luni, 26 martie 2012

Cum vrea Medvedev să evite războiul in Siria

Scris de : M.A.

Dmitri Medvedev a estimat că misiunea lui Kofi Annan este “poate ultima şansă” de a evita “un război civil prelungit în Siria”, dând asigurări că Rusia va acorda tot ajutorul posibil.
“Poate că aceasta este pentru Siria ultima şansă de a evita prelungirea unui sângeros război civil”, a declarat Dmitri Medvedev la întâlnirea cu emisarul special al ONU şi al Ligii arabe pentru Siria, aflat în vizită la Moscova. “Vom acorda tot ajutorul posibil”, a adăugat liderul de la Kremlin, potrivit Agerpres.
Dmitri Medvedev şi-a exprimat speranţa că activitatea lui Annan în Siria se va încheia cu un rezultat pozitiv şi a apreciat eforturile acestuia de mediere în reglementarea conflictului. “Contăm pe faptul că, la fel ca întotdeauna, vom putea să ne bazăm pe bunele sfaturi ale Rusiei”, a declarat, la rândul său, Kofi Annan.
“Cu ajutorul meu şi al unor însemnaţi mediatori, vom putea depune eforturile necesare pentru a încheia acest conflict dificil şi sângeros, pentru a asigura accesul ajutorului umanitar la cei care sunt în nevoie, astfel încât în această regiune să domnească pacea”, a mai spus Kofi Annan la întâlnirea cu Medvedev, care a avut loc pe aeroportul guvernamental Vnukovo-2 din Moscova.

Sirsa:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/cum-vrea-medvedev-sa-evite-razboiul-in-siria-82004.html