Adrian Nastase: Eu sunt cel care l-a umilit pe Traian Basescu
Presedintele Consiliului National al PSD, fostul premier Adrian Nastase, a afirmat marti, pe blogul personal, ca este "vinovat" de faptul ca l-a umilit in toti acesti ani pe seful statului, ironizand astfel o afirmatie facuta recent de acesta la un post tv conform careia s-a simtit jignit de multe ori in calitate de presedinte al Romaniei.
"Recunosc, sunt vinovat: in toti acesti ani, eu sunt cel care l-a umilit pe Traian Basescu. Sunt atat de mult exemple, incat nici nu stiu de unde sa incep: Eu l-am fortat, in 2004, in campania prezidentiala, pe Traian Basescu sa-l inlocuiasca pe Theodor Stolojan si sa planga din cauza asta. Poveste care l-a cam umilit...; Eu l-am facut pe Traian Basescu sa imi construiasca, prin procurorii sai, vreo 40-50 de dosare din care, de-a lungul acestor ani, nu s-a ales mai nimic, motiv care l-a facut sa se simta umilit...; Eu l-am facut sa trimita emisari la toate bancile din Europa, din Marea Chinei si din diverse off-shore-uri pentru a gasi conturi de-ale mele; a descoperit ca nu exista astfel de conturi si asta l-a umilit foarte tare...;Eu m-am gandit sa merg la tribunal de vreo 200 de ori in ultimii ani, doar pentru a socializa cu judecatori si procurori pe care Traian Basescu nu i-a sunat niciodata personal. Si acest lucru l-a umilit, pentru ca s-a gandit ca pregatesc actiuni electorale in justitie", a spus ironic Adrian Nastase, citeaza Agerpres.
Fostul premier a mai aratat, tot ironic, ca el este cel care a "lasat, in 2004, Romania cu vreo 800 de mii de salariati bugetari, pentru ca, in perioada sa de guvernare, Traian Basescu sa creasca numarul lor spre 1,4 milioane, pentru a avea de unde sa il scada acum, la 1,1 milioane", ceea ce l-a "umilit din nou" pe seful statului.
"La fel, situatia datoriilor - in 2004, Romania avea datorii reduse si deficite bugetare foarte mici (1,3% din PIB); a fost nevoie ca Traian Basescu sa vina, sa le mareasca, iar acum sa se laude cum incepe sa le scada, conform parabolei cu rabinul care sfatuieste pe cel cu o locuinta insuficienta pentru familie, sa ia in casa si animalele din curte... De fapt, cred ca umilinta suprema a fost ca Traian Basescu a fost nevoit sa recunoasca, dupa toti acesti ani, cine a fost cel mai bun prim ministru. Din cauza mea...", a continuat Nastase.
El a mai spus ca nu este singurul care s-a gandit sa-l umileasca pe Traian Basescu in perioada mandatului sau de presedinte.
"E chiar pacat ca noi toti, cei care am contribuit la umilirea sa, nu ne-am gandit un pic si la sentimentele si emotia acestui om care se sacrifica pentru tara si pentru istorie. Jurnalista pe care a facut-o 'tiganca imputita' l-a umilit enorm pe presedinte, fortandu-l sa se duca la consiliul anti-discriminare, pentru a da explicatii; cum de nu s-a gandit ziarista respectiva la ce umilinte il va supune pe presedinte? Fostul premier Petre Roman este un alt personaj care l-a umilit pe Traian Basescu prin tot ce l-a fortat pe acesta sa faca impotriva sa. Basescu s-a umilit, actionand impotriva lui Roman, ajungand sa il dea, practic, afara din partidul care-l adoptase, lucru care, sunt convins, i-a produs enorm de multe probleme morale presedintelui Basescu. Regele Mihai il cam umileste pe Traian Basescu prin faptul ca exista, prin actele si gesturile sale istorice, care il forteaza pe Traian Basescu sa creeze alternative regale, ceea ce, pentru el, este o mare umilinta. Pe de alta parte, ii permite sa se distanteze de Casa Regala, pentru ca doar regii abdica, nu si comandantii de nava. Exemplul cel mai bun l-a dat comandantul navei de croaziera 'Costa Concordia' (...) Ca sa nu mai vorbesc de romanii care aleg sa plece din tara si care, prin comportamentul si deciziile lor, il fac pe presedinte sa se simta profund umilit. (...) Lista este lunga...", a spus Nastase.
El a dorit sa incheie printr-un indemn privind incetarea umilirii presedintelui Basescu. "Are si el dreptul la adulatie, la cultul personalitatii, la o realitate paralela, la camarila si la oameni care sa il ajute sa depaseasca mai usor impactul nefericit al realitatii. Sigur ca exista solutii electorale iar eu sugerez ca 'iesirea din umilinta' a presedintelui (ca sa folosesc un stil de exprimare de tip prezidential) sa se faca democratic, rapid si fara dureri", a mai sustinut presedintele CN al PSD.
Sursa:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11736453-adrian-nastase-sunt-cel-care-umilit-traian-basescu.htm