Traian Băsescu a susținut duminică seara o declarație de presă în care a vorbit și despre cazul deputatului Mihail Boldea, parlamentarul care a aruncat în penibil autoritățile române, în frunte cu președintele.
Băsescu a început să vorbească despre acest caz dându-i mai întâi o palmă ministrului de Externe, Cristian Diaconescu.
"Nu am să vă spun cum a spus ministrul de Externe că nu este o problemă importantă. Este o problemă extrem de importantă pentru noi pentru că e vorba de un cetăţean român. Nu am să intru în niciun fel de detalii. Vă pot spune că este perfect localizat, în orice moment se poate declanşa operaţiunea de reţinere a lui", a spus Băsescu.
După ce vineri anunța că îl caută pe deputat "și în gaură de șarpe" și ne asigura că-l va aduce în țară, Băsescu a revenit duminică la sentimente mai bune. "Vă pot spune însă că nu avem niciun interes să se producă o reţinere a domnului Boldea pentru că e în interesul nostru ca un cetăţean român care a plecat legal să fie protejat de riscurile arestării de către alte state, pus în detenţie şi să înceapă lungul proces de trimitere de acte pentru a-l extrăda. Obiectivul nostru este ca domnul Boldea să vină prin intermediul autorităţilor române pentru a preveni o detenţie pe teritoriul unui stat străin", a declarat Traian Băsescu.
Ce a spus Diaconescu despre cazul Boldea
Cristian Diaconescu a afirmat sâmbătă, la Craiova, referitor la cazul deputatului Boldea că în politica externă sunt "chestiuni mult mai importante decât această situaţie".
"Eu cred că avem, din punctul de vedere al politicii externe, chestiuni mult mai importante decât această situaţie. Acesta este punctul meu de vedere. Sunt în politica externă lucruri extrem de complicate în acest moment şi vă sunt recunoscător pentru interesul dumneavoastră pentru ele", a spus Diaconescu.
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/basescu-boldea-a-plecat-legal-trebuie-protejat-de-riscurile-arestarii-de-catre-alte-state-177325/