Păzea, trece Plăcintă!

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

Juniorul Plăcintă, spre deosebire de mama Plăcintă, ocupată cu fa­bricat gologani din materia gălbuie a politicii, a stat multă vreme pitit în spatele geamurilor fumurii ale vieţii lui de lux. Apoi Plăcintă cel mic, supărat pe anonimat, a ţâşnit în ochii opiniei publice şi nu se mai dă plecat, ca un gunoi inope­rabil intrat în retină.

Prima ispravă care l-a extras din anonimat a fost jetul urinar proiectat, din puţa personală, pe o cruce înfăţişându-l pe Tragicul Răstignit şi plantată, spre aducere aminte şi reculegere, într-o intersecţie. Imaginea, de un grobianism scârbos şi o urâţenie sufletească purulentă, s-a plimbat pe internet stârnind greaţă şi revoltă, iar rar de tot exclamaţii admirative de la congeneri apucaţi.

Apoi micul Plăcintă, nemulţumit că gloria lui stă atârnată de un, scuzaţi, pişat care – mare brânză – a insultat doar o credinţă şi a umplut de revoltă câteva milioane de închinători (cei care au apucat să afle mârlănia) a trecut la alte isprăvi care să-i justifice averea şi pofta azvârlitului cu bani în baruri de noapte şi cazinouri. Şi-a burduşit în pumni o parteneră de aventuri nocturne, „din prea multă iubire”, s-a cocoţat cu maşina pe un trecător pe care n-a izbutit, cum intenţiona, să-l prepare omletă, a izbit, lovit, scuipat, s-a frecat, în instanţe, de camerele de luat vederi care l-au adus până la urmă de-a binelea în atenţia mulţimii. Beizadeaua a obţinut, cu preţul unei condam­nă­ri la pârnaie (cu suspendare!), un procent consistent de notorietate.

Am cunoscut de curând un cercetător din Sinaia, biolog cu cărţi şi manuale pentru studenţii care au drept pasiune natura, cu rezultate remarcabile în depistarea fără chimicale a calităţilor apei. A apei de băut. Ei bine, savantul studiază, între altele, o insectă care, trăind pe malul apelor, indică precis conţinuturile favorabile vieţii sau, dimpotrivă, nocive. Institutul lui, ţinut în viaţă nu de stat, ci de o pasiune ştiinţifică nedărâ­mată de ignoranţa şi plictisul cârmuirii, poate oferi lumii darul unei protecţii necostisitoare, în con­diţiile în care cancerul escaladează vârtos cote neatinse iar planeta devine irespirabilă. Îl ştie cineva pe profesorul universitar Constantin Ciubuc, biolog de respiraţie internaţională? Câţiva. Notorietatea beizadelei Plăcintă sare însă neruşinată garduri înalte şi scuipă modestiile academice.

De curând, trecând eu cu treburi prin Bucureşti, furat de gândurile mele, m-am pomenit, abia am avut timp să mă dau la o parte, aproape izbit pe trotuar de o gorilă tânără, cu părul legat la ceafă în coadă. Vorbea cu un altul şi, avansând, luau parcă în posesie trotuarul. L-am recunoscut pe moştenitorul averii Plăcintă. Obrăznicia, intenţia de a dărâma tot ce-i ieşea în cale indica o filosofie de viaţă. Filosofia monstruoasă a peşterii. M-am gândit, rămânând pe loc şi urmărindu-l cu privirea, dacă nu cumva, ştiindu-mă, a vrut să mă dea grămadă. Pe mine şi doar pe mine. Aş! Aşa făcea cu toată lumea care i se nimerea în cale.

Sursa:
 http://www.jurnalul.ro/editorial/pazea-trece-placinta-607104.htm