Supersonicul românesc IAR-111 începe să prindă contur. ARCA a anunţat că a realizat structurile tronsoanelor T1 şi T2, ale supersonicului.
În prezent, echipa lucreaza la tronsonul T3 şi la aripa avionului. La sfârşitul lunii septembrie, ARCA a prezentat joi primele imagini cu testele deasupra Mării Negre. Este vorba despre testarea la zbor a cabinei supersonicului românesc IAR-111 Excelsior, în cadrul Misiunii 6.
Tot anul acesta, ARCA anunţa că a dinalizat simulările Computer Fluid Dynamics (CFD) pentru avionul IAR-111 Excelsior.
Avionul IAR-111 Excelsior va fi utilizat de către ARCA ca platformă pentru lansarea rachetei Haas II pentru Competiţia de astronautică de Google Lunar X Prize, cât si pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru industria turismului spaţial. Programul ARCA pentru Competiţia Google Lunar X Prize este finanţat cu surse exclusiv private şi are programat primul zbor în toamna anului 2012.
Sursa:
http://www.ziuaveche.ro/stiinta-it/stiinta/supersonicul-romanesc-iar-111-incepe-sa-prinda-contur-64883.html