vineri, 23 martie 2012

De la sublim la ridicol nu este decât un pas

Adevărata mea glorie nu constă în faptul că am câştigat patruzeci de bătălii. Waterloo va şterge amintirea atâtor biruinţe. Ceea ce va trăi veşnic este Codul meu Civil”, scria Napoleon Bonaparte. Au trecut de atunci mai bine de 200 de ani şi se pare că a avut dreptate. Multe dintre statele lumii au copiat sau împrumutat din prevederile Codului Civil Napoleonian, care situează proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice, privind-o drept sorgintea oricăror libertăţi individuale.
Dacă Napoleon a rămas în istorie, de ce nu ar rămâne şi Traian Băsescu? N-am spus-o eu, ci Theodor Paleologu, băiatul acela frumuşel care a fost ministrul Culturii timp de un an şi o zi. Aşadar, preşedintele nostru vrea să rămână în istorie, iar calea prin care poate face asta nu este alta decât modificarea Constituţiei. ”Trebuie înţeles personajul Traian Băsescu, ne mai spune domnul Paleologu. Uitaţi-vă la semnătura lui, seamănă cu semnătura lui Louis XIV, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!”
Nu ştiu cum arată semnătura lui Napoleon, nici cea a domnului Băsescu, aşa că nu pot face o comparaţie. Între cei doi, da!. Dacă Napoleon a înţeles că “gloria este vremelnică, doar obscuritatea este veşnică” şi că „în politică, prostia nu e un handicap”, preşedintele nostru a reţinut, din gândirea celui pe care ar vrea să îl copieze, doar că „în viaţă poţi face multe promisiuni, dar nu e neapărat nevoie să le respecţi”

Citţi continuarea pe: http://batcailie.blogspot.com/2012/03/de-la-sublim-la-ridicol-nu-este-decat.html