Câte televiziuni de stat vrea România?

de Cornel Nistorescu

Insistenţa cu care bravii regimului Băsescu dau fuga la televizor pentru a mai picta niţel aberaţia guvernării mă distrează, dar mă şi sperie. Mă distrează pentru că discursul lor curge ca apa pe aripile gâştei. Mă distrează pentru că seamănă ca goana şoricelului pe pereţii borcanului de sticlă. Urcă până undeva şi se prăbuşeşte. Mă sperie pentru că viaţa noastră bate pasul pe loc. Ba se întoarce la metehne mai vechi. Televiziunea Română de azi aşa slugarnică în faţa regimului a mai fost la fel şi cu 10 ani în urmă, şi cu 20 şi cu 30. Aşa a fost de fapt de la începuturi şi va fi liberă cu adevărat, adică a tuturor românilor, abia când va reprezenta cu adevărat şi Puterea, şi Opoziţia. Acum ea este un soi de braţ ideologic al regimului pentru justificarea şi pentru acoperirea jafurilor şi abuzurilor. Şi un soi de plasă aruncată peste nemulţumirile populaţiei. Cele 6 canale de televiziune ale statului român sunt ca o trusă de machiaj la îndemâna Puterii. Mai fardează cu ea prin locurile prin care se întrevăd durerile şi nemulţumirile românilor!
De mai bine de doi ani încerc să atrag atenţia asupra cheltuielilor enorme ale statului în domeniul mediatic. La ce folosesc şase canale de televiziune (dacă n-or fi 7 sau 8) pentru România? Şi tot atâtea de radio? Asta într-o perioadă în care diversitatea mediatică a ţării noastre a atins cote de necrezut. Nu există oraş fără canal propriu de radio şi de televiziune. Ba ştiu de multe comune care au propriile emisiuni de televiziune. La ce ne mai trebuie atâtea canale? E un lux bugetar într-o vreme în care sărăcia muşcă din viaţa fiecăruia, inclusiv din bugetul public. Să fim patrioţi! Să ne păstrăm identitatea, să ne apărăm cultura, ar striga funcţionarii statului sleit de resurse. Un patriotism de doi lei, de oportunism ieftin încearcă să apere o gândire de tip anii '50-'60. Nu ar fi mai simplu ca un procent de muzică românească şi de emisiuni culturale să fie impus prin lege şi staţiilor private? Nu am putea proteja cultura română folosind mai deştept puţinii bani pe care îi poate suporta bugetul, iar nu hrănind o faună de impostori şi de sinecurişti?
Demersul meu se loveşte mereu de cinismul Puterii, care vrea multe oglinzi în care să-şi admire fudulia cretină şi neputincioasă. Culmea este că Opoziţia, în loc să protesteze, să se adreseze organismelor internaţionale, să facă un plan de bătaie pentru cunoaşterea acestui abuz, tace, înghite în sec şi aşteaptă să se răzbune. Adică ziua în care şi ea se va lăfăi pe 6-12 canale audio şi video.
Respect profesionalismul unor oameni cu experienţă din TVR. Nu am nici un soi de consideraţie pentru slugărnicia politică a celor mai mulţi. Şi nici pentru lipsa de simţ civic a celor care tac în TVR pe salarii odihnitoare. Când pensionarii pierd bani de pâine şi medicamente, iar profesioniştii din TVR se bucură să fie trompetiştii viitorului luminos (de altfel imposibil de întrevăzut) numai şi numai pentru o leafă mai bună, atunci de bună seamă că avem parte de o decădere în toată legea. De un abandon etic, de o înregimentare contra soldă, de o complicitate cu un regim corupt.
Subordonarea politică a Radioului şi a TVR e tot un semn de decădere a democraţiei din România. Amândouă instituţiile nu depăşesc condiţia de gazetă de perete a vaporului rătăcit pe valuri.

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/cate-televiziuni-de-stat-vrea-romania-167760/