de NICOLAE PRELIPCEANU
Acum 22 de ani fără câteva zile, Ceauşescu acuza agenturili că provoacă haos în România. Ideea cu agenturile străine care instigă la tot felul de rele în ţările comuniste era comună tuturor partidelor poreclite surori. Ideea că de toate relele dintr-o ţară prost guvernată sunt de vină străinii, ba chiar un complot mondial, îşi are rădăcinile în neputinţa celor care o aruncă pe piaţă de a-şi recunoaşte erorile şi, eventual, a şi le corecta.
Prim-ministrul rus Putin recurge şi el la forţele din afara ţării ca să explice nemulţumirea crescândă a populaţiei ţării pe care o guvernează faţă de falsificarea grosolană a recentelor alegeri. Ca vechi agent KGB, Putin nu mai utilizează eufemismul, în fond, agenturile, ci o ia de-a dreptul, afirmând că declaraţiile secretarului de stat american, Hillary Clinton, conform cărora alegerile din Rusia au fost fraudate sunt cele care au provocat mişcarea împotriva partidului său şi, implicit, împotriva sa. De aici nu e decât un pas, iar Putin îl face, până la a spune-o pe şleau că Statele Unite ale Americii sunt de vină, ba chiar îi plătesc pe protestatarii care au împânzit centrul Moscovei. Mai ţineţi, poate, minte afirmaţiile dlui Ion Iliescu, din primăvara lui 1990, conform cărora Ion Raţiu i-ar fi plătit pe protestatarii din Piaţa Universităţii. Aceeaşi şcoală, aceeaşi minte.
Tentaţia de a da mereu vina pe alţii este greu de ocolit de către acei conducători de state care nu sunt în stare să-şi privească în ochi propriii cetăţeni nemulţumiţi de politica pe care aceia o practică. Mentalitatea asta o să ne iasă greu din cap, cu atât mai mult cu cât şi simplii cetăţeni, la care făcea apel Nicolae Ceauşescu la procesul improvizat împotriva sa, sunt tentaţi adesea să dea vina pentru relele care li se întâmplă tot pe străini, tot pe agenturi, la urma urmei. Masoneria sau sionismul sunt caii de bătaie ai multor cetăţeni români, dar nu numai. Inutil să spunem că, într-un regim global cum este actualmente viaţa pe acest pământ, e normal ca vini de tipul celei a Greciei în UE să se reflecte şi asupra altora, cum mereu subliniază şi actualul preşedinte al României, dar asta nu înseamnă că vinile propriei noastre guvernări se fac deodată mici şi dispar fără urmă. Populiştii apelează mereu la suveranitatea naţională, la independenţa care se pierde.
Dar cine mai poate spune, azi, ce înseamnă suveranitatea naţională într-o lume care a făcut paşi enormi spre globalizare, iar drumul înapoi pare mai lung şi mai anevoios decât continuarea procesului? E drept, pare scandalose, din punctul de vedere clasic, intervenţia forţelor NATO, şi mai ales ale celor americane, în Irak sau Afganistan. Ar trebui să fie lăsaţi în suveranitatea lor? Dar când această suveranitate echivalează cu uciderea a mii şi mii de cetăţeni, vinovaţi doar de a gândi altfel, parcă intervenţia nu mai pare chiar atât de scandaloasă. Când alte valori, cum sunt drepturile omului şi, în ultimă analiză, viaţa omului prevalează, celelalte, mai abstracte şi care pot fi folosite împotriva propriilor cetăţeni, trebuie să se estompeze.
Pentru cineva care se miră de eternul veto pe care ţări precum Rusia sau China îl opun diverselor sancţiuni cerute de statele cu regim democratic împotriva unor dictatori care-şi masacrează popoarele să amintim că Bashar Al Assad, care a trimis forţele armate siriene împotriva propriilor cetăţeni ce protestează de luni de zile împotriva unui regim tiranic, afirmă şi el că e acolo mâna unor puteri străine, iar nu nemulţumirea sirienilor, ajunsă la limita suportabilităţii. Adică agenturili.
Sursa:
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/iar-agenturili-247541.html