vineri, 16 martie 2012


Cine loveşte în Armata României?

Ultimile sondaje privind încrederea oamenilor în instituţiile statului, plasează armata Romaniei pe primul loc în rândul populaţiei, cu un procentul de peste 70% . Această încredere durează de foarte multă vreme şi în ultima perioadă a crescut, fapt ce au îngrijorat pe mai mulţi. Dacă procentul nu ar fi fost atât de mare s-ar fi vorbit mai mult despre acest aspect. Însă faptul că procentul este atât de ridicat, îngrojorează şi îi determină pe unii politicieni, ONG-urile şi chiar o mare parte din presă, dacă nu cumva toată presa obedientă puterii, să treacă aspectul pe plan secundar. Scoaterea în evidenţă şi comentarea acestui fapt ar constitui publicitate care ar conduce la o creştere şi mai mare în sondaje a armatei, lucru care ar îngrijora într-o mare măsură putere şi nu numai. Evident că acest lucru îngrijoreză mai ales în condiţiile în care Romania este stat European, iar armata face parte din NATO. Îngrijorează pentru că ştim cu toţii că actuala conducere a statului a dus ţara într-o sărăcie cumplită, populaţia aflăndu-se la limita suportabilităţii. Ştim cu toţii că suntem europeni numai cu numele, nu şi cu veniturile pe cap de locuitor, că o mămăligă poate exploda la orice gafă făcută de vre-un politician încălzit înainte, în timpul, sau după drojdia consumată. E suficient să-l mănânce sub limbă din nou pe Lute şi lumea să iasă în stradă, la care şi o parte din fosta şi actuala armată să se alăture. Totul este posibil la nivelul de trai al întregi populaţiei. Nu dă bine o astfel de participare a armatei la o eventuală nemulţumire. Ar fi fără precedent în spaţiul European unde NATO operaţionează.
Această temere există, a fost pusă pe masa Cotroceniului de mai multă vreme, semnalul fiind tras şi de un înalt oficial american care aprecia că, singurul pericol care paşte Romania poate venii de la fosta armată ce se menţinea foarte unită până nu de mult.
Astăzi lucrurile se prezintă altfel întrucât s-a acţionat rapid cu costuri foarte mari pe mai multe planuri, pentru spargerea unităţii fostei armate dar şi a actualei, cu scopul distrugeri credibilităţii şi diminuarea respectului obţinut. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv au recurs la:
  1. Iniţierea în regim de urgenţă fără consultări, dezbateri, simulări, a unei legislaţii nemaiântâlnite până acum în domeniul pensiilor militare, introducând un principiu participativ la un fond de pensii care nu a fost legiferat în sistemul de retribuire până în anul 2011. Acest lucru a dat posibilitatea introducerii în formula de reaşezare a pensiilor militare, a unor elemente false care să dea posibilitatea balansării unor sume importante din pensiile celor tineri către buzunarele celor mai în vârstă, provocând dezbinarea fostei armate. Formula de calcul a fost atât de prost concepută încât au dat peste cap calculele estimate, astfel că fondurile pentru pensiile militare au crescut cu 1/3, unele pensii ajungând să se dubleze. La colectarea sumelor care au constituit baza de calcul a pensiei militare au fost adunate şi sumele extrabugetare primite stimulente în urma participării unor militari la muncile industriale şi în agricultură, constând în prime şi premii ce se achitau de unităţile civile. OuG1/2011 anexa 3 art. 8, nu face nici o distincţie între acestea şi cele determinate de îndeplinirea obiectivelor procesului pregătirii de luptă. Aceste stimulente extrabugetare colectate la baza de calcul a pensiilor au umflat artificial pensiile unor militari, producând pe de altă parte o discriminare faţă de militarii care au fost selectaţi pentru profesionalismul lor să rămână în cazărmi şi să asigurare operativitatea unitătilor de luptă.Toate aceste scăpări în legislaţie au produs discriminări dar şi pagube întrucât orice sumă care sare dincolo de raţional, realitate şi posibil, devine logic o pagubă. Stimulentele extrabugetare primite de la unitătile civile nu reflectă contribuţia militarului la îndeplinirea capacităţii de luptă a unităţii. Cuantumul funcţiei şi a gradului precum şi derivatele din acestea, care alcătuieşte solda tarifară trebuie să constituie elementele de bază în stabilirea pensiei militare şi nu alte sume colaterale primite stimulente din fonduri extrabugetare. Aceste sume nu aveau legătură cu procesul pregătirii de luptă a unităţilor militare. Foştii sportivi militari campioni, care au primit stimulente considerabile, din veniturile extrabugetare aduse statului român, după acest raţionament, anexă şi articol ar trebui să-şi revendice drepturile la pensiile militare. Poate nu întâmplător Marcu care a tras cândva cu arcul , în cuvântul său a lăsat să se înţeţeagă că fiecare militar poate face dovada obţinerii acestor sume. 2) O altă diversiune gândită în scopul distrugerii credibilităţii populaţiei în armată a fost aruncarea pe piaţă în această etapă a unor indivizi cunoscuţi cărora le miros gurile de la o poştă mai ales atunci când atacă armata. Scoaterea pe piaţă a unor deontologi umili şi servili puteri, precum şi a unui lider aşa zis revoluţionar mort de foame dar nu şi de sete să culpabilizeze întrega armata participantă în evenimentele din decembrie 1989, face parte dintr-un plan mai vechi în care istoricul turnător la secu a mai făcut-o cu ani în urmă. După ştiinţa mea toţi din familia securităţii mai sug şi acuma la ţâţa ei. La diversiune transpiră şi aşa zisul om de presă devenit peste noapte cărturar. Acest umil şi servil ziarist de casă cu pseudonimul ce vine de la cartea pe care nu a reuşit s-o termine de citit, şi-a propus să scoată şi el una. Şi a scos-o mânat de ideea culpabilizării întregii armate în evenimentele din decembrie 1989. Cărturarul cu faţă portocalie si retorică sacadată de căruţaşi, face şi o analiză vezi Doamne, a acţiunilor de luptă şi ceva mai mult, analizează chiar şi traiectoria gloanţelor. Ce nu ştie omul ăsta, că obedienţa şi slugărnicia nu te înalţă ci te coboară în ochi oamenilor.
Aceşti sugari la ţâţa securităţii se chinuie şi inventează scenarii aberante dându-şi cu părerea despre armată scuipând către ea. Unul dintre ei cu un nume de organ, fizionomie şi instinct porcesc, nu pierde ocatia de câte ori iese în public (cât o mai avea libertatea) să se refere la corpul ofiţeresc cu invective şi neadevăruri. Uită că el a servit din troacă şi se scăldă şi azi în aceeaşi mocirlă care există dincolo de gard. De atâta ură, încep să-i iasă şi viermii pe gură. Individul de profesie traficant de influienţă a dat laba cu câţiva politicieni care au deţinut puterea şi cu câţiva menegeri ai serviciilor oculte, mânjindu-i şi pe aceştia cu spermatojoizii secretaţi de guşa lui scârboasă. Omul într-un timp extrem de scurt a reuşit să acumuleze atâta avere, cât n-au acumulat alţii care s-au ţinut de treabă, în trei sau patru generaţii. Şi Romania nu are cu ce plăti pensiile asistaţilor ei, ne spunea Lute, personajul care i-a înregimentat pe aceşti sugari sub steagul portocaliu.
3) Altă acţiune care pătează imaginea armatei este atragerea ei lângă un partid cu susţinere militară cu scopul de a induce în rândurile populaţiei, ideia că armata nu mai este apolitică. Astfel credibilitatea armatei să scadă. Susţinerea înfiinţării lui s-a primit nu numai de la factorii de putere interni dar şi externi, oameni de afaceri. Toţi cei interesaţi pentru scăderea credibilităţii armatei au pus umărul la consolidarea acestui partid în primă fază. Analizaţi atent cu ce oameni s-a înfiinţat acest partid şi care pot fi eventualii susţinători la alegeri. În primul rând se mizeaza pe votul acelor militari cărora le-au umflat pensiile. Dealtfel conducerea ANCMRR-ul şi-au exprimat public adeziunea la acest partid
4) O altă lovitură dată armatei constă în măsurile de ridiculizare în ochii opiniei publice a ceremoniilor de ridicare în grad la vârful armatei prin încălcarea unor reguli, norme, stagii. Aruncarea în derizoriu a acestui eveniment prin avansări la bliţ lăsate la îndemâna politicienilor. Măsurile luate au condus la bagatelizarea acestui important eveniment. De asemeni cele onorifice se fac în urma negocierilor. Astfel că propunerile au ajuns pe mâna unor, asociaţii nedemocratice, înregimentate politic, conduse de indivizi ce s-au ales pentru trei şi patru mandate, care fac adeziuni şi strigă lozinci. S-a ajuns să se avanseze din plutonier la gradul de general, din muncitor necalificat s-a avansat politic de două ori la gradul de general la un an diferenţă. Tot într-un timp record s-a avansat de la gradul de căpitan, la general cu patru stele. I-au căzut lui Marcu stelele pe umeri precum mătreaţa din păr. Cred că dacă Lute ar fi putut să se autoavanseze şi-ar fi pus şi el vre-o trei grade pe umăr aşa cum a mai făcut-o între anii 40-41 un alt dictator. Dar dacă tot a dispus de bliţ i-a mai pus pe umăr două stele lui Marcu ,să poată să tragă bine cu arcu.
Nici comuniştii nu avansau atât de repede şi fără criterii. Şi ei te mai trimiteau la un curs înaintea avansării. Ăştia au distrus tot. La cei activi au crescut gradele la funcţii în aşa fel încât, şefii compartimentelor de asigurare, au funcţii de colonei, echivalând cu comanda unei divizii în perioada interbelică. Nu a avut armata română niciodată de la înfiinţarea s-a, asemenea state de încadrare. Vă daţi seama celelalte funcţii cum sunt încadrate. Unde poate conduce toate aceste anomalii, toate aceste disfuncţionalităţi, nu cumva la decredibilizarea armatei? Cine sunt aceştia care lovesc în ea?
Eu unul ţin ochii deschişi, văd, simt, citesc şi spun ce văd, ce simt, ce citesc şi nu încetez să-mi iubesc, s-o respect şi să-mi apăr armata .
Trăiască armata Română!

Col. (r.) Nour Constantin