful local de po­liţie. Finii au îmbrăcat, după ce au eli­be­rat la piele hainele civile, nişte bi­bli­ce cămăşoaie albe, din pânză, pe care, la cererea preotului, le-am con­fec­­ţionat eu, naşul, la o croitoreasă. Le-a dat cu mir pe frunte şi pe tălpi. A cântat rugăciuni. Slujba a fost sim­plă, dar emoţionantă. Sunt aceşti fini ai mei, unii lucrători cu ziua în agri­cul­tură, vinovaţi de starea Ro­mâ­niei? Dacă da, atunci toţi purtăm po­vara acestei vini. Ţiganul sau romul sau ţi­ga­nul rom din mine e vinovat.

Ţiganul din tine e vinovat, domnule votant, care, etnic, poţi fi orice, iar ca rang profesional poţi fi profesor universitar, cercetător sau chirurg. Sunt vinovaţi ţiganii că n-am intrat în Schengen? Parcă aşa a zis preşedintele. Dacă-i aşa, ţigani suntem toţi. Eu, ţiganul Avramescu, şi tu, ţiganul Bă­sescu, şi tu ,ţiganul Baconschi, suntem vinovaţi, iar ultimii doi mai abitir de­cât toţi, fiindcă, în afară de intrigării politice pentru conservarea ne­no­ro­citei lor puteri, nu fac nimic în folosul ţării. Am stat, în bancă la Sângeru, în pri­mele clase, cu Constandin Ion, pri­e­tenul şi colegul meu ţigan. Mama, di­rectoare de şcoală, se chinuia să-i adu­că la învăţătură pe copiii din ţi­gă­nie şi aşezarea fiului ei, nimerit premiant, alături de un confrate de altă et­nie dădea, credea ea, bine. De aici m-am ales, în schimbul înjumătăţirii sandvişului zilnic, cu învăţarea în­ju­ră­tu­rilor în limba bunului meu coleg. Mi-au prins bine. Ion, care s-a pră­pă­dit de inimă, a crescut opt copii mun­cind pe rupte şi a lăsat în urmă 40 de ne­poţi. Oricât m-am străduit, aici m-a bătut. Etnia ţiganilor, de care voi scrie probabil şi săptămâna viitoare, cea cântată de marele poet spaniol Lorca sau de Miron Radu Pa­ras­chi­vescu în "Cântece ţigăneşti", nu e vi­no­vată pentru vinile profunde pe care noi, ca naţie, le avem.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/eu-tiganul-rom-din-romania-592418.html