vineri, 7 octombrie 2011

Pe ce se bazează securitatea României. Vezi ce spune Băsescu

Scris de: M.A.

România este una dintre ţările care îşi bazează securitatea nu numai pe realitatea dată de faptul că este membru NATO, “dar şi pe relaţia bilaterală cu SUA”.



Declaraţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu, la întâlnirea de vineri cu, şase congresmeni americani: Mike Turner, preşedintele subcomitetului pentru Forţe Strategice din cadrul Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei Reprezentanţilor, Jeff Miller, Mike Ross, Jo Ann Emerson, Carolyz McCarty şi David Scott.
“Mă bucur că veţi participa la evenimentul (AP NATO – n.r.) care începe luni şi sunt bucuros că aveţi la dispoziţie un weekend ca să vedeţi, poate, câte ceva în România, pentru că de multe ori oamenii nu cunosc cu adevărat România, dar multe aprecieri greşite sunt transferate dinspre media. Nu este cazul în SUA, avem această problemă în Europa şi suntem bucuroşi de fiecare dată când politicienii europeni vizitează România”, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii, transmite Medifax.
“Tocmai ce am semnat la Washington acordul bilateral privind scutul antirachetă. Ne bucurăm că Spania a anunţat ieri că alte elemente ale sistemului vor fi plasate în Spania. Lucrurile merg înainte. Oricum, ceea ce aşteptăm de la acest eveniment este să prefigurăm puţin concluziile care vor fi la summit-ul de la Chicago şi să vedem dacă principalele obiective ale viitorului summit NATO vor fi în concordanţă cu aşteptările noastre”, a menţionat şeful statului român.
“Apreciem parteneriatul cu dumneavoastră şi concluziile acordului de cooperare, pe care l-am semnat recent, la Washington. Şi ne-am bucurat să vă vedem acolo. Vă mulţumesc pentru că v-aţi oprit la Biblioteca Congresului să discutaţi şi cu noi, în timpul acelei importante vizite la Washington. Acel acord reprezintă, cred, o imensă oportunitate pentru ca NATO să implementeze sistemul de apărare antirachetă, care să asigure securitate atât pentru Europa cât şi pentru SUA. Vreau să vă felicit pentru găzduirea AP NATO. Ne bucurăm că suntem aici”, a afirmat, la rândul său, Mike Turner.
Un fel de Plan Marshall
“Uitându-ne la declaraţia comună cu privire la Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI dintre România şi SUA, putem concluziona că acoperă o arie largă, de la economie, la educaţie, tehnologie, cultură, astfel încât putem considera acest document ca fiind un Plan Marshall“, a mai spus Traian Băsescu. Planul Marshall a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial.
Băsescu a mai afirmat că, dacă România va fi capabilă să valorifice toate direcţiile care sunt fixate prin acest Parteneriat Strategic, va beneficia enorm de investiţiile americane, de sistemul educaţional american şi de nivelul de dezvoltare tehnologică al SUA. “Problema este să construim aici câteva lucruri capabile să absoarbă ceea ce se menţionează în acest document extrem de important. Este un parteneriat pentru o lungă perioadă de timp”, a apreciat şeful statului român.
La întâlnire au mai participat ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, dar şi consilierul prezidenţial Iulian Fota.

Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/pe-ce-se-bazeaza-securitatea-romaniei-vezi-ce-spune-basescu-54250.html