marți, 13 martie 2012


R Moldova – Parteneri cu NATO în viitor

Scris de : M.A.B. 


120 de delegaţi din peste 40 de state, membre ale Alianţei Nord-Atlantice, semnatare ale Parteneriatului pentru Pace, Dialogului Mediteranean şi Iniţiativei de la Istanbul, participă la Chişinău, la Atelierului de Cooperare şi Coordonare Militară „Parteneri cu NATO în viitor”.
În mediul actual de securitate avem nevoie de foarte multă cooperare şi înţelegere pentru a soluţiona problemele comune, a declarat ministrul Apărării din Republica Moldova, Vitalie Marinuţa. Oficialul a afirmat în deschiderea evenimentului că R Moldova este un partener activ în cadrul Programului PfP şi a participat cu succes în diverse activităţi organizate de NATO.
Cooperarea dintre NATO şi partenerii săi este multidimensională şi reciproc avantajoasă. Cu susţinerea NATO, în R Moldova, au fost realizate până în prezent numeroase proiecte, care s-au dovedit deosebit de importante pentru securitatea cetăţenilor noştri”, a susţinut ministrul. „În mediul actual de securitate avem nevoie de foarte multă cooperare şi înţelegere pentru a soluţiona problemele comune. Totodată, ţin să subliniez că în conformitate cu angajamentele asumate în plan internaţional, R Moldova îşi propune să fie un furnizor de securitate. În acest context, Armata Naţională a depus eforturi considerabile pentru a spori pregătirea subunităţilor operaţionale predestinate pentru misiuni internaţionale”, a mai spus Marinuţa.
Consider că, pentru ţările partenere, acest eveniment reprezintă o modalitate eficientă de a discuta priorităţile lor naţionale în contextul cooperării cu NATO. Deşi avem o agendă de lucru încărcată, am convingerea că vom reuşi să discutăm cu fiecare naţiune în parte despre cooperarea bilaterală şi ce putem face pentru a îmbunătăţi acest proces”, a afirmat, la rândul său, adjunctul şefului pentru cooperare militară din cadrul Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE), general maiorul Sandor Fucsku.
Atelierului de Cooperare şi Coordonare Militară cu genericul „Parteneri cu NATO în viitor”, este coordonarea şi planificarea activităţilor de parteneriat pentru anii 2012 – 2013. Delegaţiile ţărilor participante vor purta discuţii privind programul de cooperare cu NATO reieşind din interesele naţionale. Atelierul organizat în premieră la Chişinău este o activitate anuală a NATO, care reprezintă o platformă de analiză a necesităţilor individuale ale fiecărei naţiuni în domeniul cooperării militare. În total, la această activitate participă circa 120 de delegaţi, din peste 40 de state, care reprezintă ţări membre ale Alianţei Nord – Atlantice (NATO), Parteneriatului pentru Pace (PfP), Dialogului Mediteranean şi Iniţiativei de la Istanbul. 

Sursa: