Seceta şi rapiţa au provocat umilinţe prezidenţiale

Scris de : Teodor Seran

Am ajuns la momentul istoric în care nimeni nu mai poate avea un singur gram de încredere în cuvântul Preşedintelui Traian Băsescu. Intervenţile televizate ale Preşedintelui României produc din ce în ce mai des ilaritate şi uneori chiar stupoare. Tribulaţile politice şi nu numai pe care acesta încearcă să le transmită cetăţenilor, cu intenţia ipocrită de a creea un grăunte de admiraţie faţa de un preşedinte care chipurile, se gândeşte la soarta lor, nu au un conţinut logic şi coerent menit să ducă la o acceptare sau cel puţin la o dezbatere privind problematica scoasă la tarabă. Nimic concret, nimic credibil, nimic sincer. Doar vorbe de clacă prezidenţiale.
După ce a fost un zmeu-paraleu, conducând dictatorial toate instituţile statului, Traian Basescu vrea sa redevină uman, de data aceasta fără lacrimi, pe baza unei alte reţete, cea a durerilor de suflet. Mai precis, ni se aduce la cunoştiinţă, faptul că în sufletul acestuia colcăie un morman de frustrări, care l-au îndemnat pe Preşedinte să mărturisească candid că cea mai neagră perioadă din viaţa lui a fost cea din timpul mandatului, perioadă în care a fost în mod permanent umilit. Se prea poate ca şi de această dată, mulţi dintre cetăţenii de bună credinţă şi naivi să fi crezut precum melcii nătângi, în vorbele Preşedintelui. În acest caz, avem de-a face cu o dublă ignoranţă: cea prezidenţială şi cea laică, care din păcate încă persistă. Afirmaţia că încă din 2007 a fost supus unor mari umilinţe duce la supoziţia că Traian Băsescu nu are proprietate termenilor. Să analizăm ce înseamnă la modul real, să umileşti un preşedinte. Într-o primă accepţiune a acestei stări de umilinţă, ar fi necesar să îi creezi Preşedintelui un sentiment de inferioritate, izvorât într-un anumit context, din anumite aprecieri rău-voitoare. Acest lucru ar presupune în mod obligatoriu să te afli lângă Preşedinte în prezenţa unor alte persoane.
Această condiţie este imposibil de îndeplinit cât timp în proximitatea unui preşedinte este aproape imposibil de pătruns din cauza gărzilor personale, respectiv SPP. Doar printr-o simplă imprecaţie adresată verbal de la distanţă, nu se poate spune că Preşedintele a receptat un sentiment de inferioritate, în primul rând pentru că acest lucru s-a întâmplat foarte rar, în timpul mandatului prezidenţial. Doar în ultimii doi ani Traian Băsescu a receptat şuvoaie consistente de huiduieli în locuri publice, dar acestea au fost în mod evident meritate, datorită gravelor greşeli politice comise de acesta.
Una e să te simţi umilit când eşti înjurat pe nedrept şi alta e să pretinzi că te simţi umilit atunci când întradevăr meriţi să fii înjurat. Preşedintele ar putea să clameze umilinţa şi în cazul în care, ar fi pus în mod forţat într-o situaţie umilitoare. Or, acest lucru este imposibil de realizat în cazul funcţiei prezidenţiale. Este evident faptul că nimeni nu poate să-l oblige pe Traian Băsescu să adune castane prin parcul public. Această categorie de umilinţă este imposibilă. Mai există varianta ca prin anumite fapte să îl pui pe Preşedinte de om umilit, cum ar fi de exemplu, să îl plimbi îmbrăcat în haine de clawn pe plaja de la Neptun. Desigur că şi această ipoteză ţine de domeniul ştiinţifico-fantastic.
Concluzia este clară şi ar trebui înţeleasă şi de către acea categorie a cetăţenilor, care, spre regretul naţional, nu cunosc semnificaţia verbului « a umili ». Desigur că toată această aparent confesiune sinceră a Preşedintelui nu reprezintă decât o diversiune menită a fi rampa de lansare a marii « gogoşi » electorale, cea a măririi salariilor de la începutul lunii iunie 2012. De ce luna iunie ? Aşa s-a nimerit ! O simplă coincidenţă ! Mandatul de preşedinte nu a constituit pentru Traian Băsescu nici pe departe cea mai neagră perioadă din cariera lui politică. Dimpotrivă, din 2004 şi până în prezent, se poate spune că Preşedintele a trecut prin cea mai « fericită » -în accepţiunea lui !- perioadă a vieţii lui, în timpul căreia a trăit ca în « sânul lui Aavram », caracterizată de o « pohtă » fără astâmpăr : să facă numai « ce vrea muşchiul lui ! » Viaţa dusă în timpul mandatului de către Preşedinte nu îi dă dreptul să se plângă, pentru nici măcar o secundă din timpul scurs până în prezent. Căderea imaginii personale, pe care o consideră o consecinţă a umilinţei, în realitate se datorează faptului că românii nu mai cred în promisiunile demagogice ale acestuia. Spălarea imaginii Preşedintelui este în viitor o acţiune imposibilă, iar degradarea acesteia este comparabilă cu cea a degradării unei maşini de lux până la stadiul de tinichea ruginită. Adevăraţii umiliţi se află printre noi, cu milioanele. Nu îi cunoaştem personal şi nu o să-i cunoaştem probabil niciodata. Ei sunt cei cărora va trebui să le mulţumim într-o zi, atunci când prin revolta umilinţei lor, vor schimba faţa lumii.

Sursa:
 http://www.ziuaveche.ro/opinie/seceta-si-rapita-au-provocat-umilinte-prezidentiale-79734.html